Managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, si-a dat demisia. Ea fusese numita de Firea la inceputul anului cu scandal

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Miercuri, 6 septembrie 2017, 12:56 Actualitate | Administratie Locala

Spitalul Colentina
Foto: Spitalul Colentina
Managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, si-a dat demisia, a anuntat miercuri, primarul Gabriela Firea. Gestul vine dupa ce doi medici de la sectia Neurochirurhie si-au dat demisia dupa ce au fost nevoiti sa refuze 60 de pacienti cu tumori cerebrale complexe din cauza lipsei si a pierderii de personal, a programului operator restrictionat si a lipsei de consumabile si medicamente.

Numele viitorului manager interimar al spitalului va fi anuntat in cursul zilei de joi, a precizat Gabriela Firea.

Silvi Ifrim fusese numita director de Firea la inceputul anului, in urma unui scandal care a dus la indepartarea managerului de la acel moment.

"Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul pacientilor si al Spitalului Colentina. Mi-a spus ca, desi a actionat cu foarte multa corectitudine si onestitate in actul managerial, faptul ca s-a ajuns la o astfel de situatie tensionata prefera sa se retraga pentru a nu mai fi o sursa de tensiune. I-am acceptat demisia de onoare, ii respect calitatea de medic, de profesor, este un om care a muncit peste 30 de ani in spitalul Colentina si a avut intentii bune", a declarat primarul Capitalei la Spitalul Colentina, potrivit Agerpres.

Edilul a precizat ca motivul pentru care fostul manager a fost schimbat cu Silvi Ifrim nu a fost doar "faptul ca o ora-doua spitalul nu a avut caldura din cauza unei avarii", ci din cauza ca a primit mai multe informari cu privire la faptul ca exista suspiciunea unor actiunii la limita legii sau cu incalcarea legii in cadrul managerial.

"Regret cele intamplate, dar cred ca institutiile statului trebuie sa-si faca datoria in perioada urmatoare cu privire la activitatea fostului manager. Doamna doctor Silvi Ifrim a asigurat un cadru managerial extrem de onest, extrem de legal, dar poate, asa cum domnia sa a recunoscut, nu a avut de fiecare data disponiblitatea de dialog sau de a intelege toate tensiunile din spital. In dorinta de a face bine, poate ca nu de fiecare data maniera a fost cea mai potrivita. Doamna doctor Rodica Olteanu a acceptat pozitia de director medical, ea isi daduse demisia acum doua saptamani, va reveni pe pozitie, voi semna dispozitia de primar general. Are o relatie extraordinara cu toti medicii din Spitalul Colentina, dar nu ne intereseaza neaparat acest aspect, care este foarte important, ci faptul ca printr-o comunicare foarte buna intre conducerea spitalului si medici, de fapt, cei care castiga sunt pacientii", a mai spus Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a facut miercuri un apel la Guvern sa creeze posibilitatea legala pentru plata de catre primarii a orelor suplimentare in spitale, in scopul de a-i ajuta pe pacienti.

"Vreau sa rog Guvernul Romaniei, pe domnul prim ministru, care cu siguranta este sensibil la acest domeniu si a dovedit acest lucru, precum si pe domnul ministru al Sanatatii, sa se creeze posibilitatea legala astfel incat primariile, inclusiv Primaria generala, sa poata sa plateasca aceste ore suplimentare pentru medicii si asistentii care sunt nevoiti sa ramana mai multe ore intr-o operatie sau peste program. Cred ca toate spitalele mari din Romania sunt in orase dezvoltate, in municipii, iar primariile pot sa suporte aceasta cheltuiala", a declarat Gabriela Firea, la Spitalul Colentina.

Primarul a aratat ca nu vede in acest moment o alta solutie, apreciind ca nici "in aceasta maniera" nu se poate continua.

"Nu vad alta solutie in acest moment, dar nici nu putem continua in aceasta maniera in care medicii si asistentii sunt nevoiti sa ramana peste program pentru a-i ajuta pe pacienti, dar ei sa faca munca voluntara. Pentru ca legal in acest moment se pot oferi zile libere, dar intram intr-un alt cerc vicios pentru ca, daca se acorda zile libere, atunci ramane personal insuficient la sectii si atunci tot pacientii sunt cei care sufera. Sunt convinsa ca si alte primarii de municipiu sau de mari orase vor dori sa se alature acestui efort de a-i ajuta de fapt pe pacienti sprijinind medicii si asistentii sa fie platiti pentru orele suplimentare petrecute in spitale", a argumentat primarul general, potrivit Agerpres.

