Discutiile de saptamana viitoare se vor axa pe posibilitatea transportarii deseurilor in Romania, pe cale maritima, si a depozitarii si reciclarii acestora in schimbul unui pret de 110 euro pe tona.

Intalnirea a fost programata dupa ce mai multe regiuni italiene, printre care si Emilia Romagna, Liguria sau Lombardia, au refuzat sa preia deseurile acumulate in provincia Campagna, din sudul tarii, si in special in jurul orasului Neapole, sufocat de cateva saptamani de gunoaie.

Criza ecologica survine in contextul in care provincia Campagna se confrunta, de mai multa vreme, cu o grava problema legata de lipsa spatiilor pentru depozitarea si reciclarea deseurilor menajere, cele cateva gropi de gunoi din zona fiind deja suprasaturate.

Situatia a devenit dramatica, in conditiile in care, de cateva saptamani, angajatii serviciilor de salubritate au decis sa refuze sa mai colecteze deseurile, obligandu-i pe localnici sa arunce gunoiul pe strazi si sa organizeze ample actiuni de protest.

Integral in Evz