Jandarmeria justifica in mod penibil faptul ca nu i-a aparat pe jurnalisti

Cei care l-au agresat pe cameramanul TVR au fost identificati

de Ionut Baias HotNews.ro
Luni, 9 aprilie 2007, 0:00

Galeria Stelei se dezice de agresori si condamna atacul
Foto: Bogdan Dinca

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, cei care l-au agresat pe cameramanul TVR au fost identificati urmand sa se treaca la arestarea lor.

Reprezentantii jandarmeriei romane s-au incurcat in declaratii care de care mai incredibile incercand sa explice cum un cameraman a putut fi batut cu lanturile, sambata, inaintea meciului Steaua-Dinamo, de catre cativa suporteri stelisti chiar sub privirile jandarmilor. In urma agresiunilor suferite, operatorul Robert Cristea a fost internat la spital, iar camera de filmare a fost sparta.

Invitat in cadrul Jurnalului TVR, colonelul Eugen Meran, prim-adjunct la Directia Generala de Jandarmi a municipiului Bucuresti, a acoperit cu aplomb incompetenta jandarmilor care au privit linistiti cum un jurnalist era agresat.

Mai mult, Eugen Meran i-a scos vinovati tocmai pe ziaristii care nu respecta indicatile jandarmilor de a sta intr-o anumita zona si umbla numai dupa senzational "agresand cu camera suporterii".

Colonelul Meran spune ca jandarmii i-au aparat in prima faza, dar apoi nu au mai putut face nimic fiindca aveau o alta misiune, iar jandarmii calare nu puteau cobori de pe cal.

Nici argumentul ca jandarmii calare puteau interveni si fara sa descalece, asa cum au facut intr-un final, nu a contat pentru reprezentantul jandarmeriei care a declarat ca de vina e tot echipa TVR fiindca nu a cerut protectie.

Asadar, concluzia sefilor jandarmeriei, dupa ce au vizionat casetele video, este ca jandarmii calare au actionat cat se poate de bine atunci cand nu au oprit agresiunea suporterilor stelisti asupra operatorului TVR.

Uimitoare a fost si explicatia faptului ca agresorii nu au fost retinuti imediat. Colonelul Meran a declarat ca jandarmii nu i-au retinut imediat fiindca nu aveau timp, dar ca i-au filmat urmand sa-i identifice si sa-i aresteze ulterior.

Colonelul Meran a fost "concurat" in declaratii stupide de prim-adjunctul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, Olimpiodor Antonescu care a spus la randu-i ca "daca ar fi stiut de la inceput ca ar fi urmat un conflict jandarmii ar fi intervenit".

Galeria Stelei a condamnat incidentul si a calificat agresiunea drept o barbarie.
"Cu toate ca nu cunoastem identitatea vitejilor care s-au dedat la astfel de acte desprinse parca din epoca de piatra, ne exprimam indignarea in legatura cu acest eveniment si speram intr-o insanatosire grabnica a operatorului Televiziunii", se arata pe situl suporterilor stelisti www.fcsteaua.ro




  
671 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    Jandarmi idioti! (Luni, 9 aprilie 2007, 19:51)

    cogealac [anonim]

    Ce idiotenie! Cica nu puteau cobori de pe cal!:))))
    Ce sa le ceri la jandarmi care au mintea la fel de patrata ca si golanii care i-au agresat pe reporteri?
  • 0 (0 voturi)    
    :))))))))))) (Luni, 9 aprilie 2007, 19:54)

    Nelu [anonim]

    Ha ha ha ha ha :))))))))))))))

    Nu e clar? De ce atata "stupefactie"? Ziua in amiaza mare esti casapit pe strada si nu sare nimeni.De aia agresiunile se inmultesc... ca nu se baga nimeni.

    Iar cand vorbim de jandarmeri sau de politisti.. care stau deoparte si privesc... atunci ce pretentii sa mai ai de la un cetatean obisnuit care este martorul unei agresiuni pe strada?

    O natiune indobitocita peste masura. Comunismul nu a disparut deloc, e in floare si ranjeste din spatele unei masti foarte inocente.

    Trag un scuipat (iertata sa-mi fie exprimarea ) pe justitia din Romania cu tot ce inseamna aceasta.. politie,jandarmerie, tribunale,etc... Generalizez? Nu cred :) Asa stau lucrurile, ca tot veni vorba de banul public cheltuit pe organisme care ar trebui sa apere cetateanul si sa ii asigure dreptatea.


    Mai mult nu merita,iar daca ma gandesc bine am fost deja generos in a cataloga eficienta ....justitiei.

