Ei vor fi ajutati de alte cateva zeci de echipaje ale Politiei Rutiere si Rurale, in incercarea de a-i opri pe soferii obisnuiti sa calce peste limita pedala de acceleratie.

„Este cea mai ampla actiune a Politiei Rutiere organizata pana acum. Vom folosi la capacitate maxima toate aparatele radar din dotare, iar la oprirea si sanctionarea vitezomanilor vom fi ajutati si de colegii nostri de la posturile de politie traversate de cele mai periculoase drumuri din punctul de vedere al vitezei excesive.

Este vorba atat despre acele tronsoane de drum pe care, in ultima perioada, vitezomanii au produs accidente grave, cat si de zonele in care soferii sunt tentati sa calce peste limita pedala de acceleratie”, au precizat, ieri, reprezentantii Directiei Politiei Rutiere.

Filtre si capcane pentru soferi

Astfel, in toate zonele periculoase din tara, dar si pe artere importante din Capitala, politistii vor astepta ca vitezomanii sa le cada in plasa.

„Spre exemplu, la kilometrul 20 al DN 1 se va instala un politist in civil, intr-o masina neinscriptionata, dotata cu radar.

El va comunica prin statie echipajelor de politie aflate la kilometrul 70 toate masinile care circula cu o viteza mai mare decat cea legala. Acolo, vitezomanii vor fi opriti si sanctionati”, au explicat politistii.

Pe langa sanctiuni, soferii vor primi si un pliant prin care oamenii legii isi promoveaza actiunea. „Este un fel de proces-verbal prin care li se atrage atentia ca viteza excesiva este prin-cipala cauza a producerii de accidente rutiere grave.

Li se reamintesc sanctiunile pe care le pot primi pentru exces de viteza, dar si limitele maxime de viteza: 50 km/ora in localitati, 130 km/ora pe autostrazi, 100 km/ora pe drumurile expres sau pe cele nationale europene”, sustin reprezentantii DPR.

Potrivit acestora, zone de risc in privinta accidentelor cauzate de viteza excesiva exista pe toate drumurile nationale.

Soselele cele mai periculoase sunt considerate insa DN 1 (E 60) Bucuresti - Brasov - Oradea (unde in primele sapte luni ale acestui an s-au produs 234 de accidente grave, soldate cu 57 de morti si 96 de raniti grav);

DN 2 (E 85) Bucuresti - Urziceni - Buzau - Focsani - Suceava (190 de accidente, 45 de morti, 51 de raniti grav); DN 6 (E 70) Bucuresti - Alexandria - Timisoara (182 de accidente, 43

de morti, 52 de raniti grav); DN 7 (E 81) Bucuresti - Pitesti - Sibiu - Arad (191 de accidente, 45 de morti, 93 de raniti grav).

Integral in Evz