Medicul Ionut Gobej, fondator al Sectiei de Neurochirurgie de la Spitalul Colentina, si-a dat demisia luni din functia detinuta in cadrul spitalului. Intr-o postare pe pagina de Facebook, medicul spune ca a luat aceasta decizie deoarece  a fost nevoit sa refuze 60 de pacienti cu tumori cerebrale complexe din cauza lipsei si a pierderii de personal, a programului operator restrictionat si a lipsei de consumabile si medicamente. Alaturi de acesta si-a dat demisia si medicul Dorin Bica.  Problemele au aparut, in februarie 2017, dupa ce primarul Gabriela Firea a schimbat managerul spitalului, pe motiv ca i-a tinut pe pacienti in frig in saloane.

Va prezentam demisia medicului, asa cum a fost postata pe pagina de Facebook:

Demisie

Subsemnatul Ionut Gobej, medic specialist neurochirurg, angajat al Spitalului Clinic Colentina, fondator al Sectiei de Neurochirurgie, demisionez din functia detinuta in cadrul spitalului.
Am venit in anul 2014 la Spitalul Clinic Colentina din Bucuresti, captivati deo propunere la care nu am visat vreodata, sa infiintam o sectie de neurochirurgie la cel mai inalt nivel, capabila sa realizeze interventii pe creier in maniera minim invaziva. Ar fi fost singurul serviciu de acest fel dintr-un spital public si printre putinele din lume. Am acceptat provocarea avand la baza o temeinica pregatire la cele mai prestigioase centre din Franta. De la primele discutii si pana la primul pacient operat, au trecut opt luni. In cadrul proiectului, spitalul a dezvoltat si o sectie de terapie intensiva nivel unu, foarte performanta si a modernizat neurologia, sectii fara de care nu ar fi fost posibila neurochirurgia de inalta performanta. Lucrurile au evoluat peste asteptari si in 2016 am realizat peste 300 de operatii prin metode minim invazive. In 2017 urma sa se dea in folosinta a doua sala de operatii pentru neurochirurgie odata cu venirea a doi noi colegi, pregatiti si ei in clinici din strainatate.

In ianuarie 2017, managementul si viziunea privind dezvoltarea spitalului s-au schimbat neasteptat. Termenii proiectului "Neurochirurgie Colentina¬ s-au modificat dramatic. Inexplicabil ne-am trezit pe o turnanta care a durat tot opt luni dar in sens invers, spre distrugerea acestei sectii dar si a terapiei intensive. Am facut tot posibilul pentru a pastra ceea ce s-a realizat, am scris munti de referate si memorii, ne-am exprimat public inclusiv in conferinta de presa, ne-am adresat institutional la toate nivelurile ierarhice dar fara vreun rezultat. Astazi, activitatea in sectia de neurochirurgie a Spitalului Colentina este un act de uzura extraordinara si am ajuns in situatia de a refuza peste 60 de pacienti cu tumori cerebrale complexe in conditiile in care in anul 2017 era prevazut sa operam peste 600. Acesti pacienti au fost refuzati din cauza lipsei si a pierderii de personal, programului operator restrictionat si a lipsei de consumabile si medicamente, standardul de calitate oferit pacientilor ce au fost operati a avut de suferit. La aceste probleme se aduga hartuirea permanenta a personalului medical din sectiile de neurochirurgie si ATI. Astazi fiecare neurochirurg poate opera o data sau de doua ori pe saptamana, pana la orele 15, operatii a caror complexitate este mica sau cel mult medie. Rezistenta mea in spital incepe sa fie echivalenta cu oferirea unui act medical sub standard si nu imi pot asuma aceasta responsabilitate.

In aceste conditii, prezenta mea in Spitalul Clinic Colentina nu se mai justifica, termenii in baza carora am venit in acest spital fiind modificati radical.


Ionut Gobej a cerut demiterea managerului spitalului Colentina, Silvi Ifrim, inca de la inceputul anului,  acuzand ca, incepand din ianuarie 2017, personalul ATI a fost redus numeric de catre noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost platite, ceea ce a dus la imposibilitatea realizarii de interventii neurochirurgicale dupa ora 15.00. Managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a negat acuzatiile la vremea respectiva.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a propus doctorului Ionut Gobej sa preia interimar postul de sef de sectie Neurochirurgie al Spitalului Colentina si a solicitat conducerii ASSMB sa ii prezinte, pana vineri, un raport detaliat referitor la problemele de personal si dificultatile in derularea procedurilor de achizitii de materiale medicale cu care se confrunta unitatea medicala.