    Traiasca buna educatie a generatiilor viitoare, traiasca manelele si traiasca, continua indobitocire si analfabetizare a populatiei Romaniei.Traiasca a4-ul lui Hardau si imputiciunea sistemului de invatamant, traiasca toate jigodiile din tara asta care fura din banul public..

    Traiasca nepasarea... Si uite asa, intotdeauna vor exista huligani care vor ataca tot ce le pica in mana si forte de ordine care vor privi nepasatoare cum huliganii fac ce au invatat si ei mai bine. In fond si la urma urmelor..ambele categorii provin din acelasi sistem corupt si infect.
  • 0 (0 voturi)    
    News in Los Angeles (Luni, 9 aprilie 2007, 20:09)

    Diana [anonim]

    Aceasta stire a ajuns la 11pm News in Los Angeles, pe postul NBC.
    Am fost socata sa vad aseara aceste imagini din Bucuresti.
    Imi pare rau ca Romania apare in stiri in asemenea circumstante, iar jurnalistii sunt batuti si nimanui nu ii pasa.
    Iar reputatia Romaniei ca tara apare din nou sifonata:-(
  • 0 (0 voturi)    
    Asa-i trebuie.... (Luni, 9 aprilie 2007, 20:42)

    Rromanu [anonim]

    Bine ia facut cameramanului.Trebuia mai rau.Si la urma sa puna si o manea si sa scuipe "pa el".Trebuia sa-l bata cu camera de luat vederi pana radea....Cine l-a pus sa stea acolo?Trebuia sa-si vada de ale lui si sa stea acasa.Unde se crede el?Intr-o tara normala?
    Atunci sa-i fie invatatura de minte.

    Aleluia....manca-tzi-ash...
  • 0 (0 voturi)    
    Interveniti domnilor jandarmi! (Luni, 9 aprilie 2007, 20:50)

    Anti dezinteres cetatenesc [anonim]

    Sper ca nu se mai gasesc "voci" care sa i planga pe bestiile de "suporteri" atunci cand sunt batuti de jandarmi
  • 0 (0 voturi)    
    huligan de ultima speta (Luni, 9 aprilie 2007, 20:57)

    jay [anonim]

    ce ai bre?..orice ai fi stelist sau dinamovist...PRESA trebuie sa informeze...fiecare isi face treaba..tu iti vezi de treaba ta de a rupe scaune,de a injura si de a lua la bataie suporterii dinamovisti/stelisti sau alte minuni (din pacate) ale societatii romane..Voi oferiti subiectele presei..tocmai prin gesturi de genul acesta, tocmai prin comportamentul asta stupid i-ati hranit..mergeti si voi la fair fighturi printre blocuri si nu agresati jurnalistii...Si nici sa nu te gandesti sa imi raspunzi ca oamenii ca mine nu inteleg FENOMENUL...il inteleg si il admir..dar unii ca tine nu ar trebui sa se numeasca suporteri,ultrasi...
  • 0 (0 voturi)    
    jandarmul pe cal (Luni, 9 aprilie 2007, 21:04)

    Bogdan Dumitru [anonim]

    Reprezentantii jandarmeriei romane nu s-au incurcat in declaratii, au incercat sa pastreze un secret profesional: jandarmul roman este lipit de sa ca sa nu cada de pe cal si sa-i curga singe din nas. Totusi se inseala, centrul de greutate al jandarmului roman este undeva sub genunchi datorita vacuumului din extremitatea superioara.
  • 0 (0 voturi)    
    Butoiul cu pulbere (Luni, 9 aprilie 2007, 21:12)

    Anonim [anonim]

    Nu stiu daca a observat cineva nemultumirea crescanda a romanilor... Dupa urmatorii 6 ani de dezamagiri, o sa fie suficienta o scanteie si totul o sa "sara in aer".
  • 0 (0 voturi)    
    rusine (Luni, 9 aprilie 2007, 21:17)

    DAXC [anonim]

    in germania un colonel de jandarmerie,daca facea aceasta declaratie era demis...sa-i fie rusine la Colonelul Meran !! un om de nimic cu asa declaratii.dupa ce mai si filmeaza cameramanul,jandarmii stau ca la o tigara..rasu lumii in romania..foarte relaxati acesti jandarmi:)

    aceste declaratii sunt comuniste,astea trebuie bagati la puscarie comunisti care au mai ramas!!!

    am vazut si eu pe CTV Canada!
  • 0 (0 voturi)    
    Cameraman batut (Luni, 9 aprilie 2007, 21:28)

    Ana Maria B. [anonim]

