Istoria PSD, ca grup de consolidare fortata a trecutului in prezent, s-a incheiat abrupt, pe 19 mai 2007. La un capat mineriadele, la celalalt, aventura pucista a suspendarii presedintelui.

In tot acest timp, PSD a fost aparatul conspirational al grupului Iliescu si a atacat prin toate mijloacele constituirea statului roman modern. In umbra acestui blocaj, Romania a continuat pierderea de timp istoric impusa de comunisti. Societatea a ramas fixata in turmism politic, economia a ruginit in propria carcasa, justitia a luat forma stenogramelor de partid.

PSD a dezvoltat o singura opera palpabila: oligarhia - mini-statul paralel, subventionat de buget, protejat de justitie, sustinut de un aparat de propaganda mascat in imperii media private. Deasupra, Ion Iliescu a jucat farsa brigadierului cinstit care-si maninca prinzul din ziar, urmarit de privirea recunoscatoare a poporului.

Dedesubt, aparata de plescaitul popular al brigadierului, a explodat o mafie de partid, parlamentara si in roba. Ea a improprietarit molozul securist-activist si a dat liber la furt unei noi generatii de achizitori: capitalistii nostri de productie nula. Operatiunile de cautare a primului obiect (piulita, covrig, agrafa) fabricat de oligarhii romani continua.

Mediile de informare nu va vor tine la curent. Adevarat, in acest rastimp, PSD a trebuit sa accepte concesii in urma presiunilor occidentale. Dar numai dupa ce, in 1991, a imbracat in forme constitutionale un sistem de dominatie si dependenta care a impiedicat aparitia vietii politice vii si a participarii cetatenesti.

PSD a administrat un prizonierat national pe care l-a reinnoit prin numere de dresura cu un electorat captiv. Aceasta epoca de irosire sociala si acumulare de clan a fost maturata pe 19 mai. Un duh popular nou a urcat in lumea romaneasca. Traian Basescu n-a fost decit stimulentul.

Schimbarea cocea, hranita de aparitia unui tineret autonom, de contactul uvrier cu Occidentul si de indoiala resemnata a batrinilor. 25% din electoratul PSD a refuzat mineriada antiprezidentiala. Noua tectonica politica a Romaniei spune un lucru clar: societatea a plecat de sub schelaria ridicata de Iliescu, legiferata de Iorgovan si ingrasata de proxenetismul politic al lui Hrebenciuc. PSD - Iliescu a imbatrinit brusc. Final?

Nu. Ideea dupa care interesul pentru sau apropierea politica de PSD este anatema e una din copilariile lozincarde pe care le mostenim din epoca maniheista a anilor ’90. Momentul trebuie calculat cu alte instrumente de bord. Traian Basescu a impins tot sistemul politic spre dreapta si PSD trebuie sa profite de aceasta sansa nesperata, aruncind peste bord si in tribunal dimensiunea Iliescu.

Se vorbeste despre Grupul de la Cluj. De fapt, sansa politicienilor rationali din PSD depinde de influenta pe care PD si Traian Basescu o pot proiecta, din afara, in PSD. Nu in pregatirea unei aliante, ci pentru a forta preschimbarea logicii politice si a actorilor ei principali. PSD nu poate disparea pur si simlu - asta e o alta naivitate pre-politica.

Insa PSD e in posesia unei invitatii la razboi civil intern. Miza e despartirea de trecut. A lor si a noastra. Iliescu e foarte-foarte aproape de margine.