Conform Institutului National de Statistica (INS), citat de agentia NewsIn, indicele preturilor de consum (IPC), indicator care masoara inflatia, a urcat in iulie cu 0,29% fata de luna iunie.

Astfel, preturile marfurilor alimentare au crescut in iulie cu 0,56% fata de luna anterioara - dupa ce urcasera semnificativ si in iunie (cu 0,32%), iar marfurile nealimentare s-au scumpit in medie cu 0,44%. In schimb, tarifele serviciilor au scazut in a saptea luna a anului cu 0,67% fata de luna precedenta, dupa ce coborasera si in iunie cu 0,1% comparativ cu luna mai.

Cea mai mare crestere a preturilor s-a inregistrat in luna iulie la legume, fructe si tigari.

Astfel, la categoria definita de Statistica drept "alte legume si conserve de legume", preturile au urcat in iulie cu 7,78% fata de nivelul din luna iunie, iar preturile la fasole boabe si alte leguminoase au sporit cu 2,78% in a saptea luna a anului, generand o crestere a preturilor la legume si conserve de legume cu 2,59%.

Fructele proaspete s-au scumpit in medie cu 3,20% in luna iulie fata de luna anterioara, iar pretul citricelor si fructeleor meridionale au urcat si ele cu peste 1%, potrivit INS.

La categoria marfurilor nealimentare, o crestere semnificativa a preturilor s-a inregistrat doar la tigari si tutun, care s-au scumpit cu 4,24% fata de luna precedenta, ca urmare a majorarii accizelor.

Ieftinirea serviciilor in iulie a fost determinata in special de scaderea preturilor la serviciile de telefon (cu 3,38%) si la transportul aerian (cu 2,9%). Scaderi usoare de preturi s-au mai inregistrat in iulie la chirii (cu 0,01%) si la cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu

invatamantul si turismul (cu 0,03%), in timp ce scumpiri semnificative, de aproximativ 0,7% fata de luna anterioara, s-au inregistrat la serviciile de apa, canal, salubritate, la reparatii auto, electronice si lucrari foto si la ingrijirea medicala, potrivit INS.

Inflatia anuala medie s-a temperat in iulie pana la 4,4%, nivel inferior celui atins in luna precedenta, de 4,6%, arata datele Institutului National de Statistica.

"Cresterea medie a preturilor in ultimele 12 luni (august 2006 - iulie 2007) fata de precedentele 12 luni (august 2005 - iulie 2006), atat cea determinata pe baza IPC, cat si cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este de 4,4% pe total", arata INS.

Inflatia de baza, din care se scad preturile administrate si cele volatile, asa numita inflatie "core", pe care banca centrala o considera un semnal pentru politica monetara, a urcat in iulie cu 0,34%.

In iunie, inflatia anuala a fost de 3,80%, in foarte usoara temperare fata de mai, cand indicele anual al preturilor de consum a fost de 3,80%.