Politica din carti, de Cristian Ghinea
Jurnal saptaminal de lecturi, apare in fiecare marti pe Hotnews.ro

Cum ne-am petrecut sfirsitul lumii? Cum l-am meritat

de Cristian Ghinea     HotNews.ro
Luni, 29 ianuarie 2007, 0:00

Michel Houellebecq, Polirom, 2006

Cinic dincolo de insuportabil, spunind direct lucruri care nu se spun de obicei pentru ca e nepoliticos, incorect politic sau doar jignitor, Houellebecq e provocator pina la disperare, indraznet pina la nesimtire, pornograf pina la epuizare si inteligent pina la genialitate.

Personajul principal al cartii este Daniel, un comic oarecum celebru, in curs de imbatrinire si retragere. Cum nu mai are chef sa faca nimic, se retrage in Spania (ca si Houellebecq insusi acum), are parte de aventuri ratate si isi aminteste propria viata, in timp ce se simte din ce in ce mai batrin. Acesta este un plan al romanului.

Al doilea plan arunca actiunea in viitor, peste citeva mii de ani, cind clonele lui Daniel analizeaza viata stramosului lor. Clonele fac parte dintr-o rasa postumana - indivizi vesnic tineri, asexuati si asociali (seamana cumva cu societatea de pe Solaria, a lui Asimov).

In fine, postumanitatea lui Houellebecq a descoperit leacul batrinetii. Povestea incepe acum, cind Daniel nimereste fara sa vrea intr-o intriga religios-politista-SF, in care o secta sparge piata credintelor religioase furnizind unei civilizatii umane infricosate de batrinete ceea ce nici o alta religie nu facuse: tinerete eterna, aici si acum, nu in viata de apoi (prin clonare).

Cu o asemenea super-oferta, secta da lumea peste cap si, se intelege ca ajutata de diverse cataclisme naturale, atrage sfirsitul civilizatiei umane asa cum o stim. Daca in „Platforma” (precedentul sau roman), Houellebecq distrugea printr-o bomba pusa de islamisti doar micul paradis tailandez bazat pe comert sexual, acum ne `rezolva` definitiv pe toti.

De altfel, clonarea si inventarea unor fiinte post-umane ca solutie pentru angoasa civilizatiei actuale fusese anuntata de Houellebecq inca din “Particulele elementare” (a doua sa carte).

Nu va spun toata povestea, dar ce fac clonele cu nemurirea constituie un final cu totul surprinzator, pe care eu il vad optimist intr-un fel ciudat, iar amicii cu care am discutat cartea il vad sinistru. Functie de dispozitie.

Cei care au citit “Platforma” l-au recunoscut pe Daniel din aceasta carte. O fi el comic vestit, dar e tras la indigo dupa functionarul imbogatit brusc prin mostenire din acel roman. Amindoi sint, de fapt, alter-egouri pentru Houellebecq insusi.

Adica acelasi barbat occidental care isi traieste virsta de mijloc intr-un decor exotic, meditind la prostia lumii, cersind sau cumparind sex de la gratii mult mai tinere, abuzind de alcool, etc. Ma rog, cam cum ne-am petrece toti criza virstei de mijloc, daca am avea posibilitatea sa nu mai muncim la acea ora.

Solutia pentru islamism

Dar ce are Houellebecq cu politica? Desi putin interesat de domeniu si afisind un dispret suveran, de fapt, scriitorul este foarte “la zi” in romanele sale. Nimic nu poate exprima mai bine absurdul si aberatia terorismului decit finalul din “Platforma”.

Nimeni nu satirizeaza mai bine noua stinga occidentala decit Houellebecq, inclusiv aici in “Posibilitatea unei insule”. Povestind viata comedianului Daniel, este vitriolant si scoate sentinte pe alocuri geniale.

In realitate, presupusul meu umanism avea temelii foarte subrede: o butada in doi peri despre vinzatorii de la debitele de tutun, o aluzie la cadavrele emigrantilor clandestini negri aruncate pe plajele spaniole fusesera suficiente pentru a-mi face o reputatie de stinga si de aparator al drepturilor omului.
Om de stinga, eu? Accidental, bagasem poate in scheciurile mele citiva altermondisti, mai mult sau mai putin tineri, fara sa-i fac de-a dreptul antipatici; accidental, cedasem poate unei anumite demagogii: eram, repet, un bun profesionist.
Pe de alta parte, aveam o fata de arab, ceea ce ajuta; singurul continut rezidual al stingii din acei ani era anti-rasismul, mai exact rasismul anti-alb
- pg. 21

