Tehnicianul Florin Cioroianu va ramane in functia de antrenor principal al Universitatii Craiova, dupa ce patronul gruparii oltene, Adrian Mititelu a decis sa-i respinga demisia si sa-i acorde un vot de incredere.

"Cu Cioroianu am lucrat cel mai bine si mi s-a parut cel mai aproape de aceasta echipa. Ma bucur enorm ca el a acceptat sa ramana la Universitatea Craiova si sper sa reuseasca remontarea jucatorilor. Am ajuns la concluzia ca ne trebuie continuitate cu Florin Cioroianu. De acum inainte va avea mana si mai libera, iar jucatorii care nu-l asculta vor avea de furca cu el."

Adrian Mititelu

Cioroianu va fi ajutat la conducerea echipei de Ilie Balaci care a fost numit manager general. Venit in Banie in aceasta vara in functia de manager sportiv, Balaci a acceptat propunerea conducerii de a avea mai multe atributii la echipa. Cei doi se vor putea consulta in privinta deciziilor de la echipa, dar de rezultate va raspunde Cioroianu.

Cioroianu are la dispozitie doua etape pentru a readuce echipa pe linia dreapta, adica pana la pauza competitionala din debutul lunii septembrie, cand echipa nationala va disputa intalnirea cu Belarus din preliminariile EURO 2008.