Directorul sportiv al Romei, Daniele Prade s-a intors de la Barcelona unde a avut doua intilniri cu oficiali catalani, privind transferul lui Cristi Chivu. "Oferta Barcelonei este interesanta. Ramine sa mai vorbim intr-o zi, doua. Din partea noastra, lucrurile sunt clare - pretul lui Chivu este 18 milioane de euro".

Oficialul Romei nu a dezvaluit detalii financiare ale negocierilor cu Barcelona, din motive de confidentialitate.

"Pina in acest moment, nu am primit nicio oferta oficiala de la Internazionale", a precizat Prade. Cu toate acestea, presa italiana publica diferite sume pe care presedintele lui Inter le-ar arunca la bataie pentru aducerea romanului: 15 milioane este ultima dintre variante.

Oricum, duelul pentru Chivu se da intre Inter si Barcelona. Iar oferta catalanilor a fost confirmata de directorul lui AS Roma, care a precizat ca Barcelona are permisiunea de a negocia direct cu jucatorul.

Barcelona l-a eliberat miercuri de contract pe fundasul stinga Giovanni van Bronckhorst, permitindu-i sa se intoarca fara indemnizatie de transfer la fostul sau club Feyenoord Rotterdam.