Lavinia Stoica, Plebis Florea si Oana Ionita sint candidate la europarlamentare din partea Partidei Romilor ProEuropa. Cu ele am vorbit despre frici, Europa, barbati, romi, romåni si tigani. Lavinia Stoica cu cizme, poseta si geaca de un rosiu ficatiu, Plebis Florea in negru, silueta si Oana Ionita, very casual.
Frica pe lumea asta
Reporter: De ce va e frica pe lumea asta?
Plebis Florea: Poate spun ceva ba?nal, dar mie mi-e frica de Dumnezeu.
Rep.: Pai, exista?
P.F.: Pai, daca va spun ca mi-e frica de El. Nu am temeri in van. Eu pasii mi-i construiesc in viata si incerc sa fie co?recti. Nu-i fac atit fiindca-L iubesc, cit fiindca mi-e teama.
Rep.: Teama?
P.F.: Da, precum unui copil de mama lui, dar acum mie nu mi-e teama de ma?ma mea, ci de consecintele pe care Dumnezeu le-ar putea lua asupra mea.
Rep.: Femeile nu au virsta!
P.F.: Ba da, daca stiu cum sa si-o poar?te. Eu am 33 de ani si o fata de 8. Daca-mi recunosc virsta inseamna ca stiu sa-mi port anii si mai am multe de implinit in viata.
Rep.: De ce va e frica pe lumea asta?
Lavinia Stoica: Mi-e frica de Dumnezeu, dar mai frica mi-este de moarte. Da, de moarte, fiindca eu nu prea cred in destin, consider ca fiecare isi face destinul prin actiunile pe care le intreprin?de. Mi-e frica de moarte fiindca niciodata nu stiu cind se termina si mi-e frica de faptul ca nu fac ceea ce mi-am propus.
De exemplu, acum vreau sa-mi fac o fa?milie, sa am copii, sa ma bucur de ne?poti. Totdeauna ai destule de facut.
Rep.: Cum va „apare“ moartea?
L.S.: Subit, ha, ha, ha. Eu il iubesc pe Dumnezeu, dar nu cred in viata de apoi. Eu cred ca in clipa in care se termina, se termina si gata. Ai murit, ai murit si nu poti face nimic.
Lacrima
Rep.: Vad acum, cind vorbiti, ca la?cri?mati... cita pasiune ati pus!
L.S.: E, nu, am o problema la ochi si de asta. Mi-e frica de Dumnezeu, cred in?tr-un plan cu omenirea, dar nu intr-un destin scris pentru fiecare.
Rep.: Si ce ati facut pina la virsta asta?
L.S.: Am invatat, iar fiindca Dumne?zeu m-a lasat rom pe lumea asta, ca om...
Rep.: Cum adica om?
L.S.: Pai, miros ca toti ceilalti, maninc ca toti ceilalti...
P.F.: E un complex si asta se poate vedea la multe persoane de etnie roma. Intra intr-o defensiva in care ajung sa spuna ca sint oameni.
Rep.: Deci nu toti tiganii sint fru?mosi si atunci spun ca sint oameni.
P.F.: Fara doar si poate. Exista doua curente ale societatii civile romånesti. Exista curentul acela „Hai sa-i asimilam pe romi“ si se uita de traditiile lor. Si exis?ta si celalalt curent: romii sint fru?mosi, hai?nele lor cele mai frumoase, tigancile lor super. Nu e adevarat!
Rep.: Tigancile sint!
P.F.: Nu e adevarat!
Rep.: Pai, uitati-va la dumneavoastra!
P.F.: Nu e adevarat! Calea e de mij?loc, sintem oameni, cu bune si rele. Unii fu?ra, altii nu, unii sint muzicali, altii nu.
Generatia incaltata
Rep.: Dar dumneavoastra cum ati ajuns aici?
P.F.: Aici?
Rep.: Da, sinteti generatia incaltata! Aveti scoala, ginditi, slujbe, bani, casa.
P.F.: Stiti cum? Cum au ajuns cei de pe Muntele Gaina, au ajuns in Italia, la Bucuresti. E societatea, din corturile alea am ajuns sa ne purtam cu fuste mai mult sau mai putin scurte. E vorba de mersul lumii. Noi avem pretentia ca sintem o natiune, buni intre noi sint si unii precum caldararii care ramin la cort si altii care stau la bloc.
Rep.: E treaba vremurilor, bun! Dar oamenii traiesc la 1100 sau in 1800.
P.F.: Multi dintre gagii vad traditiile rome venind si raminind in primitivism. Noi sintem mindri ca traditiile noastre au supravietuit.
L.S.: Dar nu inteleg de ce ne intrebati pe noi.
Rep.: Pentru ca va puteti imbraca in Versace, iar altii fura ca sa puna ceva pe ei. Cum ati reusit?
P.F.: Unii traiesc in bordeie? Intre?bati-i pe guvernanti!
L.S.: Eu am avut noroc.
Rep.: Cine a iesit din cort? Mama, bunicul?
L.S.: Au fost multi care au contribuit ca eu sa traiesc asa. Erau si alte vremuri, si-au construit o casa...
Rep.: Cind? Cine? De ce?
L.S.: Pe vremea bunicului... pe vremea comunismului, de ce sa n-o recu?noastem, multi aveam case, aveam ce min?ca... bun, noi nu vrem asimilare...
Rep.: Da-o dracului de asimilare!
L.S.: Bunicii mei, prin 1940, erau negustori, pe bijuterii. Si-au cistigat piinea, si-au facut casa, si-au trimis copiii la o scoala! Tata a ajuns colonel, mama contabila!
Rep.: Povestea dumneavoastra de succes care e?
P.F.: Asta nu e poveste de succes, este una normala! Se pare ca tot ce ajunge in normalitate si se leaga de romi e poveste de succes. Asta pe mine ma scoate din sarite! Sintem asa cum sint ceilalti. (...)
