Omul de afaceri rus Alexandr Kondyakov a negat, intr-un interviu acordat pentru BBC, ca ar fi implicat in suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu.

Kondyakov a confirmat insa ca a fost in Romania pe 11 si 12 aprilie in interesul companiei Novocom, pe care o reprezinta si ca a discutat cu multi oficiali, insa nu despre suspendarea lui Traian Basescu.

" Nu stiu de ce Traian Basescu mi-a mentionat numele. Sunt gata sa ma intalnesc cu domnul Basescu pentru a discuta acest lucru. Repet, nu avem nimic cu el, iar interesele noastre sunt doar economice", a spus Kondyakov.

Traian Basescu a declarat, saptamana trecuta, intr-un interviu pentru Romania Libera, ca exista afirmatii despre structuri externe interesate in destabilizarea Romaniei si ca este interesant daca, inainte de votul de suspendare, un domn foarte important, Kondyakov, s-a intalnit cu politicieni romani.

Ziarul "Evenimentul zilei" a publicat, luni, un articol in care citeaza surse conform carora scopul vizitei lui Kondyakov la Bucuresti a fost negocierea unei deplasari oficiale a lui Tariceanu la Moscova.

Presa din ultimile zile a relalat ca Aleksandr Kondyakov este un influent consultant politic si un lider al masoneriei ruse.