    Nu sunt suporter al nici unei echipe, nu-mi place fotbalul, nu-mi plac suporterii care sunt niste huligani. Au dovedit-o de nenumarate ori. Ne fac de ras in lume. Am vazut imaginile de la noi pe diferite canale internationale. Indiferent daca este sau nu vinovat, cameramanul lovit sa nu-i ierte pe huligani. Si legea sa-si faca datoria. Iar jandarmii platiti din banii nostri, cei care trebuiau sa intervina sa-l apere si nu au facut-o, sa fie pedepsiti pentru ca avem legi si pentru ei si cer sa fie aplicate. Cameramanul isi facea doar treaba lui, meseria lui, nimic mai mult. Loviturile au fost bestiale. Ce facem, oameni buni, ce-am devenit si de ce?
    LEGEA! SA FIE APLICATA LEGEA!
  • 0 (0 voturi)    
    microbisti (Luni, 9 aprilie 2007, 21:38)

    antimicrobist [anonim]

    Suntem un popor de microbisti. Pe unde mergi pe strada auzi numai despre fotbal- ce a facut cutare echipa , ce a dres alta echipa. Adevarul este ca traim in Epoca Bekaliana. Jandarmi,politist, oameni politici - toti niste semianalfabeti care contribuie la raspanadirea acestei maladii numite fotabal. De aici nu sunt exclusi nici unii asa-zisi ziaristi de sport - haha - vai de stirile lor, o cauza a ceea ce se petrece dealtfel, nu?. Nu vreau sa jignesc oamenii seriosi si moderati, dar eu unul nu vreau sa mai aud de toti acesti mitocani care nu citesc o carte in viata lor.... Ce subiect ar mai avea de discutat daca nu ar mai aparea JIJI pe la p (sc)rot eve? Suntem de rasul lumiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
  • 0 (0 voturi)    
    Calul este de vina (Luni, 9 aprilie 2007, 21:40)

    traian [anonim]

    1. Ce alta misiune ar fi putut avea jandarmii din zona decat pastrarea ordinii publice?Aveau vreo indatorire secreta,erau sub acoperire? Nu cumva este vorba de vesnicul orgoliu de 007 pe care orice Garcea il poarta sub casca ?
    2. Imi exprim profunda indoiala ca jandarmii din zona respectiva au stiut sau au inteles vreodata ce inseamna ordine publica!
    3. Cu asa sefi ,care isi scot basma curata subordonatii,jandarmeria romana nu va scapa probabil de antecedentele mai mult decat jenante ale fostelor trupe de securitate pe care le mostenesc.
    4. In mod cert,tot necazul a inceput din cauza calului! Un cal incapatanat care nu se lasa descalecat,un cal neinstruit prea mic pentru jandarmul atat de mare care-l calarea!
    Propun sanctionarea exemplara a calului ! Excluderea lui din randurile cailor care merg pe stadioane ! Sa i se taie ratia de fan si dreptul la tesalare,sa fie facut salam si salamul sa fie mancat la popota jandarmilor !
    Rusine iepei care l-a facut !
  • 0 (0 voturi)    
    demisii (Luni, 9 aprilie 2007, 21:47)

    Fara importanta [anonim]

    Ceva demisii? Nu credeti c-ar fi cazul, stimate domnule ministru de interne?
  • 0 (0 voturi)    
    declaratiile capilor jandarmeriei (Luni, 9 aprilie 2007, 22:24)

    justitiarul [anonim]

    Intr-o tara normala pentru aceste declaratii atit Eugen Meran cit si Olimpiador Antonescu ar fi fost astazi someri. Prosti sunt cei de la TVR daca nu-i dau in judecata pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu.
  • 0 (0 voturi)    
    Si cameramanul ala ce cauta acolo? Il manca pielea? (Luni, 9 aprilie 2007, 23:00)

    cleah [anonim]

    Si cameramanul ala ce cauta acolo? Normal ca l-a mancat pielea.
    Nu mai au subiecte de stiri si se baga singuri in necaz. Poate unii oameni nu vor sa fie filmati. Toata lumea trebuie sa inghita ca "e o tara libera si filmez unde vreau" ?
    Altceva nu stiu sa dea astia la stiri decat crime, omoruri, batai. Jurnalistii din romania sunt niste incompetenti cu tot cu cameramanii lor.
  • 0 (0 voturi)    
    R U S I N E Jandarmi! (Luni, 9 aprilie 2007, 23:08)

    nedumeritu' [anonim]

    Adica utilizati bani publici si trebuie va sa cerem protectie? Nu ar trebui sa facem o cerere, si daca se aproba sa facem un contract in prealabil? Cine isi da demisia, sau va fi demis?
    D-l Basescu, vreti popularitate si baie de public! Aveti ocazia sa va remarcati! Luati de urechi pe cine-i raspunzator si pe pacalicii care vin la TV si fac jandarmeria de kko, a 2 oara (prima a fost la meci)
  • 0 (0 voturi)    
    Jandarmeria lu' peste (Luni, 9 aprilie 2007, 23:11)

