Acestea sunt segmentele de autostrada Ploiesti - Comarnic, Comarnic-Predeal, Predeal-Brasov, Ploiesti-Buzau-Focsani, Focsani-Albita, Sibiu-Pitesti, Iasi-Tårgu Mures si viitoarea Centura a Capitalei.

Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, si aghiotantul sau de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), „directorasul” Mihai Grecu, vand gogosi romanilor.

Dupa ce s-au batut cu pumnul in piept ca vor construi „rapid” drumuri expres pe patru benzi, liberalii de la transporturi se lauda ca vor construi in urmatorii opt ani nu mai putin de 1.832,1 kilometri de autostrada.

Mihai Grecu, tanarul olimpic de 26 de ani, numit de Ludovic Orban la conducerea CNADNR, nici nu s-a instalat bine pe fotoliul de director general al companiei, ca a si inceput sa viseze mii de kilometri de autostrazi.

Potrivit noilor grafice ale CNADNR, Coridorul Rutier Paneuropean IV are ca termen de finalizare anul 2015, in loc de 2014, cat era pe vremea fostului ministru Radu Berceanu.

Conform datelor primite de la CNADNR, reteaua de autostrazi ce urmeaza a se construi in Romania este compusa din sase proiecte. Cel mai optimist proiect este viitoarea centura a Capitalei, la nivel de autostrada, in lungime de 100,9 kilometri.

Exproprierile pentru acest proiect nici nu au inceput, insa specialistii de la CNADNR dau ca termen de finalizare anul 2011.

Urmatoarea autostrada care ar trebui sa fie gata este Bucuresti-Brasov. Potrivit CNADNR, autostrada, cu o lungime de 168,5 kilometri, ar trebui sa fie finalizata in 2012. Celebra autostrada Transilvania are termen de finalizare anul 2013.

Pentru 2014, ministrul Orban are de finalizat sectiunea Ploiesti-Albita din cadrul Coridorului Rutier IX, cu o lungime de 288 km si autostrada Iasi-Targu Mures, in lungime de 300 de km.

Promisiuni pentru 2007 - fix 15,2 km de autostrada

Oficiali de la CNADNR se „lauda” cu opt proiecte de autostrazi, in lungime totala de 337 km, aflate in executie.

Desi reprezentantii CNADNR au trecut pe lista de autostrazi aflate in constructie si tronsonul Arad-Timisoara, in lungime de 44 km, acest segment este numai la faza de licitatie. „Nu stim daca vor incepe lucrarile la acest tronson de autostrada.

Deocamdata suntem la faza de pregatire a licitatiei”, ne-au declarat reprezentantii CNADNR. Centura municipiului Sibiu, in lungime de 23,5 km, este a doua pe lista de proiecte aflate in executie si are ca termen de finalizare 2009.

Varianta de ocolire a municipiului Pitesti (15,2 km), este singura autostrada care are ca termen de finalizare anul 2007.

Pentru anul viitor, Compania Nationala de Autostrazi promite 54 km de autostrada. „Tronsonul Gilau-Campia Turzii, care face parte din autostrada Transilvania, ar putea fi finalizat anul viitor”, ne-au precizat angajatii CNADNR.

Pentru 2010, autoritatile ne pregatesc autostrada Bucuresti-Ploiesti, centura Constanta si tronsonul Cernavoda - Constanta.

O alta „halca” din autostrada Bechtel, respectiv tronsonul Bors-Suplacu de Barcau, in lungime de 64 km, are ca termen de finalizare 2012.

Unul din marile visuri ale ministrului Orban este sa concesioneze toata Romania. Desi conducerea CNADNR a recunoscut ca nu se afla in derulare nici un contract de concesiune pentru constructia de autostrazi, pe lista se afla opt tronsoane care asteapta antreprenorii.

Acestea sunt proiectele Ploiesti - Comarnic, Comarnic-Predeal, Predeal-Brasov, Ploiesti-Buzau-Focsani, Focsani-Albita, Sibiu-Pitesti, Iasi-Targu Mures si viitoarea Centura a Capitalei.

Integral in Gardianul