"Am luat la cunostinta cu surprindere de cele prezentate in presa de doctorul Gobej, fara o documentare corecta privind situatia din Spitalul Colentina. De mentionat ca afirmatiile doctorului Gobej nu se sprijina pe realitate, iar semnatarul pare sa nu cunoasca sau sa nu accepte prevederile legale privind situatia orelor suplimentare. Doctorul Gobej vorbeste despre sectia de ATI, unde exista garda continua, data fiind natura sectiei. Cum poate, in acest caz, sa afirme ca dupa ora 15.00 nu ar mai fi personal in sectie?", spune managerul unitatii sanitare, Silvi Ifrim, intr-un comunicat remis News.ro la vremea respectiva.

La inceputul lunii ianuarie 2017, primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe managerul Spitalului Colentina, Bogdan Andreescu, pe motiv ca i-a tinut pe pacienti in frig in saloane.
Directorul medical al Spitalului Clinic Colentina, Dana Gabriela Ionescu, a declarat la vremea respectiva ca saloanele nu au fost incalzite din cauza unei avarii RADET, regie in subordinea municipalitatii.


Primarul Gabriela Firea a numit-o manager interimar al Spitalului Clinic Colentina pe dr. Silvi Ifrim.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

4656 vizualizari

  • +12 (12 voturi)    
    Pfuuuuu (Miercuri, 6 septembrie 2017, 13:10)

    lp [utilizator]

    O ticaloasa mai putin, duca-se ! Evident, dr. Andreescu ar fi the best choice, dar m-as mira ca Firea sa faca vreun lucru bun
    • +13 (13 voturi)    
      Firea, DEMISIA! (Miercuri, 6 septembrie 2017, 14:32)

      neagoe [utilizator] i-a raspuns lui lp

      In acel spital au MURIT oameni ca urmare a numirii unei incompetente. Parchetul trebuie sa autosesizeze.
    • +7 (7 voturi)    
      Un nulitate numita in functie de o cititoare de (Miercuri, 6 septembrie 2017, 19:37)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui lp

      prompter. Numai buna de primar, citeste tot ce-i trimite Dragnea sa spuna. Are dictie, intonatie, dar n-are cap. Ca urmare 60 de bucuresteni vor trece urgent pe lumea cealalta, datorita managerului de doua parale pe care l-a numit stirista in functie. Iar pe termen lung numarul celor care se vor transforma in ingerasi va creste. Stirista blonda se trateaza la Viena, chiar si pentru niste analize banale, n-o sa calce in spitalele pe care le-a nenorocit.
  • +10 (10 voturi)    
    Exemplu (Miercuri, 6 septembrie 2017, 13:26)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Sper sa ia toti sobolanii PSD acest exemplu
  • +8 (8 voturi)    
    Si concursul ? (Miercuri, 6 septembrie 2017, 13:27)

    Sati [utilizator]

    Cale batuta puricii sa te ajunga.
  • +10 (10 voturi)    
    e (Miercuri, 6 septembrie 2017, 13:46)

    Elfu [utilizator]

    "exista suspiciunea" ....

    DE CE nu a trimis corpul de control sa dovedeasca suspiciunea ?

    DE CE nu a facut PANA ACUM asta ?
  • +15 (15 voturi)    
    Firea.. (Miercuri, 6 septembrie 2017, 13:57)

    dualities [utilizator]

    Asa se intampla cand alegeti primar o "SPICHERITA" TV.
    Oameni buni, ce o fi fost in mintea voastra cand ati votat cu doamna Gabi?
  • +8 (8 voturi)    
    demisii (Miercuri, 6 septembrie 2017, 14:16)

    nutunut [utilizator]

    alta ar fi trebuit sa fie ordinea demisiilor !
  • +9 (9 voturi)    
    xxxx (Miercuri, 6 septembrie 2017, 14:20)

    vorbeste lumea [utilizator]

    deci, a ramas madam firea sa opereze singurica-singurica .... ba, da' rai mai sunteti ... sa' cat sa mai poata si ea ...????
  • +13 (13 voturi)    
    Logica de fier (Miercuri, 6 septembrie 2017, 14:27)

    Daniel__ [utilizator]

    Fostul manager a fost demis "din cauza ca a primit mai multe informari cu privire la faptul ca exista suspiciunea unor actiunii la limita legii sau cu incalcarea legii in cadrul managerial".

    Pai si noi avem informari cu privire la incalcarea legii de catre dv si colegii de partid. Va demite cineva? Va dati demisia de onoare? Sau nu se aplica la comunisti regula asta?
  • +4 (4 voturi)    
    asta ca sa isi salveze (Miercuri, 6 septembrie 2017, 15:59)

    liviu_ [utilizator]

    firutza reputatia...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version