    Jandarmul un pic nervos [anonim]

    Le recomand romanilor sa stea in casa ... Daca ies pe strada pot lua bataie ... Jandarmeria Romana va avertizeaza dragi concetateni sa nu iesiti din casa ca e periculos. Banii pe care romanii ii dau la buget sunt cheltuiti cu salariile jandarmilor calare care se uita de sus cum luati bataie pe strada si pentru ca sunt in misiune nu pot interveni ...
    In tara asta daca faci o reclamatie la politie ca ti s-a furat telefonul pe strada vei fi certat de politisti ca umblai cu el la vedere ... daca reclami ca ti-ai gasit masina fara parbriz si fara casetofon iti vor spune: "Daca esti prost si il lasi in masina" .... Daca faci reclamatie ca ai luat bataie noaptea pe strada cand te plimbai cu sotia de mana iti vor spune " Ce cautai la ora aia pe strada ?" .... Colonelu de la TVR s-a umplut de penibil ... Mi-ar fi jena sa apar in fata oamenilor din banii carora imi iau salariul sa le spun ca Jandarmeria si-a facut datoria si i-a avertizat ....

    Asa ca .... frati romani ....platiti in continuare jandarmeria sa va avertizeze sa nu mai iesiti din case ....
  • 0 (0 voturi)    
    DEMISII, fara discutie (Luni, 9 aprilie 2007, 23:37)

    Pop [anonim]

    Dl. col. Meran trebiue sa-si dea demisia ori sa fie demis pentru felul in care ne-a insultat inteligenta ,prin raspunsurile si declaratiile de la TVR.De asemenea,ar trebui sa aflam ce masuri a luat dl. ministru pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample niciodata in Jandarmerie.Ce au patit jandarmii care nu au intervenit?
    E un scandal ca la conducerea jandarmeriei sunt astfel de ofiteri.Imi vine greu sa cred ca dl. col.Meran exprima doar propriile pareri si nu parerea intregii conduceri .
  • 0 (0 voturi)    
    rusine (Marţi, 10 aprilie 2007, 0:05)

    tudor [anonim]

    cei care spuneti ca probabil cameramanul este vinovat, dupa logica asta rudele unui accidentat de un sofer beat ar trebui lasate sa-l linseze pe sofer iar politia sa nu intervina.
    chiar daca era vinovat , in momentul agresiunii era un cetatean agresat si jandarmii trebuiau sa intervina. daca era vinovat de ceva trebuia sa raspunda ulterior in fata legii nu sa fie batut de niste animale iar jandarmii sa doarma pe ei.
  • 0 (0 voturi)    
    foarte inteligent (Marţi, 10 aprilie 2007, 1:07)

    mental [anonim]

    asta a fost ceva de genul: "Uite niste lei, hai sa ne jucam cu ei ca ne protejeaza vantorii de langa....".(aici vorbim de animale adica suporteri inraiti = lutatorii de temut de pe stadioane)
  • 0 (0 voturi)    
    dreptul de a nu fi fotografiat (Marţi, 10 aprilie 2007, 1:16)

    cetatean [anonim]

    ”Toata lumea trebuie sa inghita ca "e o tara libera si filmez unde vreau" ?”


    da.

    in spatiu public (de ex. strada) se filmeaza cat si unde se vrea (cu exceptia punctelor strategice, unitati militare de exemplu, unde e afisat semnul de interzicere a fotografierii) . dreptul la libera exprimare este unul din cele fundamentale... dreptul de a nu fi fotografiat/filmat nu exista. alta treaba este publicarea inregistrarilor...
  • 0 (0 voturi)    
    sa ne fie rusine... (Marţi, 10 aprilie 2007, 2:11)

    mirette [anonim]

    ca ii mai rabdam!!! sunt reprezentantii unui sistem putred si mincinos ... nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla CU NOI daca le-am pune un sac in cap celor care "ne pazesc", sa-i batem cu lanturile fara mila - apoi sa le radem in nas ca EI sunt de vina...
  • 0 (0 voturi)    
    ipocrizie (Marţi, 10 aprilie 2007, 2:49)

    acarul paun [anonim]

    tipic pt noi in celelate dati cand au dat jandarmii pe suporteri a fost problema ca nu se respecta drepturile omului si ca jandarmii sunt prea violenti,asa va trebuie sa va invatati minte cand mai invocati drepturile omului
  • 0 (0 voturi)    
    SA SE DESFIINTEZE FOTBALUL CU SPECTATORI (Marţi, 10 aprilie 2007, 7:25)

    florin [anonim]

