Serviciile de evidenta a populatiei din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor vor avea saptamana viitoare program cu publicul prelungit si vor lucra si in ziua alegerilor pe 9 decembrie pentru ca persoanele care nu detin documente de identitate valabile sa le poata obtine, a anuntat duminica purtatorul de cuvant al MAI, Monica Dajbog.

"Serviciile de evidenta a persoanelor vor asigura, in saptamana premergatoare alegerilor, program extins de lucru cu publicul, inclusiv in zilele de sambata 8 decembrie si duminica 9 decembrie, in ziua alegerilor", a declarat purtatorul de cuvant al MAI, potrivit Agerpres.

MAI, prin Directia de evidenta a persoanelor si administrarea bazelor de date, a dispus o serie masuri prin care sa faciliteze obtinerea actelor de identitate de catre persoanele care nu detin documente valabile.

"De saptamana viitoare, serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor vor intensifica deplasarile cu urna mobila si aparatele foto digitale din dotare in localitatile aflate la distantele mari fata de sediu, pentru preluarea imaginilor si a cererilor pentru obtinerea documentelor de identitate", a mai precizat purtatorul de cuvant al MAI.

Potrivit reprezentantului MAI, in aceasta saptamana au fost confectionate stampilele cu mentiunea "Votat" si au fost tiparite buletinele de vot si timbrele autocolante.

  • MAI: Amenzi in valoare de 100.000 de lei, aplicate in primele trei saptamani de campanie electorala

In primele trei saptamani de campanie electorala au fost aplicate amenzi in valoare de peste 100.000 de lei si se fac verificari cu privire la 31 de sesizari privind infractiunea de mita electorala, a mai informat duminica purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne, potrivit Agerpres.

"In cele trei saptamani de campanie electorala au fost constatate 224 de contraventii, au fost aplicate amenzi in valoare de peste 100.000 de lei si se efectueaza verificari cu privire la 215 sesizari privind posibile infractiuni, dintre care 31 se refera la mita electorala. Dintre sesizarile privind mita electorala majoritatea se refera la organizarea unor mese festive gratuite, oferirea de alimente sau bauturi alcoolice, sau oferirea unor servicii gratuite, medicale sau juridice", a declarat purtatorul de cuvant al MAI.

Monica Dajbog a precizat ca de la inceputul campaniei electorale pana in prezent au fost inregistrate in total 557 de sesizari privind posibile incalcari ale legislatiei electorale fara a fi semnalate evenimente deosebite, iar majoritatea sesizarilor se refera la afisajul electoral.

Din totalul sesizarilor, 302 au fost inregistrate in mediul rural, iar 255 in mediul urban, cele mai multe fiind inregistrate in judetele Prahova, Dambovita si Gorj iar cele mai putine in Bihor, Bistrita-Nasaud si Tulcea.

"Numarul de evenimente din campania electorala pentru alegerile parlamentare reprezinta mai putin de o treime din totalul evenimentelor sesizate in acelasi interval in campania de la alegerile locale din acest an, cand au fost semnalate 1.741 de evenimente. Numarul mai redus de sesizari de acum se datoreaza existentei unui cadru legal mai clar referitor la mita electorala, activitatilor preventive desfasurate de MAI in cadrul campaniei 'Voteaza legal' si activitatilor zilnice pe linie de ordine publica", a mai adaugat purtatorul de cuvant al MAI.