Cei care l-au acuzat de islamofobie vor gasi multe motive sa se enerveze si in acest roman. Dar el este delicios in solutia pe care o gaseste si pentru calmarea energiilor distructive din lumea islamica:

Spectacolul PREFERAM PARASUTELE PALESTIENE a fost probabil apogeul carierei mele - din punct de vedere mediatic, fireste. In scurt timp, am parasit paginile de “spectacole” ale cotidienelor, intrind in cele de “justitie - societate”. Au fost plingeri din partea unor asociatii musulmane, amenintari cu atentate cu bomba, ma rog, ceva actiune.
Imi asumam un risc, e adevarat, dar un risc calculat; integristii islamici, aparuti la inceputul anilor 2000 au cunoscut cam aceeasi soarta ca punkistii.
Mai intii au fost ridiculizati prin aparitia unor musulmani politicosi, draguti, cucernici, iesiti din miscarea tabligh: aproximativ echivalentul miscarii new wave, ca sa continui paralela; pe vremea aceea, fetele inca purtau val, dar unul cochet, transparent si impodobit cu dantela, de fapt mai mult un accesoriu erotic.
Apoi, fireste, fenomenul s-a stins progresiv: moscheile construite cu mari cheltuieli s-au golit, iar araboaicele au aparut din nou pe piata sexuala, ca toata lumea. Totul era hotarit dinainte, nu se putea altfel, data fiind societatea in care traiam; nu-i mai putin adevarat ca, timp de doua stagiuni, m-am pomenit in pielea unui erou al libertatii de expresie.
Personal, eram mai curind impotriva libertatii; e amuzant sa constati ca tocmai dusmanii libertatii ajung, mai devreme sau mai tirziu, sa aiba cea mai mare nevoie de ea
- pg. 41 - 42

In realitate, scriitorul chiar a fost dat in judecata de organizatii musulmane pentru afirmatii asemanatoare facute in precedentul roman. Judecatorii francezi au decis in favoarea sa, motivind ca doar si-a exercitat dreptul legitim de a critica o religie.

A nu se lasa la indemina batrinilor

Povestea lui Daniel este povestea imbatrinirii intr-o societate obsedata de tinerete. Iar cind esti un tip hitru, egocentric, cinic si hedonist, cea mai mare problema cu batrinetea ti se pare a fi excluderea de pe piata sexuala. Da, stiu ca suna ca naiba si, pentru cine nu a citit Houellebecq, poate parea un subiect de doi lei. Dar nu este, pentru ca el stie sa il scrie bine.

Cum spune el cu umor negru, in societatea moderna poti sa fii orice, poti sa fii homosexual, bisexual, sado-masochist, zoofil, etc. Batrinetea e singura slabiune care nu ti se iarta.

Personajul Daniel e tot mai batrin si tot mai constient de asta. Daca in “Platforma”, problema era rezolvata prin turism sexual la scara masiv-comerciala (ca solutie pentru problema virstnicilor din lumea bogata si pentru problema saraciei din lumea a treia), in “Posibilitatea unei insule”, clonarea este solutia.

E atit de deprimant sa fii batrin la Houellebecq incit ar trebui pus un avertisment pe cartea asta: a nu se lasa la indemina batrinilor.

100% Houellebecq

Am gasit printre amicii mei unii nemultumiti ca personajele se repeta. Devine Houellebecq prea previzibil? Mie mi-a placut mult “Posibilitatea unei insule”. Poate nu la fel de mult ca “Platforma”, dar daca aceasta a fost atit de buna, ce rau face o reluare in alt context?

In definitiv, Houellebecq a luat 1 milion de euro avans ca sa produca ceea ce cititorii asteaptau de el. Si a produs un Houellebecq 100%, unde este foarte clar cit de timpita e lumea, cit de cretina e rasa umana, cit de prosti sau patetici sint barbatii, cit de deprimante sau curve sint femeile.

In plus, umanitatea asta atit de stupida este eradicata odata pentru totdeauna. Ce poti spera mai mult de la un roman de Houellebecq?

O carte tocmai buna de citit cind te apuca angoasele. Sau cind ai chef sa te apuce.