    SA SE DESFIINTEZE FOTBALUL CU SPECTATORI PANA SE POTOLESC HULIGANII SAU SOCIETATEA II POTE STAPANI
  • 0 (0 voturi)    
    cameraman agresat (Marţi, 10 aprilie 2007, 8:14)

    CONTI [anonim]

    Nu ne mai faem bine fratilor! Ma asteptam ca cineva din justitie sa se sesizeze, dar de unde...probabil ca se asteapta iarasi semnalul de la cineva de sus...altfel, toti se fac ca nu au vazut si ne afundam din ce in ce mai mult in "originala" democratie romaneasca. Trebuia sa se explice tuturor la inceputul anilor 90 ca democratia nu inseamna o prelungire a comunismului si o escaladare a nesimtirii celor care detin puterea intr-un fel sau altul. Am avut sperante mari in 90 dar a ajuns sa imi fie sila de toti care apar pe sticla cu declaratii pompoase ca apoi sa se duca toti sa bea o bere la Golden Sprit. Halal!
  • 0 (0 voturi)    
    Demisia Domnule Colonel Meran !!!! (Marţi, 10 aprilie 2007, 8:43)

    Meran Incompetent [anonim]

    Sub orice critica explicatia Jandarmeriei a pus efectiv sare pe rana ! Rusine ! Incompetenti platiti din bani publici!
  • 0 (0 voturi)    
    Lasitate (Marţi, 10 aprilie 2007, 8:45)

    Dan [anonim]

    Jandarmii sunt niste lasi, niste functionarasi care fug de
    raspundere si sunt puternici doar in raportul 5 contra 1 - au curaj cu batranii, femeile si copii, in rest adopta tactica strutului. La conducere sunt niste fosti tablagii semianalfabeti care nu stiu spune o fraza, dar cu pretentii, vai de capul lor...
    Trebuie dati in judecata pentru neglijenta crasa in serviciu !
  • 0 (0 voturi)    
    ar fi fost o premiera (Marţi, 10 aprilie 2007, 8:56)

    eftimie [anonim]

    In ultmii 10 ani am auzit o singura data de un jandarm care sa fi intervenit in sprijinul cetateanului. Un individ era sa fie batut intr-o scara de bloc si jandarmul asta, iesit sa duca gunoiul, l-a salvat.

    Cu aceasta exceptie nu am auzit ca aceasta institutitie sa intervenit niciodata sa salveze vreun amarat care-i plateste salariul. Oare cand ii desfiinteaza sa ramanem doar cu o singura institutie 99% inutila, ma refer la politica comunitara
  • 0 (0 voturi)    
    raspuns pt comentariul #3, al dianei (Marţi, 10 aprilie 2007, 9:26)

    caine [anonim]

    draga diana, te cam c/// pe ea de reputatzie a romaniei (inexistenta, oricum). aici e vorba de cineva care a luat bataie gratis. credeam ca te-ai deshteptat daca traieshti in america, dar mai bine te intorci in tzara ca tot redusa ai ramas..

    trebuie sa puna ashtia ceva legi de urgentza : persoanele cu IQ scazut sau suferind de o boala numita "natzionalism" nu au voie sa paraseasca aceasta mirifica tzara decat temporar, pt a face ceea ce shtiu ei mai bine : culesul de fructe.
  • 0 (0 voturi)    
    asta este nivelul de civilizatie (Marţi, 10 aprilie 2007, 9:32)

    danielsan [anonim]

    Din pacate, de ce ar fi jandarmii mai civilizati decat restul cetatenilor care fac scandal? Astia suntem, ca natiune, ca ne place, ca nu ne place...Problema ca pe banii contribuabililor, o asa zisa institutie nu isi face treaba cum trebuie....In tur, dupa DInamo-Steaua, au batut concetateni de-ai lor care nu erau violenti ci pur si simplu se aflau in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Acum, cand trebuie sa intervina, nu o fac, in mod deliberat. Ce vreti sa demonstrati domnilor? Cat sunteti de importanti pentru societate? Pai, nu de-aia sunteti platiti. Scandalul in tur s-a musamalizat, ca de obicei. Cate vom mai fi nevoiti sa induram, ca sa putem trai linistiti?
    Rusine! De trei ori rusine!!!
    Asta este pacatul nostru cel mai devastator - indiferenta.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze, dragi romani!
  • 0 (0 voturi)    
    jandarmi (Marţi, 10 aprilie 2007, 9:56)

    emil [anonim]

    Jandarm-om de arme,in franceya,daca nu gresesc,;si nu om de paie...
    Cand suporterii au fost batuti de aceiasi jandarmi plini de elan,cluburile,deci institutiile au intervenit.Exact asta trebuie sa faca acum si Televiziunea publica dinGiurgiu-sa intervina,sa dea in judecata jandarmeria.Alo,se aude la Giurgiu?
  • 0 (0 voturi)    
    Nesimtirea colonelului (Marţi, 10 aprilie 2007, 10:14)

    marius [anonim]

