Cotidianul

Raiffeisen vine cu un fond de investitii dedicat BVB

de Serban Buscu     Cotidianul
Joi, 23 august 2007, 0:00


Raiffeisen Asset Management (RAM), divizie a celei de-a treia banci din sistemul bancar romanesc, a lansat doua noi fonduri de investitii. Fondul mutual Raiffeisen Romania Actiuni, al treilea fond al companiei, a fost lansat inca de ieri urmind ca din septembrie institutia bancara sa deschida si cel de-al patrulea fond, Raiffeisen Confort.

Compania a primit saptamina trecuta avizul Comisiei Nationale a Valorilor Imobiliare. „Pina acum am oferit clientilor nostri doua produse conservatoare pentru ca principalul obiectiv a fost construirea si consolidarea credibilitatii clientilor in fondurile de investitii”, a declarat ieri presedintele Raiffeisen Asset Management, Mihail Ion.
Fondul Raiffeisen Romania Actiuni este un fond deschis, care se va axa in primul rind pe investitii pe piata de capital din Romania. Activele vor fi plasate in proportie de pina la 100% pe Bursa de Valori Bucuresti.

Administrarea portofoliului de plasamente se va face dupa o combinatie intre indicii BET-FI (care arata evolutia celor cinci Societati de Investitii Financiare) si BET-C (indicele general al bursei). Cei doi indici ai Bursei de Valori Bucuresti vor avea o pondere de 40% si respectiv 60% in administrarea plasamentelor. Pina la 40% din plasamente ar putea merge catre piata Rasdaq.

Potrivit oficialilor Raiffeisen, lichiditatea va reprezenta primul criteriu de selectie atunci cind se va lua decizia de a investi intr-o anumita companie, insa nu va fi singurul factor determinant. Comisionul de management este de 3,6% pe an, iar cel de rascumparare poate ajunge la 5%, daca investitorul se retrage mai devreme de 91 de zile.
Integral in Cotidianul

















60 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri