Senatorii si-au stabilit prioritatile:

Baliga pe drumurile publice

de L.Pirvu HotNews.ro
Marţi, 6 martie 2007, 0:00

Antal Istvan, initiatorul modificarii
Foto: www.cdep.ro




Documente:
Initiativa legislativa privind evitarea baligii pe drumurile publice
(06.03.2007) PDF

Plenul Senatului a adoptat, cu 45 de voturi "pentru", 21 de voturi "impotriva" si 6 abtineri, un proiect de lege care obliga detinatorii de animale de tractiune sa le doteze pe acestea cu cate un sac in care sa se adune... baliga. Dezbaterile pe aceasta tema s-au prelungit pe parcursul catorva zeci de minute si au provocat in repetate randuri hohote generale de ras si intrebari retorice.

Proiectul dezbatut de senatori a fost initiat de deputatul UDMR Antal Istvan si aduce modificari la legii 82/1998 privind regimul juridic al drumurilor.

Documentul depus de deputat continea si o prevedere care instituia obligatii pe care trebuiau sa le indeplineasca animalele si nu proprietarii lor. Senatorul liberal Teodor Melescanu a solicitat o modificare a articolul doi, aratand ca este „o formulare nefericita”, iar obligatia trebuie sa ii revina proprietarului.

In hohote de ras, senatorii au votat modificarea articolului astfel ca „proprietarii animalelelor de tractiune care circula pe drumurile publice trebuie sa asigure purtarea de catre animale a unui dispozitiv special care preintampina imprastierea excrementelor pe partea carosabila a drumului public".

Problema identificarii

Modificarea prevede sanctiuni pecuniare pentru proprietarii care nu curata in termen de o ora urmele lasate de propriile animale pe partea carosabila a drumului public.

Pus pe glume, senatorul PRM Gheorghe Funar a intervenit de la tribuna Senatului cu intrebari retorice: "Cum stie cel care aplica amenda care animal si ce a facut pe sosea si cum stie care este proprietarul lui? Cum afla proprietarul de la propriul animal ca a facut ceva pe sosea, ca in maxim o ora sa se duca curete soseaua?".

Argumentele istoriei

In hohote de ras tot mai pronuntate, initiatorul modificarii, Antal Istvan, a incercat sa ofere o argumentare.
„Oamenii se duc la biserica duminica si observa cum arata drumurile, spre deosebire de anii '60, cand animalele purtau un sac, iar soselele erau curate. Ce ar putea crede turistii care vin in Romania si viziteaza o localitate pe al carei drum public a trecut o cireada?”, i-a intrebat Antal pe senatori.

In ceea ce priveste detaliile concrete cu privire la „dispozitivele” cu care vor trebui sa fie dotate animalele, deputatul UDMR a fost evaziv: „Acum 50 de ani in Ardeal caii aveau saculete atasate pentru a nu face murdarie.
Fiecare taran roman sau proprietar de animale trebuie sa revina la aceea perioada si sa foloseasca acele metode pe are le foloseau parintii lor pentru a pastra curatenia pe drumuri. Aspectul neplacut al drumurilor cu excremente si, in plus, pericolul de accidente vor indeparta turistii, care vor evita sa mai viziteze Romania”.

Misto de senator

Argumentele deputatului UDMR au dus la continuarea seriei de interventii ironice. Un liberal a vorbit despre „pampers pentru animalele de tractiune", iar un social-democart a intrebat daca si vacile din cirezi trebuie sa poarte "saculeti".

Senatorul PRM Ghoerghe Funar a revenit la tribuna si mai in gluma, mai in serios, a propus un amendament prin care consiliile locale sa fie obligate sa asigure curatarea drumurilor imediat dupa trecerea animalelor. "Proprietarii sunt la diverse localitati, nu sunt in localitate dimineata sau seara, cand se intoarce turma", a argumentat Funar.

Amendamentul a fost, insa, respins, motivandu-se ca „poluatorul” trebuie sa plateasca si proprietarul trebuie sa curete, nu Consiliul Local.

Senatorii PC Constantin Gheorghe si Gavrila Vasilescu foarte interesati de subiect si, deloc amuzati, au vorbit despre utilitatea strangerii "materialului lasat pe drum de animale", astfel incat el sa fie folosit pentru tencuieli sau incalzire.

Luat peste picior de colegii din sala, senatorul PC, Gavrila Vasilescu a incheiat interventia la apelul presedintelui de sedinta. In final parlamentarii, relaxati si binedispusi, au votat proiectul de lege.

Urmeaza Camera Deputatilor

Proiectul de lege urmeaza sa fie dezbatut si la Camera Deputatilor, care este forul decizional in acest caz. Deputatul initator al actului normativ a declarat ca propunerea sa va suferi modificari in comisia de specialitate a Camerei Deputatilor.

