PNL a cerut Biroului Electoral Central sa anuleze alegerile pentru functia de primar al municipiului Galati si acestea sa fie reluate. Nicusor Ciumacenco, liderul filialei municipale si candidatul PNL la primarie a acuzat fraude majore in peste 20 de sectii de vot, transmite Viata Libera.

"Din analiza proceselor verbale intocmite in peste 20 de sectii de votare din Galati, se observa existenta unui numar de peste 9200 de buletine de vot nejustificate - in plus sau in minus - diferenta fata de numarul buletinelor de vot inmanate in sectiile respective.

Spre exemplu, la Sectia de Votare nr. 7 din Galati, sunt inscrise in listele electorale 954 de persoane si ar fi trebuie inmanate, conform articolului 60 din Legea 115/2015, 1049 de buletine de vot. Din procesul verbal privind predarea-primirea buletinelor de vot necesare desfasurarii votarii rezulta ca au fost predate 1000 de bucati. Din procesul verbal privind consemnarea rezultatului votarii pentru primar rezulta ca au fost inmanate in sectia de votare respectiva 2190 de buletine de vot, fara a se oferi vreo explicatie cu privire la diferenta uriasa de 1190 de buletine de vot. Numarul total al buletinlor de vot consemnate ilegal in sistem doar in aceste 20 de sectii este de aproximativ 9200, un numar de natura sa rastoarne diferenta intre primele patru pozitii ale ierarhiei pentru functia de primar al Galatiului" a explicat Ciumacenco intr-o conferinta de presa, potrivit viata-libera.ro.

El a precizat ca, potrivit BEC, la alegerile pentru primar au fost 93198 voturi valabil exprimate, insa cei 12 candidati insumeaza doar 92.139 de voturi, existand o diferenta de 1068 de voturi care nu s-ar justifica. "Avand in vedere ca intre primii doi candidati diferenta este de 1105 voturi, consideram ca si aceasta eroare este de natura de a vicia rezultatul alegerilor", a mai spus Ciumacenco.

"Legalitatea se poate restabili doar prin reluarea procesului electoral. Din aceste motive am solicitat Biroului Electoral Judetean si Biroului Electoral Central anularea si repetarea scrutinului electoral pentru functia de primar al Municipiului Galati. De asemena, vom depune o plangere penala in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea alegerilor locale din municipiul Galati" a anuntat el.