In aceste zile, sute de mii de credinciosi venereaza statuia Sfintei Fecioare din localitatea portugheza Fatima, aflata in pelerinaj in tara noastra.

In decursul vremii, secretele mesajelor transmise de Maica Domnului unor copii (Lucia, Francisc si Iacinta) in 1917 au fost intoarse pe toate fetele, de vreme ce insusi Vaticanul le considera ca fiind cele mai profetice dintre aparitiile moderne.

« Secretele de la Fatima » au devenit un caz ce pare unora bizar, iar altora apocaliptic. Nici unul, nici altul nu trebuie sa fie insa exagerat. Polemicile pe marginea profetiilor de la Fatima continua insa. In centrul acestora se afla Vaticanul, acuzat, printre altele, ca ar ascunde existenta unui al patrulea secret, consemnat de sora Lucia.

Iar acesta ar viza nici mai mult, nici mai putin decat mesajul unui iminent sfarsit apocaliptic al Terrei, provocat de o misterioasa planeta X, care se apropie de sistemul nostru solar!

Cristoforo Barbato este un jurnalist italian si in acelasi timp un pasionat cercetator independent al fenomenului OZN, care are colaborari notabile la realizarea unor enciclopedii de gen. El a publicat mai multe articole in revista « Stargate » despre aparitiile mariale de la Fatima, precum si alte informatii misterioase legate de statul Vatican.

Intr-unul dintre aceste articole, Barbato vorbeste despre informatiile pe care le-ar fi primit de la un membru al enigmaticului Serviciu Informativ al Vaticanului, din cadrul Ordinului Iezuit, referitoare la

niste observatii legate de o a zecea planeta, care s-ar apropia de sistemul nostru solar, fapt ce ar determina schimbarile de clima la care suntem martori, reactivarea vulcanilor, intensificarea activitatii seismice etc.

Aceasta informatie exploziva a facut valva, fiind pusa in legatura cu “cel de-al patrulea secret” de la Fatima, a carui existenta este vehement infirmata de Vatican.

Intålniri de gradul III si secrete vaticane mai ceva ca ale NA

Marurisirile lui Barbato sunt de-a dreptul socante.

El spune ca « sursa » sa, misteriosul personaj de la Vatican, ar lucra in serviciul informativ amintit, in structura « Holy See », si i-ar fi dat nu numai informatii ci si un filmulet cu aceasta planeta,

realizat in 1995 de o sonda spatiala numita Siloe, ale carei imagini fusesera transmise unui radio-telescop secret, ascuns intr-o rafinarie din Alaska, administrata de iezuiti.

Ca in filmele SF, sursa i-ar fi vorbit gazetarului italian chiar despre o intalnire de gradul III cu o delegatie extraterestra, petrecuta la Baza Aeriana Muroc, in februarie 1954, la care ar fi participat presedintele

american Eisenhower si James Francisc Mc Intyre, episcopul de Los Angeles. Ulterior, Mc Intyre s-ar fi intalnit cu Papa Pius al XII-lea, caruia i-ar fi raportat situatia.

Asa se face ca, in perioada respectiva, acest episcop impreuna cu episcopul de Detroit, Edward Mooney, ar fi devenit principalii coordonatori ai informatiilor dintre SUA si Vatican! Mai mult, intalniri

de gradul III ar fi avut loc, de doua ori, chiar la Vatican, mai precis, in gradinile de langa Academia Papala de Stiinte, in prezenta Papei Pius al XII-lea, iar toata operatiunea, numita «

Secretum Omega », ar fi avut cel mai inalt grad de confidentialitate, comparabil cu « secretul Cosmic » al NATO !

Planeta Crucii, Potopul lui Noe si cataclismul climatic din 2012

Mister? Adevar? Fantezie? Cine poate sti? Cine poate spune cu certitudine? Dincolo de afirmatiile halucinante ale lui Cristoforo Barbato, informatiile privind existenta planetei X si consecintele apropierii ei de Terra par mult mai credibile.

Daca majoritatea enciclopediilor actuale vorbesc doar despre existenta teoretica a acestei misterioase planete, ea este cunoscuta, sub diferite denumiri, inca din antichitate: Nibiru, Marduk, Nemesis, Hercolubus, Planeta Zeilor, Planeta Imparatiei, Planeta Crucii, Planeta Rosie etc.

De anul trecut, ea are si o denumire oficiala, Eris, in urma hotararii Uniunii Astronomice Internationale de la Praga, din august 2006.

Conform informatiilor puse la dispozitie de dr. Cristian Negureanu, planeta Eris a fost observata la 21 octombrie 2003, cu un telescop de pe Muntele Palomar, din California, fiind identificata de Michael E. Browwn, Chad Trujillo si David L. Rabinovitz la 5 ianuarie 2005.

Aceasta planeta s-ar apropia la un interval de 3.600 de ani de Pamant, generand semnificative schimbari ale climei.

Ajungerea ei in preajma Terrei acum 7.200 de ani, spre exemplu, ar fi produs « Potopul lui Noe », iar acum 3.600 de ani, in timpul Exodului evreilor din Egipt, mari cataclisme.

Actuala apropiere ar avea drept consecinte topirea ghetarilor intr-un ritm accentuat, activarea vulcanilor, intensificarea activitatii seismice, producera unor cumplite uragane, maree imense, inversarea polilor etc. Apropierea maxima de Pamant s-ar produce in perioada 2010-2012.

Urmarile prezentei acestei planete in sistemul nostru solar sunt mentionate de numeroase institutii si reviste stiintifice de prestigiu din lume. Ele se refera la incalzirea lunii Triton a planetei Neptun, precum si incalzirea planetelor Pluto, Saturn si Marte, eruptia vulcanica al satelitului Io al lui Jupiter etc.

Sora Lucia, Vaticanul si cele trei secrete oficiale de la Fatima

Sora Lucia a scris patru memorii in care povesteste ceea ce s-a intamplat la Fatima. In continuare, va prezentam cele trei secrete oficiale, recunoscute de Vatican, asa cum au fost ele transmise de Sfanta Fecioara. In esenta, primul secret este o viziune a iadului, cu trimitere directa la cea de-a doua conflagratie mondiala.

Al doilea se refera la ateizarea Rusiei si la consecintele dezastruoase ale acestei politici asupra omenirii si propriului sau popor, iar cel de-al treilea se refera la atentatul impotriva Papei Ioan Paul al II-lea :

«Ati vazut Iadul unde cad sufletele sarmanilor pacatosi. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea sa stabileasca in lume devotiunea la inima mea neprihanita... Razboiul este pe punctul de a se sfarsi, dar daca nu vor inceta sa-L supere pe Dumnezeu, in timpul pontificatului lui Pius al XI-lea, va incepe un altul...»

«... Voi veni sa cer consfintirea Rusiei la inima mea neprihanita si impartasania reparatoare in primele sambete. Daca vor accepta cererile mele, Rusia se va converti si vor avea pace. Daca nu, va raspandi erorile sale in lume, promovand razboaie si persecutii impotriva Bisericii...»

«Si am vazut intr-o lumina imensa care este Dumnezeu...un episcop imbracat in alb... Alti episcopi, preoti, persoane consacrate urcau pe un munte abrupt... Sfantul Parinte... ajuns in varful muntelui, prosternat in genunchi la picioarele marii cruci, el a fost ucis de un grup de soldati care au tras asupra lui cu focuri de arma si cu sageti...»

Integral in Gardianul