B1 TV a dezbatut luni si marti in emisiunile informative si talk-showuri impactul produs asupra PSD de stenogramele in care Viorel Hrebenciuc si Dan sova negociau modificarea unor legi penale, cu jurnalisti, reprezentanti ai opozitiei si contracandidati ai lui Victor Ponta la presedintie. Moderatorii au exprimat opinii critice la adresa PSD, generalizand faptele lui Hrebenciuc la intreg partidul, fara ca in studio sa se afle un reprezentant al PSD.

Timp de doua zile, doar trei membri ai partidului de guvernamânt au participat la emisiuni, Cristian Rizea, Florin Iordache si Dan Tudorache. Primarul Marian Vanghelie a avut o interventie telefonica in emisiunea de marti a a Sorinei Matei, dar acesta a fost chestionat exclusiv aspra conflictului sau cu doi paparazzi care l-au urmarit si

in spatele carora acesta banuieste ca se afla colegul sau de partid Sebastian Ghita. Lui Sebastian Ghita nu i s-a cerut un punct de vedere in legatura cu acuzatiile de filaj ilegal formulate de Marian Vanghelie, acestea fiind prezentate drept adevaruri.

Nota: Articolele publicate in aceasta sectiune sunt parte a unui proiect de monitorizare a comportamentului televiziunilor in campania electorale. Proiectul este sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.