 |
O reforma radicala a sistemelor de asigurari sociale de stat s-a transformat, sub „bagheta“ Bancii Mondiale, intr-un compromis menit sa mentina rolul dominant al statului in domeniul pensiilor.
Presedintele Traian Basescu nici nu stie cata dreptate a avut cand a caracterizat lansarea sistemului de pensii private obligatorii (pilonul II) drept „un compromis politic rezonabil“. Afirmatia este valabila pentru intreaga evolutie istorica a conceptului de pensii private.
Aplicata initial in Chile, ca o forma revolutionara de privatizare a sistemului de asigurari sociale de stat, ideea de pensii private a fost preluata de Banca Mondiala si adaptata in sensul impartirii responsabilitatii asupra pensiilor intre guverne si sectorul privat.
Astfel a aparut modelul multipilon, aplicat si de Romania in prezent: pilonul I (pensii de stat), pilonul II (pensii obligatorii private) si pilonul III (pensii private facultative)
Nu de ieri-de azi, omenirea trece printr-o grava criza demografica.
Rata continuu descrescatoare a fertilitatii, coroborata cu cresterea sperantei de viata la nivel global, gratie avansului medicinei, face ca, in sistemul public de pensii, in care actuala generatie activa plateste contributii pentru plata pensiilor celor retrasi din activitate, numarul de salariati sa fie din ce in ce mai mic, iar cel al pensionarilor - din ce in ce mai mare.
In aceste conditii, sistemul inventat de Otto von Bismarck in secolul XIX se indreapta iremediabil spre colaps.
Reforma pensiilor, initiata de statul chilian in 1980, sub indrumarea profesorului Jose Pinera, constituie si astazi modelul exponential al privatizarii in domeniul pensiilor.
In urma acestei reforme s-a restabilit un raport direct si controlabil intre contributiile platite de salariati in cursul perioadei de activitate si pensiile primite la batranete: pensia ta depinde de cat economisesti, si nu de deciziile Guvernului. In acest fel, salariatii s-au transformat din indivizi asistati in proprietari si investitori.
Desfiintarea CAS-ului
Cea mai radicala masura a reformei chiliene a fost cea a desfiintarii obligativitatii salariatilor si angajatorilor de a plati contributii de asigurari sociale la stat. In locul CAS-ului, angajatorul are obligatia de a vira, lunar, 10% din salariul brut al fiecarui salariat intr-un Cont de Economii pentru Pensii (CEP).
Acest procentaj se aplica numai pentru primii 22.000 de dolari din venitul anual al salaria-tilor, astfel ca, in conditii de crestere salariala, partea de economisire obli-gatorie este plafonata. Salariatii pot sa adauge la aceasta contributie inca maximum 10%, daca vor sa obtina o pensie mai mare sau sa iasa la pensie mai devreme.
Aceasta contributie voluntara suplimentara este deductibila din venitul impozabil.
Liber-profesionistilor si lucratorilor independenti, care nu plateau contributii la bugetul asigurarilor so-ciale de stat, li s-a permis sa intre si ei in sistemul CEP-urilor, lucru care nu este valabil in sistemul pilonului II aplicat in Romania.
Daca dupa o perioada de contributie de cel putin 20 de ani CEP-ul unui salariat a acumulat o suma care nu i-ar asigura pensia minima stabilita prin lege, acesta va primi o pensie de la stat.
Nivelul minim obligatoriu de contributie, de 10%, a fost calculat pentru ipoteza unui randament mediu anual de 4% al fondurilor de pensii, pe toata durata vietii active, astfel incat rata de inlocuire a salariului prin pensie sa fie de cel putin 70%. Atat contributiile salariatilor, cat si profiturile fondurilor de pensii sunt scutite de impozit.
Restrictii minime de investire
Salariatii au de ales intre mai multe societati de administrare a fondurilor de pensii. Fiecare administrator opereaza echivalentul unui fond mutual, care investeste in actiuni si obligatiuni. Statul fixeaza exclusiv limitele de expunere pe fiecare tip de instrument financiar, iar pe masura ce sistemul se consolideaza aceste limite devin din ce in ce mai flexibile.
Foarte important, administratorii nu sunt obligati sa investeasca in titluri de stat, asa cum, de exemplu, se intampla in sistemul romanesc. Salariatii sunt liberi in orice moment sa-si transfere activele acumulate de la un fond de pensii la altul. Sistemul este supravegheat de o entitate de stat, cu atributii preponderent tehnice.
Odata ajuns la varsta pensionarii, salariatul isi poate utiliza capitalul acumulat in fondul de pensii pentru a achizitiona o renta viagera de la o companie de asigurari de viata. Renta garanteaza un venit constant lunar pe toata durata vietii, indexat cu in-flatia, intrucat pe piata de capital chiliana exista obligatiuni indexate.
O a doua varianta este pastrarea banilor in cont si efectuarea de retrageri programate, in functie de asteptarile privind speranta de viata proprie si a celor pe care proprietarul contului ii are in intretinere.
Potrivit lui Pinera, artizanul reformei, in prezent, activele fondurilor de pensii din Chile au atins 120 miliarde dolari, reprezentand peste 80% din PIB-ul tarii. Randamentul mediu obtinut de administratori s-a situat la 10% in fiecare an, nivel superior ratei inflatiei, iar economia statului Chile a crescut cu 7% in fiecare an.
Varianta „diluata“ a Bancii Mondiale
La inceputul anilor ’90, pe fondul agravarii problemelor demografice la nivel mondial si al problemelor din ce in ce mai accentuate ale sistemelor publice de pensii, Banca Mondiala a schitat modelul unei reforme moderate a pensiilor de stat, cunoscut sub numele de „modelul multipilon“ al pensiilor.
Spre deosebire de reforma radicala aplicata in Chile, care a insemnat privatizarea totala a pensiilor si disparitia interventiei statului in domeniul asigurarilor de batranete, modelul elaborat de Banca Mondiala incearca sa mentina un echilibru intre dorinta de a pastra controlul statului asupra pensiilor si necesitatea de a elibera bugetele publice de o parte din povara acestora.
Astfel, reforma propusa de Banca Mondiala si aplicata in cele mai multe dintre tarile care au introdus fonduri de pensii private, inclusiv acum, in Romania, consta in infiinta-rea unui asa-numit pilon II de pensii, care sa vina in completarea sistemului public.
Obligatia de plata a contributiilor de CAS la buget nu dispare, ca in modelul chilian, ci un procent din aceste contributii este transferat in administrare privata, unde sunt investiti in vederea obtinerii de randamente cat mai bune.
de Adrian Mosoianu
integral in Saptamana Financiara
