Justitia penala din Romania este supusa de aproape trei saptamani unor presiuni uriase care au ca scop intimidarea si blocarea anchetelor cu politicieni. Guvernul (prin premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul justitiei, Tudor Chiuariu) si Parlamentul (instigat de Bogdan Olteanu si Nicolae Vacaroiu) ataca virulent orice gest, cat de mic, al procurorilor.
Cel putin 6 momente tensionate s-au consumat intr-un interval foarte scurt. Panica la Bruxelles, panica la Bucuresti. Europenii, ingrijorati de amestecul brutal al politicienilor romani in treburile justitiei. Politicienii, exasperati de amestecul procurorilor in afacerile lor.
La capatul disperarii PNL-PSD-UDMR-PC se intrevede insa o decizie grava pentru Romania: activarea clauzei de salvgardare.
- 8 mai. Ministrul Justitiei solicita Consiliului Superior al Magistraturii revocarea procurorului Doru Tulus, seful sectiei a II-a de la DNA. O cerere slab motivata, urmata de un gest fara precedent: monitorizarea sedintei CSM de catre diplomati occidentali.
A fost un semn de solidaritate exprimata tacit fata de independenta castigata de DNA in anchetarea doarelor cu politicieni: Marko Bela, Dan Voiculescu, Verestoy Attila etc.
- 10 mai. Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu cheama cativa procurori sa dea socoteala in Parlament. Procurorul General, Laura Kodruta Kovesi, si seful DNA, Daniel Morar, il refuza ferm si reclama la CSM imixtiunea in treburile justitiei.
- 25 mai. Premierul Calin Popescu Tariceanu il ataca public pe seful parchetului general ca „nu catadicseste” sa informeze Guvernul despre un caz relativ minor de violenta in scoli, speculand o tema populista pentru a trage inca un cartus de avertizare catre Kovesi.
- In aceeasi zi, inca un semnal prost pentru procurori: mai muti ministri se plang ca procurorii DNA s-ar implica nejustificat in activitatea ministerelor pe care le conduc. Marko Bela ameninta (el insusi cercetat de procurori) cu retragerea din Guvern in caz ca nu se iau masuri impotriva DNA.
Nu exista declaratii publice in acest sens, insa informatia lansata in presa „pe surse” sporeste presiunea exercitata asupra procurorilor.
- 29 mai. Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, se dezlantuie impotriva aceluiasi procuror Doru Tulus, din cauza unei adrese de rutina intr-o cercetare preliminara care il viza pe senatorul UDMR Verestoy Attila. Curge un suvoi de acuzatii vadit disproportionate in raport cu continutul inofensiv al adresei.
- 30 mai. Conducerea Camerei Deputatilor se coalizeaza cu Senatul, procurorul Tulus fiind acuzat ca a avut „obraznicia” sa ceara informatii despre cum s-a votat o lege. Senatorul UDMR este suspectat ca a obtinut castiguri insemnate pe bursa, beneficiind de informatii din interior.
Teribila agresiune continua la adresa procurorilor, vizibila in ultimele saptamani, urmareste indimidarea si inhibarea celor doua „redute de independenta” lasate mostenire de fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei. Disperarea coalitiei anti-reforma are o explicatie simpla: cu cat anchetele penale inainteaza mai mult, cu atat sunt mai greu de musamalizat.
Orice audiere, orice proba stransa de procurori complica viata politicienilor dupa ce dosarul ajunge in justitie iar cazul devine public. Este cel putin ciudata apatia CSM, garantul independentei magistratilor, care ar trebui sa condamne public, ferm si fara echivoc tentativele de subordonare politica a procurorilor.
Magistratii romani au gasit mai mult sprijin si intelegere in afara decit in interiorul tarii.
De remarcat solidaritatea parlamentarilor, care s-a manifestat in cazul Verestoy la fel ca in cazul Nastase. Casta intangibililor reactioneaza violent ori de cate ori bratul legii se intinde dupa „unul de-al lor”. Manifesta un remarcabil spirit de haita: agresorul este zdrobit, sfasiat, amenintat cu pedepse exemplare.
Parlamentarii ucid din fasa orice precedent care ar pune in pericol specia: plasata mereu deasupra legii. Pentru ei, legea e buna cand le aduce bani.
Pe fondul razboiului dintre politicieni si procurori, comisarul pentru Justitie, Franco Frattini si comisarul pentru extindere, Ollie Rehn vorbesc tot mai apasat de riscul activarii clauzei de salvgardare. Doar o „interventie externa”ne-ar mai salva de la catastrofa „ocupatiei interne”. I-ar obliga sa elibereze complet justitia.
Incapabil sa genereze reforma, Guvernul Tariceanu, la fel ca Nastase, se pricepe sa aranjeze oameni, nu sisteme.
Va trebui, ca de obicei, sa platim noi toti (activarea clauzei ar insemna nerecunoasterea sentintelor in spatiul UE) ca sa plateasca ei pentru inconstienta lor.
0
0