    Am vazut interventia colonelului la TVR1si mi s-a parut de o nesimtire imensa afirmatia sa precum ca jandarmii si-au facut datoria. Adica asta este datoria datoria lor, sa fie nepasatori pe salarii de zeci de milioane, primite pentru A APARA CETATEANUL si a lua masuri cand legea este incalcata.
    Poate ministrul asta nou sa mai faca o epurare printre coloneii astia ramoliti care stau ca legumele si asteapta pensia
  • 0 (0 voturi)    
    atitudine gresita (Marţi, 10 aprilie 2007, 10:24)

    azrael [anonim]

    trebuie judecate faptele, dar la rece, cu mult calm si logica.
    5 oameni au batut un cameraman. acei 5 oameni trebuie pedepsiti( dar nu cu bataia aplicata de jandarmi; trebuie retinuti si apoi amendati sau trimisi in judecata)

    in legislatia romana nu cred ca mai exista pedeapsa cu bataia. oamenii care gresesc trebuie retinuti si apoi justitia sa decida daca sunt vinovati sau nu si cum trebuie sa plateasca pentru greselile lor.

    am ramas neplacut surprins de atitudinea unor "forumisti" care spuneau ca bine face jandarmeria cand bate suporterii. pe langa faptul ca bataia aplicata de jandarmi e ilegala, mai este inca un aspect de discutat. Ce vina au copii si femeile gravide batute dupa meciuri? Vina ca au fost sa vada meciul? Vina ca au fost intr-un grup din care au facut parte si 2-3-10 oameni care au incalcat legea? Sau vina ca au alergat prea incet si au fost prinsi de jandarmi ?
  • 0 (0 voturi)    
    V-a cumparat si pe voi jiji? (Marţi, 10 aprilie 2007, 10:26)

    Elian [anonim]

    Ca sa- intmplat , sa zicem ca inteleg , dar sa vi si sa spui ca de fapt cameramanul a fost de vina sa fie batut cu lantul , chiar ca nu mai inteleg!
    Rusine domnilor sefi jandarmi!
  • 0 (0 voturi)    
    jandarmi inregimentati peste noapte (Marţi, 10 aprilie 2007, 10:33)

    Simbad [anonim]

    Ce sa mai spui cand jandarmeria este INCOMPETENTA. Asistam cu mirare la urmatorul lucru: politie comunitara, jandarmerie, politia de proximitate, politie, jandarmerie ... si mafioati din ce in ce mai multi. Asta doveste eficienta politiei si jandarmeriei, care vrea doar sa iti fie frica de ea si atat, fara sa intervina. Pai la astfel de suporteri trebuie sa bati ca la sacul de box. Dar cu jandarmi "baieti de cartier" cu bacalaureat urgentat (stiiti, ca daca nu aveau bacul pana anul asta erau dati afara din jandarmerie) si studenti (vai de capul lor)... vorba aia ... sa traiti bine :)))) ... ca pe ei ii doare undeva de noi.
  • 0 (0 voturi)    
    demisie (Marţi, 10 aprilie 2007, 11:05)

    dan apetroaei [anonim]

    Am vazut ca antevorbitorii mei au cerut, o parte, demisia celor doi colonei. E de prisos acest lucru, si asta pentru ca ei trebuiau deja demisi pentru trecutul comunist cand au lucrat in structuri contrainformative. La fel si seful lor gen. Silion. Poate ca e timpul ca oameni tineri, care stiu ce e managementul situatiilor de criza, scoliti prin Franta si Elvetia. Ei sunt depasiti si au incercat cu fraze tipic de Stefan Gheorgiu sa ne ofere un adevar numai al lor. Realitatea este, insa, alta. Ar fi o chestie de onoare sa o faca, dar onoarea lor sta pe garduri facute cu militari si in varful acoperisurilor vilelor construite cu bani negrii. Noul ministru nu va avea reactii pentru ca secretarii de stat sunt la fel de murdari. ALOOO!!! Cotroceniul... o epurare pe criterii de trecut pe cand si la Jandarmi_?
  • 0 (0 voturi)    
    pt punctul 2 (Marţi, 10 aprilie 2007, 11:21)

    lucian [anonim]

