Muzeul National de Geologie organizeaza duminica, 4 februarie, cea de-a treia intalnire din cadrul programului Atelierul de Martisor - Exercitiu de creativitate.

Atelierele se desfasoara inaintea sarbatorii de Martisor motiv pentru care participantii vor fi invatati cum sa confectioneze martisoare din diferite materiale astfel incat sa aiba ca rezultat un produs artistic care sa contina elemente din domeniul geologiei.

Atelierele sunt concepute pe doua grupe de varsta fiecare desfasurand un program in care copiii vor invata intr-o maniera placuta si distractiva ca geologia si cunoasterea unor informatii elementare din acest domeniu pot fi folosite, in mod creativ, in viata de zi cu zi.

In cadrul atelierului dedicat grupei de varsta 4 - 7 ani, care se desfasoara intre orele 10.00 - 11.00 si 11.30 - 12.30, copiii vor desena cateva tipuri de dinozauri, ii vor colora si decupa, dupa care ii vor lipi pe un suport de scoarta de copac. Participantii cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani sunt asteptati la atelierul de martisor in intervalul 13.00 - 14.00.

Ei vor lipi pietricele semipretioase pe acelasi suport, astfel incat sa obtina o planta sau o floare. Copiii vor confectiona cate doua piese, una pentru ei, pe care o pot face cadou celor dragi, cealalta va fi expusa in Muzeu la sfarsitul Atelierului de Martisor.

Atelierul de Martisor se desfasoara in fiecare duminica, in perioada 14 ianuarie - 25 februarie. Toate materialele vor fi puse la dispozitie de catre Muzeu.

Costul de participare este de 2,5 RON.