''4, 3, 2'' - proba publicului romanesc

de Catalin Sturza     HotNews.ro
Marţi, 2 octombrie 2007, 0:00



Daca ar fi sa detaliez scenariul filmului „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” - n-am s-o fac, pentru ca detest spoiler-ele - n-as impresiona pe nimeni, cel putin nu pe cineva din Romania.

De pe hartie la marele ecran
Regizorul Cristian Mungiu declara chiar ca prietenii sai, inclusiv Razvan Radulescu, au considerat scenariul initial mediocru.

Nimic mai adevarat: o studenta la politehnica ieseana incearca sa faca o intrerupere intr-un stadiu avansat al sarcinii, intr-o iarna a anului 1987. Alaturi de colega ei de camera de la camin, hotarata sa o ajute cu pretul oricarui sacrificiu, nimereste peste lumea interlopa a avorturilor.

O istorie banala, din „epoca de aur”, pandita, in plus, de pericolul ideologizarii - iarasi ororile comunismului, iarasi chestiuni morale (e sau nu etic sa incurajezi avorturile?), iarasi aceleasi subiecte cu care cineastii nostri incearca sa-si faca loc prin randurile concurentei internationale, spre trofee de la festivalurile mari.

Chiar si transpusa pe ecran, povestea scartaie la capitolul verosimilitate, pornind de la insusi mobilul tuturor intamplarilor: de ce e nevoie ca cele doua fete sa se agate cu asa disperare de o singura sansa, de un interlop iritant, autoritar si detestabil, inca din primul moment, din piata neagra a avorturilor?

Totusi, stim foarte bine, pe acest scenariu nu tocmai stralucit s-a construit un film care a castigat un „Palme d’Or” la Cannes, care a adus, deocamdata, incasari de peste 1 milion de dolari in Franta, Italia si Belgia, si care va strange, probabil, in cinematografele din Romania mai multi spectatori decat oricare alta pelicula autohtona.

Nu e doar o creatie a marketing-ului: e un film puternic, nu fara defecte, ce-i drept, insa plin de forta, de tensiune, de emotie. Cu personaje memorabile, cu o atmosfera apasatoare, de iarna, crispare si mizerie - a locurilor dar, mai ales, a oamenilor -, cu decoruri pline de nenumarate iconuri si indicii discrete, cu emotia (nu intotdeauna negativa) desprinsa din vremuri apuse.

De unde vine, prin urmare, forta a ceea ce vedem pe ecran, secretul alchimic al transmutarii unei povesti fade?

Meritul e acela al actorilor (trei protagonisti, Anamaria Marinca, Laura Vasiliu si Vlad Ivanov, sustinuti de un casting excelent pentru rolurile secundare - ii amintesc pe Ion Sapdaru, Adi Carauleanu, Tania Popa s.a.), al scenografilor, al tehnicienilor si, in primul rand, al lui Cristian Mungiu.

Impactul este, mai intai, vizual - camerele de camin, hotelurile comuniste, autobuzele si colturile de strada, apartamentul de bloc in care are loc o masa aniversara antologica, toate sunt fragmente dintr-un muzeu viu, reconstructii sugestive, atente la cele mai mici detalii de atmosfera.

Fiecare scena in parte este lucrata, apoi, cu aceiasi atentie: functionarii comunisti au doza exacta de nepasare, obtuzitate si dispret, dialogurile preiau stereotipiile de limbaj si de gandire ale epocii, fara a-si pierde firescul si savoarea (masa medicilor din apartamentul de bloc e un montaj stralucit de astfel de prejudecati), negocierea permanenta dintre personajul central, Otilia

(Anamaria Marinca) si tentaculele sistemului (functionari, militieni, bisnitari, interlopi) se face prin interjectii scurte, gesturi expresive, minciuni, explicatii de circumstanta si pachete de tigari Kent.

„4 luni, 3 saptamani si 2 zile” e un film care, in privinta mijloacelor, ar putea trece drept o pelicula studenteasca: realizare simpla, cadre lungi, statice, dialoguri tensionate, replici revelatoare si taceri prelungite, care construiesc personaje.

