Premierul roman Dacian Ciolos a declarat intr-un interviu acordat portalului Politico.eu ca este dispus sa ramana in politica, atat timp cat i se respecta independenta, citeaza News.ro.

Dacian CiolosFoto: Guvernul Romaniei

"Cat timp mi se respecta independenta", Ciolos spune ca este dispus sa ramana pe scena politica, fie in calitate de premier, fie in alta capacitate.

Potrivit Politico, el a lasat calea deschisa pentru un nou mandat, atat timp cat suficiente partide politice vor sa il sustina drept candidat.

Ciolos a vorbit si despre coruptia din Romania, avertizand ca acest fenomen "inseamna, prin definitie, saracie cronica".

In ceea ce priveste stilul sau de guvernare, el a afirmat ca abordarea sa o reprezinta implementarea unor "masuri pe termen scurt, cu impact imediat, pentru a le oferi cetatenilor increderea ca un Guvern independent poate duce la rezultate". "A fost clar pentru noi si pentru multi altii ca nu te poti astepta la miracole intr-un an, dar oamenii nu mai au rabdare", a adaugat el.

"Cred ca societatea romaneasca a ajuns la maturitate - poate nu si in cazul nivelului politic - dar la nivelul societatii, exista o maturitate", a mai spus Ciolos.

In ceea ce priveste decizia presedintelui Klaus Iohannis de a impiedica numirea unui membru PSD de a deveni premier, seful Guvernului a subliniat ca "presedintele este liber sa decida criteriile", scrie Politico.

Ciolos a discutat cu jurnalistii portalului si despre impactul Brexit si, implicit, despre bugetul UE. "Fie scadem bugetul UE in concordanta cu iesirea Marii Britanii", fie blocul comunitar va trebui sa "regandeasca modul in care functioneaza UE", a spus el.

Mai exact, fostul comisar european pentru agricultura vrea ca liderii UE sa ia in calcul "cresterea proportiei reprezentate de resursele proprii UE in bugetul european". Aceste resurse sunt reprezentate, printre altele, de banii stransi de Bruxelles din taxe vamale.

Premierul si-a exprimat speranta ca o evaluare a resurselor UE facuta recent de fostul premier Italian Mario Monti va "duce la o reluare a dezbaterii" privind bugetul blocului comunitar.

Ciolos a vorbit si despre relatiile comerciale dintre UE si China. El considera ca metodologia noua, mai dura, introdusa de Comisia Europeana pentru a evalua impactul strategiei comerciale a Beijingului "se indreapta in directia corecta". "Suntem interesati si de potentialul de investitii al Chinei, dar, bineinteles, respectand normele europene", a adaugat premierul.

In privinta tratatului comercial UE-Canada, CETA, "este mai bine sa avem un acord, decat sa nu avem un acord", a apreciat seful Guvernului de la Bucuresti.