Populatia si firmele din Bucuresti au imprumutat in luna ianuarie 34,8% din totalul creditelor acordate de banci in aceasta perioada, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Astfel, persoanele fizice si juridice din Capitala au obtinut credite in valoare de 31,7 miliarde de lei, fiind urmate la mare distanta de persoanele din Cluj (3,73 miliarde de lei), Constanta (3,40 miliarde de lei) si Timis (3,32 miliarde de lei).

Depozite, credite

In ceea ce priveste depozitele bancare, persoanele fizice si juridice din Bucuresti detineau mai mult de jumatate din nivelul total al depozitelor, care se ridica la valoarea de 58,14 miliarde de lei.

Populatia din Bucuresti se afla pe primul loc, atat in ceea ce priveste creditele cat si depozitele. Bucurestenii s-au imprumutat de 11,1 miliarde de lei, in timp ce economiile se ridica la valoarea de 12,7 miliarde de lei.

In topul creditelor, Capitala este urmata de judetul Constanta, ai carei cetateni au imprumutat 1,77 miliarde de lei, de Cluj cu 1,62 miliarde de lei imprumutati si Timis cu 1,52 miliarde de lei.

Clujul se afla pe al doilea loc in ceea ce priveste economisirea, cu 1,44 miliarde de lei depusi in banci de locuitorii acestui judet, fiind urmati de cei din Constanta cu 1,08 miliarde de lei. Si brasovenii sunt unii dintre cei mai economi din Romania, depunand in banci 1,07 miliarde de lei.

Pe ultimele locuri ale acestui top se gasesc judetele Giurgiu (146 milioane lei), Mehedinti (174 milioane de lei), Covasna (204 milioane de lei), si Ialomita (206 milioane de lei).

Restante

La finele lunii ianuarie, la nivelul intregii tari se inregistrau credite restante in valoare de 323,3 milioane de lei. Fruntas la acest capitol este tot Bucurestiul cu 81,8 milioane de lei, urmat de Ialomita (10,6 milioane de lei) si Brasov (9,1 milioane de lei).