Aceasta ramine dominata de operatorii locali Tarom si Carpatair.

Pozitia celor doua linii, bine inradacinate pe piata zborurilor interne, este protejata de prevederile referitoare la controlul pasapoartelor. Pentru a putea opera curse interne in Romania, o linie aeriana are la dispozitie doua variante.

Fie compania dedica o cursa in intregime unei rute interne, fie, in cazul in care tronsonul intern se continua cu unul extern, isi debarca pasagerii la inceputul tronsonului extern si ii reimbarca cu verificarea pasapoartelor pentru continuarea calatoriei. Dezavantajele sint suficiente pentru a determina liniile low-cost sa nu incerce sa atace piata interna.

„Problema este cu descarcatul bagajelor, nu se stie unde se face controlul de frontiera si, nu in ultimul rind, la reimbarcare trebuie platita o alta taxa de aeroport“, spune Mihai Ionescu, director general adjunct pentru aviatie civila in cadrul Ministerului Transporturilor.

Plata taxei ar majora costul biletului cu inca 40-50 de euro, suficient de mult pentru a determina migrarea pasagerilor catre alte linii aeriene. Alte impedimente tin de investitiile necesare operarii. „Toate companiile low-cost au aeronave de capacitate mare (160-180 de locuri - n.r.) care nu pot fi utilizate la zborurile interne.

Aici capacitatile trebuie sa fie de 70-80 de locuri“, spune Gheorghe Racaru, director general al Blue Air.

In plus, liniilor low-cost straine le lipsesc bazele de operare in Romania, iar pistele de aterizare de pe aeroporturile regionale sint prea scurte. Acesta este unul dintre motivele pentru care Sky Europe nu poate oferi curse interne, spune Mihaela Badic, director de marketing al companiei.

My Air, companie care anuntase anul trecut intrarea pe rutele aeriene interne cu incepere din primavara, a renuntat la planurile sale. Nici aceasta companie si nici altele nu au notificat operarea viitoare a unor astfel de rute, spune Mihai Ionescu.

Integral in Cotidianul