Zvonurile aparute in presa rusa s-au dovedit adevarate: Comisia electorala centrala si-a anuntat oficial decizia de a refuza inregistrarea lui Grigori Iavlinski si a lui Dmitri Mezentzev in calitate de candidati in alegerile prezidentiale din Rusia. Justificandu-si hotararea, membrii CEC au vorbit despre neregulile descoperire pe listele cu semnaturi. Numai Curtea Suprema poate schimba decizia CEC, scrie publicatia Vzgliad.

Eliminarea celor doi pretendenti nu a surprins: inca de luni au circulat zvonuri potrivit carora pe listele celor doi au fost descoperite semnaturi incorecte peste pragul acceptat de 5%. Vineri, responsabilii CEC au venit cu detalii, precizand ca hartiile xeroxate au ridicat cele mai multe probleme. Toate aceste copii au fost prezentate ziaristilor invitati la sediul CEC.

"Conform legislatiei, aceste documente nu pot fi luate in considerare”, a spus secretarul CEC, Boris Moiseev, citat de gentia RIA Novosti. El a mentionat ca este pentru prima data cand un candidat vine cu copii ale listelor cu semnaturi in locul versiunilor originale.

"Decizia CEC este una politica si nu a fost luata in mod independent. Puterea a hotarat ca locul lui Iavlinski in alegeri trebuie ocupat de un candidat sigur, adica manevrabil, loial oligarhului Prohorov. Daca are ordin sa scoata pe cineva din calcule, CEC va gasi numarul suficient de semnaturi dubioase. ... Iavlinski este un candidat care nu convine puterii, de aceea a fost inlaturat”, a comentat liderul partidului Iabloko, Serghei Mitrohin.

Fara a impartasi in totalitate aceasta pozitie, analistii independenti au admis ca, de fapt, Iavlinki nu a reusit sa stranga cele 2 milioane de semnaturi necesare. "Sa strangi atatea semnaturi intr-un timp record este o operatiune destul de dificila. In plus, resursele lui Iavlinski nu pot fi comparate cu cele ale lui Prohorov", a constatat directorul Centrului pentru tehnologii politice, Igor Bunin. Cei doi candidati au la dispozitie zece zile pentru a contesta decizia CEC la Curtea suprema.