Vanzarile de masini noi pe piata romaneasca au crescut cu 22,4% in primele sapte luni ale acestui an, fiind vandute peste 177.000 unitati, fata de peste 145.000 unitati vandute in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor furnizate luni de catre Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).

Desi Dacia se mentine in topul marcilor cu cele mai mari vanzari, cu mai mult de 58.000 de unitati vandute in perioada mentionata, cota de piata a scazut pana la 32,7%, iar vanzarile Daewoo au depasit cu putin 10.000 unitati. Pe de alta parte, vanzarile autoturismelor noi din import au crescut cu peste 53%.

In primele sapte luni ale acestui an, au fost vandute 175.685 autoturisme noi, in crestere cu 22,4% fata de perioada similara a anului trecut. In perioada mentionata Dacia a vandut 58.037 unitati, din care 10.396 de unitati in luna iulie. Vanzarile Dacia sunt in scadere dupa ce in primele sapte luni ale anului trecut au fost vandute peste 60.000 de unitati.

In prezent Dacia are o cota de piata de 32,7% si se mentine in topul marcilor cu cele mai mari vanzari, fiind urmata de Renault cu 17.181 unitati vandute si Skoda cu 13.578 de unitati vandute.

Renault Clio - cel mai bine vandut model din import

Conform datelor transmise de APIA, vanzarile din import au crescut cu 53,3% atingand cifra de 108.807 unitati vandute. In topul vanzarilor autoturismelor din import conduce Renault cu 17.181 unitati vandute, fiind urmata de Skoda cu 13.578 unitati si Volkswagen cu 12.740 unitati vandute.

In comparatie, vanzarile autoturismelor autohtone sunt in scadere cu 7,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, Dacia si Daewoo raportand vanzari cumulate de numai 68.878 unitati, in scadere fata de 74.175 unitati vandute in primele sapte luni ale anului trecut.

Cele mai bine vandute trei modele din import au fost Renault Clio cu 9.766 unitati, in crestere cu 29,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, Renault Megane cu 6655 unitati vandute si o crestere de 84,8% si Chevrolet Aveo cu 4.932 unitati vandute si o crestere de 201,8%.