Otilia este infipta, descurcareata, lucida si rezistenta, isi ascunde sensibilitatea sub o figura impasibila si crede cu tarie ca, in momentele extreme, solidaritatea feminina este singurul sprijin pe care se poate baza; Gabita (Laura Vasiliu) e, in multe privinte, opusul Otiliei: fragila, timida, neajutorata, foarte naiva si simpla, brodeste minciuni si solutii care nu fac decat sa complice situatia in care s-a trezit.

Domnu' Bebe (Vlad Ivanov) e personajul cel mai contradictoriu al filmului: afisand, permanent, un aer de condescendenta atoatestiutoare, Bebe e, de fapt, un maniac al controlului, cu o agresivitate latenta greu stapanita sub o politete aparenta, o bruta atrasa nu de mirosul banilor, ci de cel al unor victime usor de manipulat, care sa-i satisfaca obsucre si perverse porniri sexuale.

Prin maruntaiele orasului comunist
Cand camera de filmat porneste din loc, o face pentru a ramane lipita in ceafa personajului Otilia, pe care il urmareste prin holuri de camin, in autobuze comuniste, pe strazi reci si umede, in scari de bloc intunecoase.

Mungiu are grija - a spus-o si in insemnarile de platou publicate in „Evenimentul zilei” - sa surprinda, panoramic, fiecare decor, sa roteasca, daca e posibil, la 360 de grade aparatul de filmat.

Insa atunci cand se pune in miscare, pe urmele Otiliei, camera intepeneste in directia de mers a personajului, urmeaza traiectoria haotica a acestuia, dictata de panica, de incidente sau de persoane din jur pe care le putem ghici, doar, din zgomotele ambientale.

Procedeul induce senzatia de pericol nevazut, de amenintare permanenta si creste, semnificativ, tensiunea.

Uneori, aparatul de filmat poate fi chiar agresorul invizibil, respiratia amenintatoare a unui urmaritor din ceafa eroinei, alteori este vartejul de adrenalina care il ridica pe spectator din scaun, il soarbe spre ecran, fara a-i permite, nici o clipa, sa intoarca privirea si sa se elibereze din intestinele sufocante ale unei zile de cosmar.

Secventele in miscare din ultima parte a peliculei sunt filmate noaptea, printr-un labirint de stradute si blocuri din cartierele comuniste, care accentueaza, si ele, senzatia de sufocare. „4,3,2” este impartit in trei parti, care acumuleaza si gradeaza tensiunea.

Goana printre blocuri, pe intuneric, este momentul de climax asezat la final, dupa episodul negocierii dintre cele doua studente si Domnu' Bebe, care functioneaza ca o bomba cu explozie intarziata, si dupa scena mesei festive a medicilor din apartamentul de bloc care, desi induce, aparent, o destindere, acumuleaza energie latenta pentru momentul urmator.

Spectatorul e tinut, sub stare de soc, de la inceput pana la final, insa natura amenintarilor difera, intre cele trei episoade: mai intai este tensiunea preoponderent psihica, doar cu o nota voalata de amenintare fizica, a personajului Bebe, apoi e presiunea convenientelor si a prejudecatilor, intr-un cadru social incomod si pe fundalul unor intamplari traumatizante si, in sfarsit, este pericolul pur fizic, fuga vanatului prin intestinele orasului comunist.

Otilia traieste o zi neagra, nu se mai trezeste dintr-un cosmar - insa multe dintre amenintari vor fi doar sugerate sau presupuse, din labirint se ridica o gramada de schelete false, si aventura celor doua fete, purtate, in egala masura, de inconstienta si de forta tineretii, de teama si de optimism, se dovedeste doar o sperietura zdravana: lucrurile ar fi putut lua o turnura mult mai rea!

Oripilare si luminare
Filmul are si cateva ochiuri desprinse, indicii care nu duc, aparent, nicaieri. Domnu’ Bebe isi va uita buletinul la receptia hotelului in care are loc avortul ilegal, din servieta aceluiasi Bebe Otilia va extrage un cutit abandonat putin mai tarziu pe o masa.

