Marea Britanie i-a ridicat statuie fostului presdinte sud-african, Nelson Mandela, in fata Parlamentului din Londra. Ceremonia de dezvelire a monumentului din bronz masiv a avut loc, miecuri, chiar in prezenta lui Mandela, care a venit insotit de consoarta lui, Graca Machel.

La eveniment a luat parte si premierului britanic Gordon Brown, care a declarat ca fostul presedinte a fost unul dintre cei mai curajosi si mai importanti lideri al timpurilor noastre.

"Statuia este pentru noi cei de azi si pentru generatiile ce vor urma un reper de speranta, aratand ca nicio nedreptate nu poate dura la infinit", a adaugat Brown, citat de Reuters.

Statuia, inalta de trei metri, sta alaturi de cele ale lui Abraham Lincoln si Winston Churchill si reprezinta un simbol al acelor care au rezistat in fata opresiunii. Ideea realizarii statuii i-a apartinut activistului sud-african Donald Woods, care a lucrat sase ani pentru a finaliza monumentul.

"Statuia ii reprezinta pe toti aceia care au rezistat in fata opresiunii, mai ales pe locuitorii tarii mele", a declarat Mandela, vizibil emotionat, in fata miilor de britanici care au participat la eveniment. El a precizat ca prezenta la ceremonie este o adevarata "onoare".

In varsta de 89 de ani, Nelson Mandela a fost un militant pentru drepturile populatiei de culoare din Africa de Sud. In iunie 1964, acesta a fost condamnat la inchisoare pe viata, impreuna cu alte 7 persoane, fiind eliberat 26 de ani mai tarziu. In 1993, Mandela a primit Premiul Nobel pentru Pace, iar un an mai tarziu devine primul presedinte de culoare al Africii de Sud.

Nelson Mandela s-a retras din politica in iunie 1999, la varsta de 80 de ani. El nu a renuntat niciodata la crezul democratiei si egalitatii.