Vosganian: Guvernul va aproba ordonanta de urgenta privind Fondul Proprietatea peste doua saptamani

de Bogdan Asaftei     HotNews.ro
Vineri, 27 aprilie 2007, 0:00


Guvernul va aproba ordonanta de urgenta privind Fondul Proprietatea peste doua saptamani, a precizat, pentru NewsIn, Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor. In aceasta perioada se vor desfasura consultari cu toate grupurile parlamentare pentru a se ajunge la o intelegere asupra formei finale a actului in cauza.

Vosganian a adaugat ca va da posibilitatea tuturor partidelor sa contribuie la gasirea unei solutii pentru Fondul Proprietatea. Iar numai dupa stabilirea unui consens intre parlamentari Ordonanta de Urgenta va ajunge pe masa Guvernului.

PSD impotriva Fondului Proprietatea

Totusi, PSD-ul a declarat anterior, in numeroase randuri, ca se opune infiintarii Fondului Proprietatea si cotei unice. In momentul in care va ajunge la putere, PSD a precizat ca va elimina cota unica si o va inlocui un sistem progresiv de impozitare. In plus, oficialli partidului au spus ca vor anula Fondul Proprietatea si va incetini ritmul retrocedarilor de propritati.

Referitor la acest aspect, Vosganian a afirmat ca lipsa dezbateri a condus la o astfel de pozitie din partea PSD-ului, dar ca prin discutii intre partide se poate ajunge la un consens.

Vosganian a adaugat ca, in cursul saptamanii viitoare, structura de conducere a Fondului Proprietatea va fi completata, deoarece exista trei posturi libere in Consiliul de Administratie. De asemenea, tot in aceasta saptamana se vor aproba si rezultatele financiare pentru 2006.

Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea a fost creat in 2005 pentru a-i despagubi pe fostii proprietari carora comunistii le-au confiscat imobilele. La inceputul lunii februarie, s-a decis ca proprietarii vor putea opta si pentru despagubiri de maximum 200.000 euro, echivalentul in lei, la cursul euro/leu stabilit de Banca Nationala a Romaniei pentru data emiterii titlului de despagubire.

Pana in prezent au fost emise titluri de despagubire a caror valoare depaseste 400 milioane euro.




  
662 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    Asta este raspunsul dat lui Geoana dupa ce a cerut desfiintarea FP ? (Vineri, 27 aprilie 2007, 17:38)

    Macane [anonim]

    Cine e prostanacul care se amageste ca e in stare sa desfiinteze FP-Farsa Proprietarilor ?
    Mama Omida n-a fost in stare nici sa prevada ca nu stie ce vorbeste. Liberaloizii sunt acum mai hotarati sa arate ca prostanacul viseaza la desfiintarea FP in timp ce reuseste doar sa se autodesfiinteze. Dati de pamant cu PSD-ul neputicios ! Tot ce spune Geoana macane.
  • 0 (0 voturi)    
    Fondul Proprietatea (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 2:55)

    vasile [anonim]

    Liberalii ar trebui sa-si impuna si ei macar o idee; in ultimul timp PSD isi impune legile pe care le vrea. F Proprietatea este o idee minunata,iar PNL ar castiga si electorat,sunt sute de mii de fosti proprietari care asteapta sa li se rezolve problema,iar pt Bursa va fi un eveniment exceptional. Daca Vosganian va scoate o lege buna pt piata de capital ,va arata ca nu este doar un gargaragiu !
  • 0 (0 voturi)    
    PE FOSTII PROPRIETARII NU-i INTREABA NIMENI? (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 4:21)

    Marius M. [anonim]

    Intrebati-l pe dl Iurascu (presedintele Forumului Civic), daca l-a lasat cumva memoria pe premier. Caci au semnat IMPREUNA documentul ce angaja PNL in fata asociatiilor de proprietari: in care scria negru pe alb ca veti consulta proprietarii in toate deciziile ce le veti lua privitor la procesul de restituire ori despagubire.
    Sa va mai vind un pont: daca proprietarii doreau o intelegere cu PSDul, o faceau chiar din campania electorala. Caci oferte clare am avut de la PSD. Ce-i drept pe ultima suta de metri, cind faceam actiuni de protest. Insa tocmai simpli membrii liberali, prezenti in diferitele asociatii de fosti proprietari s-au opus atunci consecvent (oct.2004) curtezanei PSD. Vorbesc in cunostinta de cauza, caci am participat la toate negocierile.
    Ce faceti insa Dvs. acum?
    Ii aruncati pe fostii proprietari in bratele PSD ( ca sa nu spun in pat cu dusmanul).
    Daca va faceti acum deconturile politice si "ingineriile" financiare in spatele usilor capitonate si pe spinarea acestor fosti proprietari batjocoriti de toate guvernele rosii, veti ajunge cu onor sub pragul electoral.
    LIBERALISM INSEAMNA TRANSPARENTA. Ce faceti Dvs la FP este ocultismul anterior unei noi MEGA tzepe a la SAFI !!!!
    Expertii propusi ptr. Fondul Proprietatea de catre asociatiile de proprietari au fost consecvent respinsi guvernului Tariceanu, pesemne ca sa nu deranjeze la jocurile de culise facute intre Tariceanu&co, mai nou si Hrebenciuc.
    Ultimul pont: Va scriu tocmai din Germania unde pregatim in acest sens o ampla campanie de informare a tuturor europarlamentarilor cit si Bundestagului german (nemtii prezidind Consiliul European)
    Doamne ajuta.
  • 0 (0 voturi)    
    Dle Primministru de ce nu va respectati promisiunea? (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 4:39)

    Fost participant la miting Anti Nastase 7 case [anonim]

    Ca doar detineti singur si exclusiv puterea in stat.
    Consultati revista presei din niembrie 2004
    Gasiti protocolul semnat cu asociatiile de proprietari de Tariceanu si Basescu, pe www.forumulcivic.ro (arhiva).
    Dle Primministru de ce nu va respectati promisiunea?
    Va rog, CONSULTATII SI PE PROPRIETARI macar in ceasul al 12lea. Da ca vreti cu adevarat credibilitate in fata noastra.
    La acest capitol avem experienta si specialisti cit 10 consilieri ai Dvs .
    Dovada sunt chiar procesele cistigate La Curtea Europeana.
    Si mai urmeaza....... Din pacate ptr acest popor ce plateste adesea nevinovat
  • 0 (0 voturi)    
    Proprietarii asteapta sa-i consulte Canin Terminatu-Tradaceanu ? (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 14:54)

    Bascaliosul [anonim]

    Mai proprietarilor, eu va doresc, sincer,succes in demersurile voastre, dar daca ati uitat cum Tradaceanu si-a consultat colegii de Alianta si guvernare, riscati sa asteptati degeaba si ar fi mai benefic sa incercati gasirea altor solutii mai certe.

    Acum, cand deja Tradaceanu nu este decat un TERMINAT cel putin politic, aveti sanse si mai mici sa va rezolvati problemele. Nu ati inteles sa fondul este al proprietarilor pusi pe lista de asteptare, ca din proprietatile voastre se fac lozuri in plic si cupoane ca cele de 25.000 date dupa 1992 care pentru unii au fost perdeante, iar pentru altii posibilitati facile de inavutire?
    Asta este acum Fondul Loteria Proprietarilor cu lozuri in plic in care scrie : MAI ASTEAPTA ODATA POATE ALTADATA VEI CASTIGA CE ESTE AL TAU.

    Daca vreti sa va recuperati proprietatile sau contravaloarea lor aveti grija la referendum ! Votati (indirect) pastrarea la guvernare a lui Tradaceanu va pastrati ...aceleasi sanse de castig.
    Pana la urma, cine-si (re)face proprietatea cu mana lui se numeste constructor...de lucru manual. Nu e nico bascalie. Lui Tradaceanu ii place doar sa ceara sa fie consultat si sa se modifice legea dupa principiul neot-radatorilor terminati :
    UNDE-I LEGE E TOCMEALA.
    CA IN TAGMA LIBERALA .
  • 0 (0 voturi)    
    PROPUN UN MITING la guvern si sediul PNL (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 15:26)

    proprietar batjocorit [anonim]

    Am ajuns s-o traim si pe asta: Sa fim marfa de schimb in trocul dintre liberali si PSD.
    Asociatiile de proprietari ar trebui sa organizeze o intilnire in luna mai a tuturor proprietarilor, viitori actionari la FP in fata guvernului si sediului PNL.
    Fiecare dintre noi cu protocolul semnat de Tariceanu (daca chiar exista) in mina, anexat la propriul dosar ori notificare pe legea 247. Ca semn de protest al tergiversarilor sau chiar promisiunilor neonorate.
    Cei de la Forumul Civic l-ar putea distribui proprietarilor, mai precis
    Dl Iurascu, presedintele Forumului si cosemnatar al acestui protocol de angajament ferm luat in campanie intre parti (laolalta cu liderii fostei Aliante DA, alias Tariceanu ca viitor premier si Basescu ca viitor presedinte)

    GUVERNANTII NU RESPECTA NICI UN TERMEN din angajamentele luate. Mergeti sa vedeti la sediul ANRP (condusa exclusiv de liberali) cum sunt mereu dusi proprietarii pagubiti cu vorba. CINE RASPUNDE ptr asta? De ce amina guvernul vesnic listarea FP la bursa? Ca sa nu/i putem vedea valoarea reala de piata !! Altfel de ce nu s/ar obtine acum pe actiunile FP mai mult de 40% din valoarea nominala?
    ACEASTA ESTE REALITATEA , dle Tariceanu, restul sunt doar vorbe goale. Sunteti a doua mare deceptie, dupa Emil Constantinescu, ptr familia mea.
    Ar trebui poate mai bine sa mergem in corpore la sediul Comisiei Europene de la Buc, sa prezentam BATAIA DE JOC.
  • 0 (0 voturi)    
    Sa cerem in instante dobinda ptr despagubirile neonorate la termen (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 16:05)

    asociatia proprietarilor deposedati din banat [anonim]

