Pentru cei care au criticat Parlamentul Romaniei ca in lunile aprilie si mai a fost preocupat doar de suspendarea Presedintelui Basescu si aranjamente de culise , adoptarea Legii 118-2007 privind organizarea si functionarea activitatilor si practicilor de Medicina Complementara/ Alternativa ii contrazice.
In intelepciunea sa, Parlamentul Romaniei ( in speta Camera Deputatilor ) ne-a fericit cu o lege care trezeste ilaritate si de ce nu indignare. Este de remarcat viteza cu care a fost promovata aceasta lege. Dupa ce timp de cativa ani initiativa Presedintelui Comisie de Sanatate din Camera Deputatilor Acad.
Prof.dr.Mircea Ifrim nu a fost acceptata datorita avizului negative al Colegiului Medicilor din Romania, in doua saptamani a trecut “ca expresul prin garile satesti” , a obtinut toate avizele, a fost votata in plen pe 2.05.2007 si a fost promulgata de Presedintele interimar Nicolae Vacaroiu pe 8.05.2007. Sa mai spuna cineva ca legile zac in parlament.
Ar fi numeroase comentarii de facut dar, pentru inceput ma voi opri asupra a trei aspecte:
In primul rand, exista o dezinformare in insusi textul de lege: in art. 2 al. 3 se specifica ca anexa cuprinde domeniile de practica recunoscute pe plan mondial.
In realitate in tarile Uniunii Europene nu exista mai mult de 5-6 practici recunoscute (in toate acupunctura si homeopatia) iar anexa Legii Romane cuprinde 50 de domenii !!! De fapt, aceasta anexa, nu este decat o copie a domeniilor inregistrate, atentie inregistrate nu si recunoscute la Organizatia Mondiala a Sanatatii, organizatie care nu are competenta de validare si recunoastere a
specialitatilor medicale si paramedicale. Tarile Uniunii Europene si SUA au recunoscut doar domeniile in care exista stuudii multicentrice si metaanalize care sa fundamenteze o serie de rezultate. Sunt foarte curios sa cunosc astfel de cercetari care sa valideze astrologia medicala, terapia holografica, ayurveda, Feng Shui, terapia prin masaj tui, na, etc.
In aceste conditii de ce nu este introdus in anexa si masajul tailandez care ar putea constitui o medicina alternativa/complementara la tratamentul cu Viagra ?
In al doilea rand, Legea 118 nu numai ca introduce o noua profesie, practician de medicina complementara/alternativa, dar o si declara ca profesie reglementata infiintand un Ordin al acesteia, dandu-i atributii de drept public.
Desi, in Uniunea Europeana sunt definite foarte clar profesiile reglementate, aceasta contributie originala a Romaniei nu ar deranja daca prin aceasta lege nu s-ar da atributii Colegiului Medicilor din Romania de a gira prin numele sau, in unele situatii, astfel de activitati si daca in articolul 8 nu s-ar preciza ca practicianul care nu poseda diploma de medic, nu ar putea fi confirmat decat
dupa “o pregatire specifica de scurta durata”, recunoscuta de Ministerul Sanatatii Publice. Cu alte cuvinte , dupa cursuri de scurta durata de management medical vom avea cursuri de scurta durata de practicieni in medicina. In acest domeniu nu suntem originali.
In momentul in care China s-a confruntat cu o criza de medici in mediul rural, au aparut asa zisii “medici desculti”: persoane care au efectuat o pregatire de 6 luni si au primit diploma de medic.
Ne intrebam atunci de ce mai sunt necesare universitati si facultati de medicina, de ce exista rezidentiat, de ce exista studii complementare (competente, supraspecializari, educatie medicala continua), cand problema poate fi rezolvata atat de simplu ?
In sfarsit, nu trebuie sa omitem articolul 19 in care se specifica ca practicile si procedurile de care beneficiaza persoanele... sunt prevazute in contractul cadru si sunt decontate din bugetul Fondului National Unic de Asigurari de Sanatate.
In momente in care, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu are un buget care sa acopere nevoile reale de sanatate ale populatiei si de sanatate publica, iata ca, va trebui, incepand cu luna august sa-si fragmeneteze fondurile si sa dedice bani care sa acopere bioritmologia, tehnica radianta, cristaloterapia, Qigong-ul medical, practicile traditionale Su Jock, sau stimularea electrica si
neuromagnetica. Nu stiu daca aceasta insiruire nu provoaca rasul - plansul.
Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania si-a manifestat public dezacordul pentru o astfel de maniera de a trata medicina romaneasca si solicita o dezbatere reala privind aceasta problema in care alaturi de institutiile abilitate prin lege sa-si spuna opinia, sa participle si cetatenii Romaniei, cei care contribuie la formarea tuturor bugetelor pe care cu atata usurinta le gestioneaza “alesii nostri”.
Articol de Prof. Dr. VASILE ASTARASTOAE
Secretar al Colegiului Medicilor din Romania, publicat in revista Viata Medicala
















Terapiile naturiste sunt o alternativa binevenita la criza prin care trece medicina moderna si atitudinea corecta a medicilor ar fi aceea de a se informa cu atentie asupra acestor practici milenare si de a ajuta sa se formeze institutii care in viitor sa dea buni specialisti ( si nu "medici desculti").
In state ca SUA, Franta, Belgia, Anglia, unde terapiile alternative sunt recunoscute si finantate de stat la fel ca si medicina moderna, cetatenii sunt corect informati si au posibilitatea de a alege tipul de tratament pe care il doresc.
Romania nu a inventat deci nimic nou ci dimpotriva, aceasta lege poate elimina impostura creeind conditii pentru formarea sau recunoasterea de profesionisti si institutii (scoli) de terapie alternativa care sa dea romanilor sansa de a alege intre um medicament care calmeaza o durere sau o terapie alternativa naturista.
Dealtfel deducerea costului tratamentelor va elimina platile la negru, terapeutii trebuind sa elibereze bonuri fiscale pentru fiecare tratament, deci statul va avea mai multe fonduri la buget.
Cu tot respectul pentru medicina moderna si realizarile ei, cred ca terapiile naturiste, ce tocmai au fost legalizate in tara noastra, pot fi un bun complement al acesteia pentru a asigura bunastarea si sanatatea oamenilor.
Deci o colaborare armonioasa, intre medici si terapeutii naturisti, in spiritul lui Hipocrat ,nu poate fi decat bine venita in vremurile contemporane.
O atitudine agresiv competitionala si comerciala de ambele parti nu poate fi decat daunatoare pacientilor, principalii beneficiari ai sistemului de sanatate.
Viitorul apartine reintegrarii omului in natura si depinde de noi cum se va realiza aceasta integrare.
Nu am citit legea in cauza, dar articolul dvs. nu face decat sa ma intristeze foarte tare. Daca o persoana ce face parte din Consiliul Medicilor vorbeste astfel despre terapii vechi de mii de ani si in cazul carora exista si studii clinice (daca doriti, vi le pot pune la dispozitie!) este deja strigator la cer. Si in SUA terapiile alternative sunt destul de blamate, cu toate acestea procentul celor care apeleaza la ele este din ce in ce mai mare. Motivul? Lipsa de raspunsuri si datul din umeri al medicilor alopati au devenit atat de raspandite incat inflorirea terapiilor alternative nu este decat un efect, nu o cauza...
Asa ca, cu toata stima si consideratia, consider ca nu ar trebui sa faceti afirmatii publice de genul celor de mai sus fara o documentare prealabila.
Si...sa nu credeti ca vorbesc numai ca persoana care practica naturopatia, vorbesc ca persoana care s-a chinuit timp de 3 ani cu probleme de sanatate si care a reusit sa vada luminita de la capatul tunelului cu Reiki! Sau nici de aceasta metoda nu ati auzit?
De ce gresec ei si nu gresim noi ?
Deasemenea sunt eu interesat de materialele despre care vorbiti.
Cu multumiri
Vali-san
De acum inainte, medicii, dupa ce vor pune un diagnostic, vor trimite pacientii la practicianii de medicina complementara care, printr-o pasa magica vor face vindecarea. Se rezolva astfel criza de medicamente din spitale iar fondurile colectate de la cetateni pentru sanatate vor putea fi evaporate doar in buzunarele baietilor destepti. Dar nu veti gasi nici-un baiat destept care sa se trateze la practicianii de medicina complementara. Ei vor prefera clinicile medicale din strainatate.
Halal parlament!
Si totusi doctorii vor numai pentru ei aceste ramuri. Interesant este ca in Romania vin si homeopati din alte tari care nu sunt medici si predau cursuri si seminarii medicilor romani. Cartile despre homeopatie sunt in engleza in proportie de 90%, in Romania sunt numai cateva in limba romana si aceste fiind compilatii sau traduceri ale altor lucrari din strainatate si nu exista nici o lucrare care sa faca cunoscuta experienta unui medic homeopat in aceasta tara. Este imposibil sa faci homeopatie daca nu cunosti foarte bine engleza. Remediile homeopate se gasesc cu greu in tara, numai pana la potenta 200CH, cu greu gasindu-se 1M. Va fi interesat de vazut cine va avea competenta de a forma medici homeopati in Romania, ce pregatire vor avea acestia si ce experienta in domeniu.
1. Oricare practica terapeutica este buna daca determina vindecarea fiintei umane. Iar prin vindecare eu inteleg starea de sanatate a trupului, mintii si sufletului care creaza un tot unitar, unic si indivizibil.
2. Oricare practica terapeutica este rea daca separa individul in parti componente. Cine isi imagineaza ca se poate produce vindecarea tratand efectul fara sa aiba habar de cauza care l-a generat si care de cele mai multe ori se afla exact in "partea" opusa si putin cunoscuta de catre specialistul in aparatul sau organul in care se manifesta boala ca efect, ei bine, acela se iluzioneaza cu gandul ca face terapie.
3. O viziune holistica despre medicina nu strica nici medicului alopat, nici terapeutului specialist (atentie, am zis "specialist" nu "amator"!) in terapii alternative. Este asa de greu de acceptat ideea ca toti cei care contribuie la mentinerea sanatatii fiintei vii ar trebui sa colaboreze intru realizarea acestui unic si minunat scop? Sunt interesele de grup deasupra vietii domnule profesor Astarastoae? Cum se impaca ele cu propria dumneavoastra constiinta si cu BIOETICA?