Traian Basescu e un om remarcabil pentru ca gindeste public. Asta s-a vazut, marti seara, la Realitatea TV, intr-o discutie remarcabila, dintr-un anume motiv de mare cadere istorica: o asemenea ciocnire deschisa de idei si o asemenea baie de abordari concrete erau greu de imaginat acum nu mai mult de cinci ani si de-a dreptul inimaginabile inainte de 1989.
Pe atunci, Romania era condusa de geniile binelui public grupate intr-o dictatura de uz personal. Nu e o trimitere inutila. A gindi sau a nu gindi public, a profesa sau a simula binele public. Problemele au ramas aceleasi. Ce inseamna modul public de gindire? Capacitatea de a administra, cu mintea, ce va fi cu noi toti peste un timp.
Acest gen de luciditate stabileste traiectoria viitoare a unei tari si o promoveaza spre civilizatie sau o condamna la forme de viata inferioare, premoderne. Spre ce mergem? Din ce in ce mai probabil, spre o formula de viata in circuit clientelar. Caci institutiile noastre publice nu gindesc public.
Ele sint parte a unui sistem general de administrare prin recompense si plati, reglate de un troc infinit intre factiuni politice concurente pe functii si aliate intru conservarea sistemului.
La ce s-au gindit parlamentarii cind au votat derogari de la legea insolventei, cind au trintit un lider de partid peste TVR, cind au facut vint prin suspendarea presedintelui ales direct al Romaniei, cind au refuzat sa fie egali cu ceilalti in fata legii sau cind au binecuvintat actuala Guvernare a Supertimpitilor? La binele public?
De-ar fi numai atit. Am coborit mult mai jos. Iata recenta initiativa de marire a pensiilor. De ce, dintr-o data, dupa doi ani de amnezie totala, pensii mai mari? Uitati-va in sondaje! PSD cade si, prin urmare, a pus in miscare cea mai perversa schema de santaj politic imaginabila.
Rationamentul: vom remorca sase milioane de pensionari care se vor incolona spre urne cu talonul de pensie intr-o mina si votul pro PSD in cealalta. Nimeni nu va indrazni sa protesteze pentru ca va deveni, pe loc, o stana de piatra impopulara. Sub acest calcul brutal se deschide o drama politica devastatoare. Ea scoate la lumina structura de adincime a aparatului politic „democratic“.
In esenta: administratia de stat a instituit practic un impozit pe votul nefavorabil si ii penalizeaza pe infideli pentru a premia, cu aceiasi bani, loialitatea celorlalti. Competitia electorala democratica de la suprafata camufleaza o formula de presiune si privilegiu feudal. Republica Mareata Satra! Republica Hrebensucara!
Supozitia de baza a acestei forme de administratie e cetateanul cu valoare mica si intrebuintare imediata. Sintem la epoci distanta de adevarata gindire publica. Basescu e izolat tocmai pentru ca are dreptate si nu cotizeaza la sistem. Izolat politic, Basescu nu e, totusi, singur.
In jur, pindeste o societate mult mai pregatita pentru schimbare si autonomie decit isi inchipuie dresorii ei veterani. Ce-ati zice daca pensionarii vor incasa pensiile - multumesc! - si vor vota cum ii taie capul. Altfel. Spre binele public.