RECOMANDARE
Daca v-a trecut angoasa de care spuneam mai sus si va preocupa serios viitorul speciei umane, trebuie neaparat sa cititi cartea lui Francis Fukuyama “Viitorul nostru postuman - Consecintele revolutiei biotehnologice” (Humanitas, 2004). O lucrarea academica dar usor de citit despre tranformarile pe care tehnologia si progresele medicale le pot aduce in natura umana.
Fukuyama te pune pe ginduri la un cu totul alt nivel decit Houellebecq, pentru ca stie despre ce vorbeste.


















116 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Fukuyama - "Viitorul nostru postuman" (Luni, 29 ianuarie 2007, 19:30)

    zuza [anonim]

    As fi crezut ca barem Cristian Ghinea stie sa dea datele unei carti. Intrucat Fukuyama n-a scris direct in romaneste, precizarea numelui traducatorului (in cazul acesta, Mara Radulescu van Schaik, careia i se datoreaza faptul ca lucrarea e "usor de citit" in limba romana) se impune ca minim gest de bun-simt. Btw, cine a tradus "Posibilitatea unei insule"?
  • 0 (0 voturi)    
    Societate pe Solaris? (Marţi, 30 ianuarie 2007, 1:09)

    maryan [anonim]

    Toate bune, dar ar fi fost ceva ca pe Solaris sa fi existat o "societate". Ori Cristian G nu a citit romanul ori... s-a inspirat din film. Oricum .... "societatea de pe Solaris" era de fapt o fiinta unica etc...... Bla bla ...cine isi da cu parerea despre literartura ar trebui sa o citeasca mai intii :))
  • 0 (0 voturi)    
    pt. maryan (Marţi, 30 ianuarie 2007, 2:17)

    Cristian Ghinea [anonim]

    Draga maryan, confunzi Solaris cu Solaria.
    Desi poate iti suna la fel, nu e totuna. Eu m-am referit la Asimov si la Solaria.
    Solaris este scrisa de Stanis?aw Lem.
    Solaria este o planeta locuita de indivizi izolati, care apare la Asimov. Gasesti aici detalii:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Solaria

    Ai dreptate la final: cine isi da cu parerea despre literartura ar trebui sa o citeasca mai intii
    Cristian Ghinea
  • 0 (0 voturi)    
    desteptaciune (Marţi, 30 ianuarie 2007, 11:29)

    dmiller [anonim]

    nu stiu cine a scris acest articol si de altfel nici macar nu conteaza, in ce ma priveste. dar, excelent articol!
  • 0 (0 voturi)    
    Probabilitatea unei insule (Marţi, 30 ianuarie 2007, 20:06)

    baraba [anonim]

    Felicitari pt articol! Recunosc in stilul lui C. Ghinea ceva din nonsalanta lui Houellebecq, poate si din angoase... Mai putin falocentric, "Posibilitatea" mi-a placut mai mult: „castrarea” treptata a lui Daniel ii ascute parca (nu vocea, ci) simturile si gandurile, asa cum izolarea fizica il face sa tanjeasca dupa caldura altor suflete, fie ele ale unor salbatici sau al unui caine. Mi-l imaginez pe Houellebecq scriind urmatorul roman mai impacat; si nu fiindca lumea in care traim s-ar schimba in bine, ci pt ca, imbatranind, tindem sa ne conservam energiile si sa ni le concentram asupra lucrurilor, putine, care ne ofera sau ne promit fericirea; asupra insulei si mai putin asupra valurilor. Daca din asta va avea de castigat literatura ramane de vazut...
  • 0 (0 voturi)    
    (re)localizare (Miercuri, 31 ianuarie 2007, 15:29)

    Vlad [anonim]

    Houellebecq traieste in Irlanda, si nu in Spania, cum s-ar putea intelege, gresit, din paragraful doi al recenziei.
  • 0 (0 voturi)    
    pt. Vlad - (re) (re) localizare (Miercuri, 31 ianuarie 2007, 16:55)

    Cristian Ghinea [anonim]

    Am verificat unde traieste Houellebecq
    Site-ul oficial imi da dreptate. E drept ca a trait in Irlanda, dar acum s-a stabilit in Spania (de unde si paralela cu personajul din roman):

    Michel Houellebecq reside pendant quelques annees en Irlande,dans une maison baptisee " The White House", dans le comte de Cork, où il a ecrit en grande partie son troisième roman, "Plateforme".Il s'installe ensuite en Espagne.
    http://www.houellebecq.info/bio.php3

    Insa imi pare bine ca am cititori atit de vigilenti. E o adevarata provocare, imi ascute simturile :)

    Multumesc pt. toate comentariile.
    Cristian Ghinea

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version