Presedintele american George W. Bush a avertizat comunitatea internationala cu privire la pericolul declansarii unui "holocaust nuclear" in Orientul Mijlociu, daca Iranul va continua dotarea cu bombe atomice.

"Programul iranian de imbogatire a uraniului risca sa arunce amenintarea unui holocaust nuclear deasupra regiunii Orientului Mijlociu, deja renumita pentru instabilitatea si violenta care o domina", a declarat Bush intr-un discurs sustinut, marti, in fata unei reuniuni a veteranilor din Reno (Nevada).

Liderul de la Casa Alba a criticat autoritatile de la Teheran pentru sprijinul oferit organizatiilor teroriste si a le-a cerut sa nu mai inarmeze insurgentii care lupta impotriva soldatilor americani din Irak si Afganistan.

Bush acuza Gardienii Revolutiei, armata ideologica iraniana, si brigada lor Qods, de finantarea, antrenarea si aprovizionarea cu arme a grupurilor "extremiste" din aceste tari, provocand numeroase victime in randul americanilor.

"Regimul iranian trebuie sa inceteze aceste uneltiri, altfel voi fi nevoit sa recurg la masurile necesare pentru protejarea trupelor noastre", a declarat presedintele american, reamintind ca a autorizat soldatii americani sa utilizeze forta necesara pentru a se apara contra "actiunilor criminale ale Teheranului".

Iranul, in perspectiva lui Bush, ramane "primul stat din lume care sprijina si sustine terorismul",in detrimentul comunitatii internationale. El a denuntat sprijinul acordat de Iran miscarii libaneze Hezbollah sau celor palestiniene, Hamas si Jihadul Islamic.

Liderul american a sustinut aceasta declaratie dupa ce presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a afirmat ca este dispus sa se implice in razboiul din Irak pentru a "umple iminentului vid de putere al trupelor aliate", cu ajutorul prietenilor din regiune, cum ar fi Arabia Saudita"si "poporului irakian".