Ziarul Financiar

Criza pietelor externe trage in jos Bursa si leul

de     Ziarul Financiar
Marţi, 14 august 2007, 0:00


Stirile negative venite de pe pietele externe au determinat o corectie severa la Bursa de Valori Bucuresti, in ciuda faptului ca cele mai importante companii romanesti listate au raportat rezultate foarte bune pe primul semestru.

Pe piata valutara, leul a inregistrat o depreciere accentuata fata de euro, iar dobanzile la depozitele pe termen scurt au crescut. Daca pietele internationale nu-si revin rapid, atunci finantatorii care opereaza in Romania ar putea sa scumpeasca creditele si sa ceara suplimentari ale garantiilor pentru cei care vor bani.

"Nu intrevad un impact major asupra economiei romanesti: posibil sa vedem un efect marginal pe cursul de schimb, respectiv o inversare temporara si limitata ca amploare a tendintei de apreciere a leului, precum si o reducere a apetitului strainilor pentru investitii imobiliare, ceea ce nici n-ar fi foarte rau in actuala faza de evolutie a pietei, avand in vedere temerile privind aparitia unui

'bubble'", a comentat pentru ZF Mihai Bogza, presedintele Bancpost. El crede ca este posibila repatrierea unora din capitalurile speculative, insa nu considera ca sumele sunt atat de mari incat sa poata antrena o depreciere spectaculoasa a leului.

Problemele de pe pietele financiare externe s-au accentuat in ultima saptamana, pe langa criza creditelor ipotecare riscante din SUA aparand una noua, cea a lichiditatii scazute din sistemul financiar, pentru ca nimeni nu mai vroia sa dea bani. Aceasta a determinat bancile centrale din SUA, Europa si Asia sa pompeze peste 200 mld.

euro in piata pentru a evita o criza de lichiditate care ar putea paraliza pietele financiare.

Pietele europene de actiuni au resimtit din plin socul, pierzand vineri peste 3%, cele mai afectate fiind titlurile bancare. Piata americana isi continua si ea corectia, desi interventia puternicei banci centrale - Fed i-a mai linistit putin pe investitori. Marii investitori ies de pe instrumente mai riscante pentru a se proteja.
Integral in Ziarul Financiar

de Andrei Chirileasa, Liviu Chiru, Razvan Voican

















27 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri