Presedintii George W. Bush si Nicolas Sarkozy au vorbit sambata, la resedinta de la Kennebunkport a familiei Bush, despre prietenia dintre Statele Unite si Franta, subrezita de diferendul provocat de razboiul din Irak, potrivit Reuters.

„Am avut relatii bune cu Franta, insa evident au fost si dezacorduri”, a declarat presedintele american.

„Dezacorduri au fost mai ales asupra razboiului din Irak, insa nu am lasat niciodata ca acestea sa ne impiedice sa gasim alte cai de a colabora", a mai spus Bush.

„Suntem de acord asupra tuturor subiectelor? Nu. In orice familie pot exista dezacorduri, insa sunt in aceeasi familie”, a adaugat Nicolas Sarkozy.

Statele Unite spera ca relatiile cu Franta sa se imbunatateasca in timpul mandatului lui Sarkozy, dupa ce relatiile dintre cele doua tari s-au racit, cand fostul presedinte francez Jacques Chirac s-a opus in 2003 invaziei americane in Irak.