Ar fi fost o zi de vara ca oricare alta cu stiri repetitive despre codul galben-portocaliu de canicula sau de vreme rea. Dar n-a fost fiindca Mircea Geoana a revenit pe ecrane facand publicitate motiunii de cenzura PSD, a carei lansare oficiala a fost anuntata pentru cel tarziu 10 septembrie. Anuntul a surprins pe foarte multa lume chiar si din randul colegilor dlui Geoana.
Sa nu uitam ca pana nu demult subiectul era abordat cu mare precautie gen ”vom lua in calcul probabil mai mult ca sigur depunerea unei astfel de motiuni” (declaratie originala a senatorului PC Cutas din februarie a.c.). In capul listei celor (neplacut) surprinsi sta chiar onor presedintele Iliescu.
Si este adevarat ca pe de o parte decizia depunerii unei motiuni este greu de motivat public iar pe de alta parte scopul ei politic nu e clar defel. Greu de motivat, fiindca guvernul Tariceanu a fost inca de la instalare un bun executiv al comenzilor PSD. A vrut PSD-ul bani de pensii, s-au dat bani de pensii, a vrut bani pentru consiliile judetene afiliate, s-au gasit bani si pentru asta.
Cum mai spunea un lider PSD cate o vorba populista din vechile promisiuni ale lui Nastase, cum se oficializa treaba la ministerul de resort.
De altfel, cand a fost sa dea explicatii, dl. Geoana a dat bir cu fugitii din studio sau a a spus ca ”intr-o tara normala un guvern cu sustinere de 20% nu sta la putere”. Afirmatie nostima care ne duce imediat cu gandul la toti cei de care trebuie sa scapam ca sa traim si noi intr-o tara normala.
Cat priveste scopul, Mircea Geoana a declarat cu seninatate ca doreste sa fie prim ministru. Pornind de la aceste date, dupa momentul initial de surpriza, presa a reactionat la unison ajungand la concluzia care poate fi rezumata intr-o fraza : “Mircea Geoana este un prostanac care se viseaza prim ministru”.
Drept este ca tinand cont de antecedentele domnului Geoana aceasta concluzie nu e lipsita de fundament. Insa ma intreb totusi daca dl. Geoana e intr-atat de aproape de caracterizarea dlui Iliescu incat sa creada in mod serios ca va fi numit prim-ministru.
Sau incat sa-si doreasca acest lucru intr-o perioada in care guvernul va avea dificultati sa faca un buget caruia chiar PSD-ul i-a atarnat de gat o piatra de moara cu Legea Pensiilor. Sa fie oare si consilierii proaspat transferati pe bani grei din echipa Angliei de aceeasi parere ? Nu cumva exista si o alta lectura a intentiilor PSD ?
In mai am raspuns la o intrebare Hotnews despre perioada post-referendum spunand ca criza politica va continua pana la alegerile europene ale caror rezultate vor influenta puternic climatul politic din anul electoral 2008.
Rezultatul alegerilor nu este important prin prisma (apartenentei politice a) politicienilor care vor fi alesi in PE, mai ales ca cei de prim rang nu se prea inghesuie pe liste. Dar el va constitui un veritabil test pentru partide in vederea alegerilor locale si nationale care urmeaza.
Iar liderii partidelor care vor avea rezultate proaste risca sa fie maziliti, fiindca le va fi foarte greu sa-si convinga colegii ca sunt capabili sa redreseze situatia in timpul scurt ramas pana la alegerile urmatoare. E suficient sa observati agitatia conducerii UDMR pe post de exemplu. Cred asadar ca toate miscarile politice din aceasta toamna trebuie citite in aceasta cheie.
In acest mod inteleg si mutarea surprinzatoare facuta de Mircea Geoana cu motiunea de cenzura. Cred ca PSD-ul sta rau si ca tactica masurilor populiste facute pe banii guvernului liberal a dat gres. Poate pentru ca - in pofida eforturilor mediatice ale PSD - destinatarii inteleg ca cel care le va face cadouri e guvernul.
Dar explicatia cea mai probabila in opinia mea este insa ca in tara tepelor istorice, voturile oamenilor nu mai pot fi cumparate decat eventual cu banii jos. Or in aceasta privinta Legea Pensiilor are un mare defect : isi produce efectele doar din 2008, prea tarziu pentru a ridica procentajele de la europene.
Mircea Geoana se vede deci constrans sa gaseasca solutii rapide pentru stimularea procentajului PSD, iar statutul de partid “nici la putere nici in opozitie” nu pare sa aiba efect benefic.
In schimb, odata cu caderea guvernului si in ipoteza ca Traian Basescu nu-l va numi pe Mircea Geoana prim ministru (inclin sa cred ca aceasta e ipoteza de lucru si in PSD, daca consilierii lui Blair isi merita banii), vor urma minim doua luni de instabilitate politica pe care PSD-ul le va trai in opozitie.
Noul guvern facut in afara PSD va fi tot minoritar si va avea de facut un buget pe placul PSD cu banii de pensie cu tot. Si in general va avea o viata grea mai ales ca nu va putea sa-si treaca legile prin Parlament fara votul PSD. Certurile PNL-PD ar putea redeveni subiectele principale la emisiunile politice. O situatie din care dl.
Geoana spera sa recastige procentele pierdute si sa-si salveze scaunul in decembrie.
Daca acesta este planul lui Mircea Geoana el are totusi cateva puncte slabe. Nu faptul ca motiunea poate conduce la alegeri anticipate. Aici PSD-ul poate gasi o parada destul de simpla votand un alt guvern (fie el si PD) pana la alegerile europene (argumentand cu recomandarea ca alegerile europene nu trebuie sa se suprapuna cu cele nationale, etc, etc).
In schimb demiterea guvernului ii permite lui Traian Basescu sa preia initiativa politica prin numirea unui nou premier. Iar Traian Basescu este si el capabil sa raspunda cu mutari surprinzatoare. Supozitia lui Doc cum ca presedintele ar putea sa atraga aripa pesedistilor clujeni in noul guvern poate fi luata in calcul si arata un alt punct slab al strategiei PSD.
Si anume ca ea nu e viabila decat daca partidul este unit in jurul lui Geoana. Ceea ce e departe de-a fi conform cu realitatea. In acest context, faptul ca initiativa conducerii i-a luat pe multi membri PSD prin surprindere nu e de bun augur. Iar daca planul va da gres, in PSD s-ar putea sa se accentueze starea de disolutie, vorba lui Marian Vanghelie.
