Constat ca, de astazi, putem marca inceputul unei perioade in care Constitutia Romaniei si legile tarii sunt calcate in picioare fara ca institutiile centrale ale statului sa reactioneze, arata primarul general Gabriela Firea intr-un comunicat de presa. Este pentru prima oara cand un politician ales intr-o funcie importanta a Romaniei le reproseaza public fortelor de ordine ca nu au intervenit pentru a stopa protestatarii care de aproape un an vin in Piata Victoriei pentru a apara statul de drept.

Gabriela FireaFoto: Facebook - Gabriela Firea

Reprosul la adresa "institutiilor centrale ale statului" vine pe fondul dezacordului exprimat categoric de premieul Tudose la adresa targului organizat peste noapte de primarul general, in fata Guvernului.

Potrivit reporterilor HotNews aflati la fata locului, jandarmii au actionat pentru a pastra ordinea si linistea intre manifestanti, fara sa intervina brutal sau pentru a genera tensiune, si nu au schitat niciun gest pentru a-i opri pe protestatari cand acestia demontau schelele.

Reamintim ca protestatarii adunati sambata in Piata Victorei au protestat, apoi au inceput sa desfaca, in aplauzele celorlalti, schelele pe care apucasera sa le asambleze lucratorii Primariei Bucuresti pentru contestatul targ de Craciun decis de Gabriela Firea.

Protestatarii sunt nemultumiti si de decizia primarului general privind Targul de Craciun, considerat o incercare de a opri protestele contra modificarii legilor Justitiei.