La un moment dat se anunta ca va ateriza, in dimineata zilei cu pricina, tatal Gabitei fix in camera de camin, apoi fetele par a uita cu desavarsire de acest amanunt. Scena vizitei a fost, de fapt, filmata si apoi scoasa, spre regretul lui Cristian Mungiu, la montaj (va aparea, totusi, pe DVD).

Per ansamblu, insa, aceste capete pierdute nu deranjeaza - am putea, dimpotriva, sa spunem ca lasa loc interpretarilor, ca vin cu noi amanunte, sau chiar ca modifica aura unor personaje.

Buletinul abandonat la poarta, de pilda, poate sa indice un gest intentionat, al unui interlop care a reusit sa-si ascunda identitatea, sau poate, la fel de bine, sa sugereze ca personajul este marcat intr-un fel ascuns de cele intamplate.

Cel mai mare merit al peliculei este acela ca reuseste sa evite problematizarea ideologica si etica: in ciuda atentiei pentru detaliile de atmosfera, comunismul ramane un simplu decor, un cadru al unei intamplari dramatice. Legea avorturilor, teama si saracia, statul politienesc sunt doar conditii de mediu, la care personajele sunt nevoite sa se adapteze si sa raspunda.

Comportamentul si reactiile oamenilor, slabiciunile si metehnele lor, panica si luciditatea, lupta pentru control si prezenta de spirit nu tin, insa, de acel context: sunt universale.

Cel mai mare defect al filmului este ca, dupa ce foloseste, perfect, tehnica sugestiei si a detaliului revelator, se hotaraste sa arate, direct, despre ce e vorba in chestiunea avorturilor, ca si cum expresia impietrita a Anamariei Marinca, supliciul si panica fetelor si toate intamplarile prin care trec acestea n-ar fi fost de ajuns.

Sub camera este varat nici mai mult nici mai putin decat un avorton insangerat, si este lasat acolo secunde kitschioase si lungi: poftiti, spectatori, e timpul sa va oripilati si sa va luminati!

As mai putea adauga, ca obiectie minora, ca titlul este un apendice artificial, care nu se leaga de nici unul dintre momentele peliculei. E o gaselnita care suna bine, o succesiune usor de memorat, care fixeaza „4, 3, 2” in mintea spectatorului. Tocmai de aceea, s-ar fi impus, poate, un minim efort pentru justificarea ei in film.

Un inceput bun
Campania de promovare pentru „4, 3, 2” a fost, si ea, fara precedent in Romania: fiecare cotidian a publicat, inaintea lansarii, in fiecare zi, interviuri si articole cu si despre Cristian Mungiu, revistele, radiourile si chiar televiziunile s-au straduit sa tina pasul, incat e admirabila anduranta regizorului si disponibilitatea de a sta de vorba cu atatea reportofoane.

Prin tara a pornit si o caravana a filmului, care se va opri cate doua zile in 15 orase (Tulcea, Braila, Galati, Focsani, Barlad, Vaslui, Roman, Satu Mare, Zalau, Miercurea Ciuc, Petrosani, Resita, Drobeta Turnu Severin, Calarasi si Constanta) unde nu exista conditii optime pentru vizionarea in salile de cinema.

„4, 3, 2” este cel dintai dintr-o serie intitulata „Amintiri din epoca de aur”, cu care nu se stie exact cat de departe intentioneaza sa mearga regizorul. Ceea ce am vazut acum la cinematograf a fost un inceput bun; sper ca succesul acestui prim film sa nu opreasca proiectul si sa fie urmat de pelicule chiar mai reusite.

P. S. La capitolul „merite personale” ale lui Mungiu adaug si ceva ce a scris intr-o insemnare de platou de pe blogul „4,3,2” (www.4months3weeksand2days.com/blog).
„Uneori, la filmare, cand asisti la momente din astea (este vorba de un trib de zdrentarosi, adulti si copii, care, concomitent cu filmarile, aduna de pe un teren viran din spatele unor blocuri fiare si suruburi, in spatele unui excavator si al unui buldozer, n.m.) - toata chestia asta cu filmul iti apare ca un moft si un rasfat imens si iti vine sa lasi totul balta si sa te intrebi ce ai putea face in viata reala ca sa fii cat de cat de folos cu ceva”.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


128 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Bun...sa vedem ce urmeaza... (Miercuri, 3 octombrie 2007, 9:33)

    Eu [anonim]

    Bun comentariu al filmului, subscriu...

