Astazi presedintele Basescu va rosti un discurs in Parlamentul European dar momentul e departe de a fi festiv. Presedintele apare la Bruxelles exact in toiul manevrelor pentru suspendarea sa iar oficialii UE probabil ca se intreaba in sinea lor cu ce fel de tara s-au extins. Au mai gresit-o si alte integrate, dar niciuna din prima luna.

In plus, oficialii UE se tem ca PD ar pune-o prima pe lista pentru PE chiar pe dna Elena Udrea si ca se vor trezi cu "Nutzi, spaima Constitutiei" inainte de a avea Constitutia Europeana.

Daca face asa ceva, PD isi risca lista si rateaza complet triplul salt executat luni cand partidul a anuntat ca participa singur la europarlamentare, PLD-Stolojan a iesit oficial pe piata iar IMAS a iesit cu un sondaj care le sustine pe amandoua. Asadar, Alianta PNL-PD a murit, traiasca alianta PLD-PD.

Premierul Tariceanu a deplans imediat "naivitatea PD de a se crede castigator pe baza unor sondaje" si incapacitatea de "a rezista strategiei alternative" impusa de dl Basescu tradand astfel Alianta si favorizand PSD.

Grijuliu, IMAS nu favorizeaza deloc PSD care a coborat la 16% cu lampasul lui Ilici-Iliescu, in schimb flateaza PD care ar lua singur 29% din cele 47% ale Aliantei si cocoata PN Gigi la 11%. In topul liderilor conduce detasat dl Basescu (58%) urmat respectuos de fantoma Stolojan (34%) al carui PLD s-a nascut chiar langa pragul electoral. Incurcata treaba.

Democratul Cezar Preda s-a simtit ranit de acuzatiile de asasinat formulate de PNL - "ma doare duritatea pe care premierul o afiseaza astazi" - explicand ca PD a tras in legitima aparare. Dl Geoana a si fost intrebat daca se intalneste regulat cu dl Tariceanu in vederea suspendarii presedintelui dar bineinteles ca a negat atribuind zvonul unor "minti bolnave".

De parca sa anunti suspendarea presedintelui si sa aduni semnaturi fara sa stii nici dupa zece zile pe ce motiv te bazezi, ar fi un semn de minte sanatoasa. Probabil ca daca PNL statea mai bine in sondaje, facea exact ca PD. Pacat de "brandul" Aliantei.

Acum a devenit doar un teren pentru lupta de casta: coalitia PSD-PRM-PNL-PC coace demiterea lui "El Comandante" Basescu sub cuvant ca oligarhia salveaza Romania iar PD-PLD se pregatesc de riposta intrucat, dupa cum zicea rezervistul Stolojan: "Tariceanu nici acum nu stie bine cu ce se ocupa". Nici nu trebuie.

Parca dl Stolojan stie cu ce se ocupa? De treburile murdare se ocupa altii: trupele de ocupatie a tarii - prin odioasa dezbinare si sinistra manipulare.