    In principiu sunt de acord cu cele spuse de tine cu diferenta ca nu comunismul este de vina.... Ba as putea spune ca pe timpul ala nu prea aveau loc astfel de evenimente....Nu vreau sa analizez acum comunismul si capitalismul pentru a vedea care sistem este mai bun... la urma urmei totul depinde de oamenii care il aplica... tot ceea ce se intampla acum e o consecinta a acestui capitalism barbar...
  • 0 (0 voturi)    
    nasol (Marţi, 10 aprilie 2007, 11:27)

    gigiel [anonim]

    ce-i drept au exagerat ce-i care l-au lovit pe cameraman dar poate n-ati inteles de ce sunt frustrati acei suporteri. ati vazut ce s-a intamplat inainte si dupa un meci? si nu doar la meciul asta... jandarmii bat fara motiv oameni iar presa nu prea arata nimic.
    de exemplu http://youtube.com/watch?v=iFhclzFXXs4
    pai deh ca doar asta -i presa in romania .... condusa de cativa jmecherasi, nu? mdeah
    ati vazut si la kosovo ca jandarmii romani au ucis niste oameni. ce sa mai zici?
    nu ma bucur pentru cameramanul asta dar poate se mai trezesc cei din presa.
    cat despre suporteri, pacat ca 'vad' doar fotbal si nu 'scandeaza' impotriva sistemului.
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Marţi, 10 aprilie 2007, 11:28)

    tudor [anonim]

    acum de ce nu sar sefii de cluburi si galerii cu gura mare sa-si ceara scuze, sa se dezica de huligani etc. ??! DE CE?
  • 0 (0 voturi)    
    Jandarmeria (Marţi, 10 aprilie 2007, 11:34)

    johny [anonim]

    asa ceva este de nedescris... iei bataie in strada sub ochii jandarmilor si tot tu esti de vina... incredibil, numai la noi se putea intampla asa ceva.

    Colonelul ala care a declarat asa ceva e o rusine pentru Jandarmerie. Cum te mai poti simti in siguranta ca cetatean cand coloneii din jandarmerie pot scoate asemenea mizerii pe gura??
  • 0 (0 voturi)    
    Shoc (Marţi, 10 aprilie 2007, 12:31)

    Larisa [anonim]

    Reactia mea la imaginile vazute a fost un shoc. Chiar traim in epoca de piatra si tre sa ne luptam cu lanturi si bolovani?
    Chiar nu inteleg cum poate trece un jandarm cu ochii inchisi pe langa asta! As fi curioasa, daca in locul cameramanului era copilul lui tot asa proceda? Zicea: "Scuze, eu am misiune!".
    Din alta parte cu asa sefi e si normal sa avem jandarmi indiferenti. Si asta intr-o Romanie care a intrat in UE!
    Este un exemplu viu la ce poate ajunge indiferenta umana si alta nu!
  • 0 (0 voturi)    
    Nu se vede padurea din cauza copacilor (Marţi, 10 aprilie 2007, 13:18)

    Adrian [anonim]

    Ideea este ca s-a transferat discutia de la faptul ca exista "suporteri" care n-au avut jucarii cand erau mici si se apuca sa dea cu lanturi, la faptul ca jandarmii stau cu mainile in san. Cel mai important este sa ii condamne pe cei care l-au lovit pe cameraman si apoi sa-i destituie pe jandarmii care nu au intervenit. Si cu asta s-a incheiat discutia despre acest subiect.
    Daca vrem sa lungim discutia, ajungem la gradul de violenta de pe stadioane, despre faptul ca cei care sunt violenti nu au ce cauta in locurile publice si ca trebuie luate masuri indiferent de suporterii carei echipe sunt viloenti. Stadionul Steaua suspendat pana la finalul capionatului iar echipa Steaua sa joace fara spectatori pe alt stadion. La fel si pentru Dinamo, Rapid, Craiova, etc. Sa nu exista argumentul ca un asemenea meci nu e frumos fara spectatori.
  • 0 (0 voturi)    
    politie&jandarmerie=hooligans (Marţi, 10 aprilie 2007, 21:44)

    grigorici [anonim]

    Pai da!!! normal! e vina presei! nu a incompetentilor de jandarmi care cand dau ca niste animale ce sunt,cand stau deoparte sa nu se manifeste ceea ce ei au inceput.hai sa fim seriosi...LA JANDARMERIE INTRA NUMAI CEI CARE NU POT TRECE ADMITEREA NICI LA POLITIE....ULTIMII TARANI INCULTI DE NEADERTHALL...iar Colonelului de Jandarmerie sa-i crape obrazul de rusine........demisia! sta bineinteles ca nu se va intampla atat timp cat esti cel mai neom dintre neoameni...huaaaaaaa
  • 0 (0 voturi)    
    media blackout (Miercuri, 11 aprilie 2007, 0:01)

    k [anonim]

    Un gest frumos din partea colegilor jurnalisti ar fi sa nu mai publice nici o stire despre forbal in nici un fel de media o luna de zile. Nu fotbal la TV, radio, presa, internet.
  • 0 (0 voturi)    
    nimic nou (Miercuri, 11 aprilie 2007, 13:39)