    La fel ca si in cazul altor pelicule ale acestui regizor ma declar placut surprinsa de ceea ce am vazut, cu toate ca, pana la urma placerea se poate rezuma doar la faptul ca am gasit, in sfarsit filme romanesti care sa-mi placa si la care sa am prea putin de obiectat. Asta pentru ca, pana la urma, subiectul filmelor e tragic.
  • 0 (0 voturi)    
    Filmul perfect ? (Miercuri, 3 octombrie 2007, 10:43)

    andrei [anonim]

    Am eu doar impresia ca toata lumea are doar cuvinte de lauda pt filmul asta? Numai pt. ca a cistigat premiul de la Cannes? Premiu care deja se acorda pe alte criterii decat 'arta cinematografica' (vezi castigatorul de anul trecut de la Cannes, criteriu politic).
    Am vazut si eu filmul, au fost valuri de oameni care plecau de la el dezgustati de scenele "tari"(montarea "sondei", avortonul in prim plan), care pana la urma fac din el un film comercial, pentru un public dornic de sange.
    Mie mi-a aminitit foarte mult de "Shocking Asia". Iesi de la film tremurand, dar nu de emotie, ci de dezgust. Eu sunt sigur ca peste cativa ani o sa fie inclus intr-o colectie de filme 'bad taste'.
    Ma intorc la filmele din 40 care nu au facut incasari milioane de dolari si care sunt mai aproape de ce ar trebui sa fie un film.
  • 0 (0 voturi)    
    mi-a placut mult mai mult california dreamin' (Miercuri, 3 octombrie 2007, 10:48)

    muses [anonim]

    mi-a placut mult mai mult california dreamin' al lui nemescu, este mult mai complex, mai elaborat, mai subtil, desi amandoua au cumva un fond de tristete "grea" vizavi de propria identitate romaneasca... 4-3-2 scoate cea mai urata parte din noi de "atunci", e absurd... Insa mi-a placut foarte mult comentariul lui Catalin Sturza
  • 0 (0 voturi)    
    Filmul (Miercuri, 3 octombrie 2007, 10:58)

    costy [anonim]

    Filmul e bine facut. Premiul vine pe un fond de propaganda, comunismul in Romania a fost rau si in general nu este acceptat in Europa, de cand cu UE. Da, a fost o eroare.
    Nimic insa de avorturile care au avut loc dupa 1989, sunt, din cate stiu, 10 milioane, aproape jumatate de tara, o tara in care exista liberatatea pentru un astfel de gest si o tara catalogata crestina. Aici e drama de care nimeni nu vorbeste.
    Premiul, din pacate, e pentru ei, vor zice, vedeti cum a fost si e in Romania, aici e motivatia. Mi-e teama ca regizorul sa nu treaca printr-o drama, filmele ulterioare sa fie considerate banale, iar astfel de filme sa nu aduca vanzari i n tara.
    In fine, de retinut revenirea la povestea simpla, pe un fond social de referinta, la in LOVE STORY, dar vremurile trec ...Urmeaza terminatorul, ca este mai spectaculos ...
  • 0 (0 voturi)    
    bine realizat (Miercuri, 3 octombrie 2007, 12:07)

    dana [anonim]

    ce s-a prevazut deja incepe sa devina realitate. Filmul nu are in Romania succesul din vest, mai exact din Franta. Aici a facut sali pline. Dupa ce ministrul educatiei a incercat sa-l interzica in scoli, filmul a castigat premiul Educatiei Nationale.. La iesirea din sala am auzit comentarii favorabile. A prins la publicul francez, de ce nu si la cel romanesc??
  • 0 (0 voturi)    
    @dana (Miercuri, 3 octombrie 2007, 17:03)

    valer [anonim]

    Motive ar fi: mai intai gusturile natiei. Cel mai de succes (la incasari) film romanesc post-revolutionar a fost „Garcea si oltenii”, un etalon de vulgaritate. Urmat indeaproape de „Lacrimi de iubire” - continuarea telenovelei. Clasamentul asta mi se pare destul de edificator vizavi de mentalul colectiv.