„O sa intre la comisia industriilor si acolo sunt membru. Voi depune un amendament prin care sanctiunile pentru proprietarii de animale care nu respecta curatenia pe drumurile judetene, nationale si internationale sa varieze intre 100-500 RON”, a declarat Istvan Antal pentru HotNews.ro.




  
40 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    parlament de ...kkt (Marţi, 6 martie 2007, 18:22)

    milli [anonim]

    E mai importanta baliga decit votul uninominal. Si se mai lamenteaza ca nu le recunoastem munca.
  • 0 (0 voturi)    
    interesant (Marţi, 6 martie 2007, 19:13)

    maria [anonim]

    Domnilor parlamentari, chiar aveam nevoie de o lege pentru asa ceva? Cred ca e mai degraba treaba primariilor sa se ocupe de reguli referitoare la curatenia publica. E de toata jena si parca nu-mi vine sa cred de ce va ocupati, dar oricum, e mai bine ca stiu, multumesc redactiei.
  • 0 (0 voturi)    
    respectarea legilor (Marţi, 6 martie 2007, 20:48)

    gugu [anonim]

    Daca nu functioneaza bunul simt, atunci este nevoie de lege ca sa oblige oamenii sa fie curati.
    Dar pe cand va exista aparatul care sa asigure ca aceste legi sunt respectate? Ca de legi nu ducem lipsa. (ne)respectarea lor creeaza probleme.
  • 0 (0 voturi)    
    de rasu lumii (Marţi, 6 martie 2007, 21:09)

    zet [anonim]

    aici vorbim despre o mentalitate de rasul lumii! in romania nu putem adopta o "lege", care a fost in vigoare acum 50 de ani! de aici putem deduce diferenta de mentalitate dintre Ardeleni si restul tarii...
  • 0 (0 voturi)    
    incredibil (Marţi, 6 martie 2007, 21:56)

    mihai [anonim]

    nu pot sa cred ca cineva poate sa fie impotriva acestei legi. 21 de voturi impotriva! Mie mi se pare ablosut incredibil. Eu ma gandeam la legea asta de mult, si mi se pare ca trebuie neaparat adoptata si asta tine si de moralitatea fiecaruia. Nu mi se pare absolut deloc greu sa monteze o bucata de panza in spatele calului ca sa nu murdareasca asfaltul si sa il imputa. maria, nu pot sa cred ca esti impotriva acestei legi! Te rog sa-mi dai argumente! si oricine care este impotriva ei. Mie mi se par idioti parlamentarii care au ras in legatura cu subiectu asta. Mie unu nu mi se pare nostim. Sa vezi in buricul bucurestiului o caruta care lasa o "balega" pe asfalt nu mi se pare deloc nostim.
  • 0 (0 voturi)    
    da' de baligile din Parlament, cum scapam? (Marţi, 6 martie 2007, 22:16)

    RazvanM [anonim]

    atata curiozitate cred ca ar putea sa aiba proprietarii de animale...
  • 0 (0 voturi)    
    deseuri (Marţi, 6 martie 2007, 22:19)

    Dragomir [anonim]

    Hai sa fim corecti si sa obligam soferii sa puna pungi la teava de esapament si sa colecteze deseurile lor, in fond tot poluarea spatiului public e (chiar mai intoxicant).
  • 0 (0 voturi)    
    Fitze ... (Marţi, 6 martie 2007, 22:45)

    Ghita [anonim]

    Sunt de acord cu remarca lui gugu ... romanii vor fi tot timpul condamnati sa motiveze prin lege ceea ce in tari civilizate a intrat in constiinta oamenilor.

    Pt milli: este foarte bine ca se discuta asa ceva in parlament, pentru ca in final vad utilitatea lui Voiculescu ce ar trebui sa fie presedinte la aceasta comisie de ancheta in ceea ce priveste rahatul.

    Pt maria: prefer ca primariile sa se ocupe de rezolvarea altor probleme (exemplul lui Negoita in sectorul 3 este unul fericit) iar parlamentul sa se ocupa de aberatii d-astea ca si pana acum... pana la urma cat timp acolo sunt cu majoritate covarsitoare mosnegi senili, muzicanti, popi, fost, ,actuali si viitori infractori, altceva nu vad ce ar putea face (cu exceptia huiduielilor si manifestarilor de pe tarla).
  • 0 (0 voturi)    
    Strazi curate (Miercuri, 7 martie 2007, 11:26)

    Pantera Roz [anonim]

    este incredibil daca si parlamentarii umblati prin strainatate nu inteleg ca suntem de risul lumii cu baligile pina in pragul casei,ce va intelege nea Ion de la Cocirlati?Chiar am vazut un film cu o parada militara din timpul lui Carol al_II-lea cind infanteria batea pas de defilare in fata tribunei regale dupa ce trecuse artileria si cavaleria.Sareau stropii de baliga in toate partile.ce aspect martial,ce omagiu.Nu vrem sa renuntam la lenea noastra si la bascalia traditionala care ne mentin mai mult ca orice in coada lumii civilizate.Vai,si ce masini avem... si ce haine "de firma" imbracam... si prin ce baligi defilam...
  • 0 (0 voturi)    
    pt mihai (Miercuri, 7 martie 2007, 11:43)

    maria [anonim]

    Nu sunt impotriva legii.