    Pe mine ma plimba Min. Finantelor deja de peste 5 ani de la ana la caiafa. Am fost o proasta cind am acceptat transcrierea titlurilor de valoare nominala in actiuni la FP. Am fost indusa in eroare de conducerea ANRP(Autoritatea ptr Restituirea Proprietatilor). Au promis marea si sarea in maxim un an. Insa sunt si ei la mina guvernului. Macar cu titlurile vechi detineam o creanta certa, pe care o puteam vinde. Aveam mereu interesenti. Acum cu actiunile FP nu mai pot face mare lucru. Si am mare nevoie de bani ptr o operatie. Nici macar in instanta nu mai pot merge. Caci sunt considerate titluri speculative.
    Sunt pline agentiile de brokeri cu oferte de actiuni la vinzare, insa nu le vrea nimeni. Sunt aproape imposibil de vindut.
    Putem cere in instante dobinda ptr despagubirile neonorate la termen? Poate asa ii mai trezim pe guvernanti. In asociatia noastra sunt mai toti membrii in aceeasi situatie.
    Dl. Murgu, presedintele asociatiei, a tot negociat in van cu demnitarii de la Bucuresti, (de la Tariceanu, Vladescu si pina la conducerile FP, ANRP) conditii mai bune ori macar mai prompte ptr proprietarii de drept.
  • 0 (0 voturi)    
    restituire (Sâmbătă, 28 aprilie 2007, 17:03)

    pop [anonim]

    Altii care au obtinut terenurile noastre pri decretul 308..ne uitam de 7 ani cum cara recoltele de pe fostul nostru teren.
    Ar fi bine sa ne platiti ceva pentru astia sase sapte ani de cind ne tineti pe anexa cu despagubirile.Pentru ca statul a daruit averile noastre si nu noi.
  • 0 (0 voturi)    
    IN ATENTIA COMISIEI EUROPENE (Marţi, 1 mai 2007, 11:45)

    florentin-livius vartaci-aconi [anonim]

    Am solicitat Comisiei Europene sa constate ca reglementarile privind Fondul Proprietea si promisiunea de plata cash contravin prevederilor Dreptului comunitar eurpean.Toate sunt promisiuhni si pacaleli facute cu scopul sa amane plata "ad calendas grecas" adica la pastele cailor. Petitia a fost inregistrata la C.E. sub Nr.729/31.01.2007 si se afla in curs de rezolvare la "Justice, Freedom and Security".
    Guvernantii nostri post decembristi, indiferent de culoarea politica, respecta numai proprietatea agonisita de ei ,"legal si cu truda",dupa 1989.Cea de dinainte,pentru ei, nu are nici o valoare.De aceea orice petitie pe plan intern ,eu o denumesc "vox clamandi in deserto".Apelez ,la cei care aveti posibilitatea,sa sprijiniti petitia mea, petitia tuturor, la Bruxelles.
    Vartaciaconi@rdslink.ro Tel. 0721 477 552 Florentin-Livius Vartaci-Aconi, cetatean roman cu domiciliul in Arad, Romania.
    Si, pentru ca sunt la varsta senectutii, apreciez faptul ca toti conducatorii nostri sunt crestini, cred in Dumnezeu,inchei si zic:Dupa cum vor rezolva aceasta problema, asa sa le ajute Dumnezeu.
  • 0 (0 voturi)    
    ADRESE UTILE ptr SESIZARILE PROPRIETARILOR DE DREPT (Miercuri, 2 mai 2007, 2:22)

    consultant in drepturile omului [anonim]

    Daca aveti sesizari de facut la adresa guvernului Tariceanu fatza de mascarada de pina acum cu Fondul Proprietatea (sau justitie), trimiteti-va plingerile urmatorilor adresanti europeni cu influenta ori implicare in politica romaneasca.

    -Susanne Kastner- vicepres Parlamentul German:
    susanne.kastner@wk.bundestag.de

    -G?nther Kirchbaum- raportor ptr Romania al grupului politic crestin democrat si social din Parlamentul German:
    gunther.kirchbaum@bundestag.de

    Franco Fratini- comisar european ptr justitie


    -Kinga Gal- raportor al subcomisiei ptr drepturile omului din Parlamentul European:
    kinga.gal@europarl.europa.eu.
  • 0 (0 voturi)    
    De ce din nou? (Luni, 21 mai 2007, 14:21)

    Sorin Parauta [anonim]

    O data ce au primit bani pentru un imobil , este corect ca acum sa primeasca inapoi acel imobil sau bani ?
    Practic se permite prin legile actuale sa dobandeasca de doua ori acelasi lucru .
    Odata au primit bani , nu au dat banii inapoi, si acum mai primesc inca o data ?!
  • 0 (0 voturi)    
    Casele nationalizate (Vineri, 24 august 2007, 11:53)

    Andrei [anonim]

    Vreau sa stiu daca s-a infiintat o asociatie pentru cei care au cumparat de la stat aceste case nationalizate in baza L.112/1995 si au fost dati afara mai mult sau mai putin legal, de "fostii" proprietari.

Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|
Ultimele articole din aceeaşi categorie
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version