    Ar ramane ca spectatori potentiali cei nu chiar atat de primitivi incat sa constituie publicul filmelor antementionate. Dar as spune ca exista o aversiune generalizata fata de transpunerea pe ecran a mizeriei, necazurilor, fie ele trecute sau viitoare. Chiar si nespectatorii de Garcea vor sa vada doar comedii, desene animate, fantasy-uri, eventual ceva cu urmarire si batai, dar cu happy-end. In genere, cam ce vine de la Hollywood. Dintr-o situatie confortabila occidentalii au alta perspectiva, noi suntem satuli de mizerie - ni-i prea aproape. Fara premiul de la Cannes, Mungiu ar fi strans vreo cinci-zece mii de spectatori, cinefili pasionati sau spectatori ocazionali.


    Alt motiv ar fi pirateria infloritoare - de ce sa te deplasezi la cinema, cand la acelasi pret poti vedea filmul comod acasa, cam la o luna, doua dupa ce a iesit?
  • 0 (0 voturi)    
    Planul mult discutat (Miercuri, 3 octombrie 2007, 18:14)

    Catalin [anonim]

    Intr-adevar in Franta pelicula a fost discutata, dar nu s-a confundat nicidecum subiectul filmului cu realizarea lui. Apreciez critica dlui Sturza, insa nu sunt de acord cu obiectia adusa planului fix al fetusului. Aceasta a fost si obiectia
    ministrului educatiei din Franta. Personal mi se pare ca e o imagine esentiala, pentru a ne face sa intelegem ca nu e vorba de o fantasma, ci mai ales ca era vorba de... o fiinta umana. Fetusul nu este o gramada de celule ci are chiar... forma umana. Nu este voaiorism gratuit, ci mai degraba o "mirare" in fata vietii si a mortii. "Deci despre asta era vorba", putem spune la urma, si acest lucru va trebui aruncat in ghena de la etajul sapte, si nu un lucru oarecare. SI mai cred ca domnul Bebe, acest personaj porcin este mult mai oribil prin prezenta lui decat fetusul infasurat in cearsaf. Si in sfarsit, mai este si o doza de umor romanesc, negru. Planul-secventa cu profesorii la masa, unde se infuleca mancare si scena de la hotel unde chelnerul ii propune Gabitei toate felurile de carne ramase de la nuntasi... Iata cum maestrul Mungiu stie sa si faca umor in felul sau.
  • 0 (0 voturi)    
    432 = jeg (Miercuri, 3 octombrie 2007, 19:33)

    ellen allien [anonim]

    maestrul mungiu? un executant mediocru. daca nu era cristi puiu care sa redescopere pentru romani cinema-ul lui cassavettes, nu isi mai apropria mungiu reteta filmelor minimalist mizerabiliste si nu mai pupa palm d'or-ul. un jeg de film.
  • 0 (0 voturi)    
    pentru ellen allien (Miercuri, 3 octombrie 2007, 21:50)

    Catalin [anonim]

    Pacat ca vorbiti asa. Puiu e extraordinar si el, nu vad de ce trebuie sa votam doar pentru unul dintre ei. Cat pentru "jeg de film", nu e si parerea criticilor de la "Cahiers du cinema". Sau si ei sunt niste jeguri si doar dvs sunteti cel inteligent si frumos? La revedere.
  • 0 (0 voturi)    
    re-catalin (Joi, 4 octombrie 2007, 17:56)

    dana [anonim]

    cand am fost sa vad filmul, dupa intentia Ministerului Educatiei francez de a-l interzice in scoli, eram pregatita sa vad niste orori niste scene de cosmar.. mar era si avertizarea de la inceput cum ca filmul contine scene de o duritate exceptionala. sunt de acord, fetusul este deja o "finta umana", nu mai este o "gramada de celule" cum spune Catalin, dar n vad inca motivatia ministrului francez (slava Domnului a renuntat la idee).. filmul nu contine scene atat de dure.. si cu exceptia secundelor in care fetusul ramane inplin plan.... nimic oribil

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by