    Totusi stim cu totii ca avem o gramada de legi care ne interzic diverse, dar cat timp am trait in Romania, nu am vazut NICIODATA, nici n-am auzit ca cineva sa ia amenda ca a aruncat gunoi in strada, gunoi de la balcon, ca a trecut strada pe unde nu trebuia si alte chestiuni de gen.

    Repet, nu sunt impotriva legii. Nu sunt insa de acord ca parlamentarii sa-si ia salarii grase discutand de punga de la fundul calului.

    Parlamentul ar trebui sa discute mai mult despre APLICAREA legilor deja existente, chestiune arzatoare in Romania de ani de zile.

    Si acum serios, dar chiar serios, cum vezi tu aplicarea acestei legi? Vine nea Ghio cu caruta si calul prin bucuresti si nenea militianul il opreste sa-l controleze de punga? o alta modalitate de a ingrosa spaga politistilor? Politistii ar fi in stare sa ia 1ron spaga sa-l lase pe nea Ghio sa mearga linistit mai departe.

    Nu zic ca nu e necesara o lege in legatura cu subiectul, dar in Romania de azi a discuta o asemenea lege e pierdere de timp pe banii nostri.

    O lege impotriva flagmatului (la oameni, nu la animale!!) nu s-au gandit sa dea, ca nu poti sa mergi un metru pe strada fara sa dai de o flegma.


    @Ghita, pana i-om schimba, ai dreptate.
  • 0 (0 voturi)    
    Baliga !? (Miercuri, 7 martie 2007, 12:48)

    Gogu [anonim]

    Ptr."Zet" :Nu stiu de ce se cred Ardelenii mai altfel ?! Tot "rumAni" sunt si ei , tot baliga au si ei pe drumuri !
  • 0 (0 voturi)    
    balega si votul uninominal (Joi, 8 martie 2007, 4:12)

    Doru [anonim]

    Balega e o problema "europeana". Probabil legi similare sunt in Franta, Germania, Austria, etc., pentru ca acolo caii, de exemplu, au saculetul si pampersii atasat locului potrivit. La trasurile cu care plimba turistii pe bani buni. De altfel, proprietarii pisicilor, cainilor, etc., circula cu pungulita si cu hartia igienica pentru a curata dupa odraslele lor si a evita astfel o amenda substantiala. E timpul ca si snobii nostri sa invete curatenia!
    Alegerile uninominale sunt o gaselnita de-a presedintelui jucator (de tzurca, dupa vapoare) pentru a scapa de comisia parlamentara si Watergate-ul in care s-a bagat. In fond, daca americanii l-au dat jos pe Nixon pentru niste telefoane ascultate in campania electorala, de ce l-am tine noi pe marinarul bisnitar (dupa propria declaratie), alesul a 25% din romani (50% din 50% prezenti la vot)!!! care isi bate joc de toti (sunt multi care n-o simt si ling in continuare), cu neuronii liberi (deh, omul n-a prea avut timp sa studieze pe vapor), aproape de vidul cosmic. Ne-a invrajbit cu rusii, s-au suparat si moldovenii de dincolode Prut, nemtii, francezii, englezii nu mai vor sa-l vada, a tensionat viata interna si a creat haos tocmai acum cand trebuia sa accesam ceva fonduri europene. Ca ministru al transportului A facut hocus-pocus si a disparut o flota, n-a facut autostrazi ca nu era circulatia destul de intensa, ce a reparat a durat un an (Bucuresti-Pitesti), vagoanele CFR erau intr-o stare deplorabila. Dar a facut inghetata si si-a dat casa ca primar si nu numai! Iar Bucurestii arata mizerabil. Si el crede ca functia creaza organul, ca ocupand postul de presedinte incultura-i s-a transformat automat in cultura, bunul simt generat de cei 7 ani de-acasa ii este introdus cu forcepsul, automat, in somnul dulce de la Cotroceni, doar acum e presedinte, nu ?!! Neuronii slabiti de imprejurari nu acumuleaza si el ramane acelasi om direct, simplu, care spune ce-i trece prin mansarda. Acum el reprezinta 20 de milioane de oameni.
  • 0 (0 voturi)    
    pt Doru (Joi, 8 martie 2007, 12:14)

    maria [anonim]

    Domnule Doru, forcepsul este un instrument de scos, necum de introdus... cultura dumneavostra va chiar va indreptateste sa-i dati lectii domnului presedinte!

Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|
Ultimele articole din aceeaşi categorie
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version