Actionarii companiei Vrancart au aprobat majorarea capitalului social cu 5,74 milioane de lei, reprezentand 10% din capitalul social actual, de la 57,47 milioane de lei la 63,22 milioane de lei, potrivit unui comunicat al producatorului de hartie si carton remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Majorarea capitalului se va realiza prin repartizarea a 4,93 milioane de lei din profitul net aferent anului 2006 si 810.142 de lei din alte rezerve.

De asemenea, Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli al societatii pentru anul 2007. Astfel, Vrancart a alocat pentru acest an investitii de 31,6 milioane de lei, bazandu-se pe obtinerea unor venituri de 83,9 milioane de lei si a unui profit brut de 6,5 milioane de lei.

In anul 2006, Vrancart Adjud a inregistrat un profit net de 5,25 milioane de lei, aferent unor venituri totale de 67,63 milioane de lei.