Potrivit legii privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European si a Tratatului de aderare la UE, Romania trebuie sa-si desemneze reprezentantii in legislativul comunitar pana pe 31 decembrie 2007, iar data scrutinului trebuie stabilita de Guvern si adusa la cunostinta publicului cu cel putin 90 de zile inainte.

Printr-un calcul simplu reiese, asadar, ca romanii au sanse maxime sa fie chemati la urne de-abia dupa Mos Nicolae. Mai ales ca, inainte de a stabili data alegerilor europarlamentare, Executivul ar trebui sa duca macar o runda de consultari cu partidele politice.

Momentan nu s-a scos nici un cuvant despre consultari, iar despre premier se stie ca este intr-o scurta vacanta, pana pe la mijlocul lunii august.

Executivul nu este insa singurul care nu se grabeste. Declarativ, PD si PLD formeaza "tabara" care doreste sa se anunte cat mai repede data alegerilor. Democratii sunt cei care au si motive, in conditiile in care ultimele luni le-au adus pierderea catorva procente in sondaje.

"Cerem Guvernului sa inceapa negocierile cu partidele politice in vederea stabilirii datei alegerilor pentru PE", a anuntat ieri presedintele executiv al PD, Adriean Videanu.

"Guvernul nu a suflat nici o vorba despre informarea populatiei in legatura cu problematica europeana si cu institutiile europene (...) Cerem Executivului sa inceapa negocierea cu liderii partidelor politice pentru inceperea unei campanii de informare a populatiei cu privire la aceasta chestiune", a mai spus Videanu.

Liderul PD a mai apreciat ca unii politicieni si-ar dori ca data alegerilor sa fie... "33 decembrie" si ca vor incerca sa amane sine die scrutinul.

O pozitie asemanatoare au manifestat si peledistii, solicitand prin vocea presedintelui executiv Gheorghe Flutur ca Executivul sa anunte "in zilele urmatoare" data alegerilor. "In luna august, guvernul obligatoriu trebuie sa anunte data alegerilor. Altfel ne trimite cu colinda sa facem alegeri", a punctat Flutur.

Integral in Romania Libera