Bursa din Viena a incheiat un acord de colaborare pe segmentul indicilor si in ceea ce priveste diseminarea de date cu bursa ucrainiana PFTS Stock Trading System, se arata intr-un comunicat al institutiei vieneze. Directorii celor doua burse, Irina Zarya si Heinrich Schaller, au semnat vineri acordul de colaborare la Kiev.

“Piata financiara ucrainiana devine tot mai importanta pentru economia Austriei. Suntem foarte incantati ca Bursa din Viena si PFTS vor lucra mai indeaproape de acum inainte”, a declarat Heinrich Schaller, joint CEO Wiener Borse AG.

“Sunt convinsa ca acest parteneriat va produce efecte pozitive pentru ambele parti. Colaborarea noastra va sustine dezvoltarea celor doua burse si va consolida ulterior relatiile dintre Ucraina si Austria“, a spus Irina Zarya, CEO al PFTS.

Semnarea acordului de colaborare dintre cele doua burse este a doua cooperare intre Bursa din Viena si Ucraina. In martie 2007, Bursa din Viena impreuna cu banca austriaca OeKB, specializata in finantarea exporturilor, si compania austriaca de autorizare CCP.A, au semnat un acord cu Agentia de Investitii si Inovatie a Ucrainei si Depozitarul National al Ucrainei - corespondentul OeKB din Ucraina.

PFTS a fost infiintata in 1996 si a ajuns lider pe piata de capital din Ucraina, cu o capitalizare de piata de 55 miliarde de euro. Este cea mai mare bursa din Ucraina din cele sase existente si a devenit cea mai mare piata independenta, de la privatizarea ei in octombrie 1997.