 |
Si in capitala Germaniei Festivalul Filmului de la Cannes ocupa, fireste, un loc important in paginile culturale ale celor mai importante cotidiene. Prilej cu care au fost facute aprecieri extrem de elogioase - nu fara un usor ton de surpriza - la adresa filmului „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” al lui Cristian Mungiu, considerat a fi unul dintre favoritele cursei la Marele Premiu.
Iata doua din opiniile exprimate in ziarul “Berliner Zeitung” si, respectiv, “Tagesspiegel”, din data de 18 mai 2007, transmise de ICR Berlin:
Filme de Wong Kar-wai, Cristian Mungiu si David Fincher la cea de-a 60-a editie a Festivalului de la Cannes
“Asadar, festivalul aniversar a inceput cu o mica adiere, ca dintr-un ventilator de masa (este vorba de filmul„My Blueberry Nights” a lui Wong Kar-wai- n.n.) care s-a transformat in curand intr-un vant puternic.
O poveste socanta despre cinismul puterii povesteste regizorul de 39 de ani Cristian Mungiu in pelicula romaneasca „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, aflata in competitie: studenta Gabita este insarcinata de 4 luni, 3 saptamani si 2 zile cand se hotaraste sa avorteze; prietena ei Otilia o ajuta.
Filmul ne poarta inapoi in timp, in Bucurestiul anului 1987: avorturile sunt interzise, contraceptivele sunt aproape inexistente; lipsurile si deprimarea sunt omniprezente.
La acestea se adauga si o absurditate tipica societatii socialiste dezvoltate: cetateanul trebuie sa se justifice permanent in fata institutiilor, chiar in domenii ce tin de viata privata, intr-un climat de nesfarsita suspiciune. Domina teroarea celor care controleaza sau care au ceva de dat. Astfel, studentele trezesc imediat suspiciuni cand doresc sa rezerve o camera la hotel.
De ce ar dori sa faca asa ceva cand sunt cazate in caminul studentesc - se intreaba receptionerii- care nici macar nu se uita la ele. (Acest aspect a fost aproape uitat, la 17 ani dupa caderea Zidului Berlinului!)
(...) Cristian Mungiu povesteste totul lipsit de isterie sau de fals dramatism, mai degraba ca pe un studiu despre prietenie si despre viata cotidiana.
De o vreme incoace cinematografia est-europeana, cu deosebire cea romaneasca, reuseste sa prelucreze trecutul socialist in cea mai incoruptibila (integra) si pasionanta maniera. Fara sa fi fost permanent impiedicata, asa cum s-a intimplat in Germania, de politicienii care pretindeau o unificare fara fisuri”.
Pasiuni trecatoare: Festivalul de la Cannes debuteaza cu pelicula „My Blueberry Nights” a lui Wong Kar-wai
„(...) Stati! Dincolo de acesti regizori deveniti monstri sacri si dincolo de continentele sacre ale cinematografiei, nu cumva era sa trecem cu vederea primul posibil premiu al acestui festival? Filmul unui anume Cristian Mungiu, nascut in 1968 in Romania, care a atras deja atentia asupra sa in urma cu cinci ani cu filmul „Occident”.
„4 luni, 3 saptamani si 2 zile” este de 432 de ori mai captivant decat cea mai noua pelicula a lui Fincher si trezeste de 432 de ori mai multe sentimente si reactii decat magicul film al lui Wong - doar printr-o poveste puternica, narata in mod direct si aproape in timp real si ale carei roluri au fost distribuite minunat. (...)
Cat de oribil se implinesc si esueaza totodata planurile, cum se deterioreaza si cum se restabilesc relatiile dintre oameni, cat sacrificiu si ce conspiratie a tacerii au existat - toate acestea le insceneaza Cristian Mungiu fara nici un fel de speculatie.
Detalii spectaculare te poarta mereu spre piste ce se dovedesc a fi false, pentru ca apoi o singura propozitie, spusa in soapta, sa declanseze o bomba. Istvan Szabo a descris, in urma cu 15 ani, in „Scumpa Emma, draga Bobe”, prin intermediul a doua prietene, acea perioada haotica a tranzitiei.
„4 luni, 3 saptamani si 2 zile” functioneaza ca o replica fascinant de sumbra a filmului lui Szabo. Si este filmul prin care Festivalul de la Cannes, scena mondiala a filmelor de autor si a temelor grandioase, pare sa se fi regasit”.