    Bogdan M. [anonim]

    Nu este prima oara cand se intampla asa ceva. Stiu si alte cazuri in care oameni au fost batuti in fata jandarmilor, iar acestia radeau. S-a mai scris prin presa despre asta.
    O scena la care am asistat anul trecut: Un batran cu nepoata intr-o parcare din Predeal. Un cetatean strain si probabil beat, da masina cu spatele fara sa se uite in oglinda. O loveste usor pe nepoata, care avand schiurile in picioare cade. Nu a patit nimic, dar batranul a inceput sa tipe :"Esti beat domle'? Nu te uiti pe unde conduci?, etc". Faza la care, un jandarm/politist care a asistat la toata scena urla la batran sa se linisteasca: "Va rog sa pastrati ordinea! Altfel veniti cu mine la sectie!"
    Atat, nu i-a zis nimic soferului din masina straina, nu l-a legitimat, nu l-a pus sa sufle in fiola. Nimic. Nici macar nu a intrebat-o pe fata lovita daca a patit ceva. A plecat multumit ca a "restabilit ordinea publica".

    Pai sa nu iti vina sa pleci si sa nu te mai intorci?
  • 0 (0 voturi)    
    reporter mincinos (Vineri, 13 aprilie 2007, 15:44)

    suporterul 36 [anonim]

    Imi pare rau de tot ce am sa va spun acum si intelegeti ca as lua apararea huliganilor ce se cred suporteri de fotbal.
    Azi, prin anumite conjucturi l-am vazut pe reporterul agresat de tweety la meciul Steau - dinamo. fratilor este un mare mincinos!!!!!!!!! nu are nimic. Are o vanataie sau mai bine spus este ceva ce aduce cu o vanataie, pe pulpa piciorului. va spun sincer, am facut sport de performanta stiu ce inseamna si cum arata loviturile, pentru asa ceva nici o zi de ingrijiri medicale nu se da. Penibil. De dragul senzationalului oare ...?????? Daca reporterul era de la o televiziune privata intelegeam, pentru ca traiesc din reclame si audienta, dar TVR-ul, pomanagi de la TVR, astia traiesc din pomana publica, ce nevoie au se senzational, ca oricum nu se uita nimeni la ei. RUSINE TVR, RUSINE D-ULE REPORTER, regret ca trebuie sa iti spun ca esti un mare mincinos. Nu minti atunci cand spui ca te-a lovit, dar minti cu nerusinare atunci cand, atat de penibil vii in pantaloni scurti la politie cand afara ploua, numai sa faci pe victima si in carje. hai ca esti prea de tot. RUSINE, RUSINE, RUSINE, RUSINE
  • 0 (0 voturi)    
    magarie (Luni, 16 aprilie 2007, 19:34)

    viri5 [anonim]

    Ceea ce s-a intamplat este o barbarie, si e "bine" ca s-a intamplat unui reporter deoarece astfel a ajuns la opinia publica. Daca era batut un um simplu, asa cum se intampla ADESEORI la meciuri, (pe motive puerile, ca are un tricou de culorile unei anumite ekipe rivale) nu se afla niciodata. Cu ocazia asta trebuie sa se ia masuri, si respectivul golan sa fie stigmatizat cu o mica pata pe cazier, kiar daca nu o sa faca puscarie nici macar o zi (deh, justitia in romania.......___@#$%@#$^@#$%^) . Insa pata aia pe cazier va ramane, asfel incat toata viata cand o sa aiba nevoie de el, interlocutorii sa faca okii mari cand vor vedea cazier de penal...asa ca chiar daca imi pare rau de baiatul ala cu camera, il sustin sa nu se lase si sa-l dea in judecata pe bou' ala cu lantul. Deasemenea sunt pe site anumite pareri care il apara pe ala...sa fim serioshi...cred ca is dusi cu capu' bajetii...
    Numai bine...si..la tribunal birjar.la tribunal...
  • 0 (0 voturi)    
    pentru suporteru' (Luni, 16 aprilie 2007, 19:38)

    vivi [anonim]

    pentru suporteru' ....reporteru; ala kiar a fost batut man', nu cred ca ai vrea sa iei bataie cu lantul..si dupa 2-3 zile cand carnea se invineteste, sa vina unul si sa zica ca te=ai prefacut...esti penibil nene..stai in banca ta..ai raspuins gresit..meriti un patru cu felicitari...
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru vivi (Luni, 16 aprilie 2007, 22:01)

    suporterul 36 [anonim]

    IGNOR

Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|
Ultimele articole din aceeaşi categorie
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version