Situatie critica la inceperea anului scolar in Bucuresti: doar 22 de unitati de scoli si gradinite din 420 au autorizatie pentru securitate la incendiu

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Marţi, 5 septembrie 2017, 17:18 Actualitate | Administratie Locala

Elevi
Foto: Stirile ProTV
Doar 22 de unitati de invatamant din Bucuresti din 420 au autorizatie pentru securitate la incendiu, a anuntat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, Daniel Vasile. Dintre acestea, 147 de unitati de invatamant nu au nevoie de autorizatie deoarece au fost puse in exploatare inainte de anul 1992 (gradinitele) si 1998 (scolile) si nici nu au efectuat modificari de structura. Cladirile scolilor sunt in administrarea primariilor, primarii de sector fiind cei care trebuie sa obtina aceste documente.

Anuntul a fost facut in cadrul comandamentului inainte de deschiderea anului scolar, organizat la Primaria Capitalei. Autoritatile dau asigurari ca elevii nu sunt in pericol.

Desi autoritatile au avut aproape doi ani la dispozitie sa faca investitiile necesare si sa obtina autorizatie, situatia este critica.

Pe 3 noiembrie 2015, Guvernul a aprobat Ordonanta de urgenta nr. 52/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor care permitea practic ca imobilele care nu au aceasta autorizatie sa o obtina pana la finalul anului 2016.

"Pentru constructiile si amenajarile (...), care au fost puse in functiune fara obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu, persoanele prevazute la alin. (2) au obligatia obtinerii respectivului act administrativ pana la data de 31 decembrie 2016. Pana la obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu conform alin. (41), raspunderea exclusiva in ceea ce priveste functionarea constructiilor si amenajarilor din punctul de vedere al asigurarii cerintei de securitate la incendiu revine beneficiarilor investitiilor", se arata Ordonanta devenita lege.

Pe 24 august 2016, Guvernul Ciolos da o Ordonanta prin care acest termen este prelungit pana  pe 31 iunie 2017, apoi termenul a fost prelungit pana pe 30 septembrie 2017.

Acum primarii spun ca procedura de obtinere este greoaie, ca legea nu este buna, iar cerintele pentru obtinerea acestei autorizatii sunt foarte costisitoare (o noua iesire din cladire, scari etc) si vor prelungirea termenului pana la care pot obtine autorizatia pentru securitate la incendiu. Cei 6 primari de sector din Bucuresti si primarul general, Gabriela Firea, fac presiuni publice ca ISU sa emita mai rapid aceste autorizatii.
"Vrem cu totii ca elevii sa mearga la scoala in conditii de siguranta, gradinitele, scolile, liceele sa fie gazduite in cladiri care garanteaza integritatea copiilor. In Bucuresti sunt si scoli construite acum 50 - 60 de ani, nu au avut loc incidente. Dupa ultimele reglementari, multe din scolile din capitala nu au reusit sa obtina aceasta autorizatii ISU. Va fi nevoie de sprijin din partea Guvernului si Parlamentului pentru imbunatatirea acestei situatii. Nu cred ca este o solutie sa nu avizam aceste cladiri in care se invata de peste 40-50 de ani pentru ca nu se indeplinesc anumite criterii sau masurile anuntate sunt atat de costisitoare incat putem sa construim alte scoli de la zero", a declarat primarul general, Gabriela Firea.

"Nu reusim nici macar acum sa ne apucam sa reabilitam gradinite, cu scolile am rezolvat de ceva vreme,  pentru ca dupa luni de zile ISU nu elibereaza avizele si autorizatiile in conditiile in care proiectele sunt elaborate de proiectanti autorizati pe partea de scenarii de foc. Nu vreau sa cert ISU, dar vreau sa trag un semnal de alarma", a declarat si primarul sectorului 3, Robert Negoita.

"Primaria sectorului 4 a depus pentru toate unitatile scolare documentatia pentru autorizare ISU. Le-am depus in perioada noiembrie 2016- februarie 2017. Indicatorii rezultati in urma acestor documentatii au fost depusi la Ministerul Dezvoltarii in luna martie. Am primit finantare pentru aceste lucrari de care au nevoie scolile. Suma necesara implementarii legislatiei schimbate in 2015 este 23 milioane euro. Am primit de Ministerul Dezvoltarii 9 milioane de euro. Neprimind nici pana la aceasta ora pentru toate unitatile scolare avizul de la ISU, nu putem demara procedura de licitatie, lucrarile. Avem bani, dar ne uitam al ei. Dosarele noastre au fost trimise si retrimise. Masimt coplesit de aceasta speta.  Dati-ne si noua avizele. Va implor!", a declarat primarul sectorului 4, Daniel Baluta.

Toader Mugur Mihai, primar sector 2: "Toate sectoarele au aceesi problema cu avizele si autorizatiile ISU. Acest termen nu va putea fi respectat. Noi avem 85 de unitati de invatamant in sector - pentru 30 de unitati de invatamant cu 66 de cladiri  nu am aviz si autorizatie ISU. Anul acesta am obtinut finantare pentru consolidarea si reabilitarea a 15 unitati de invatamant. Cladirile sunt destul de vechi si necesita consolidare si reabilitare, dar configuratia cladirilor, nu stiu daca prin proiectare vom putea sa le aducem sa obtinem autorizatia. Daca vom continua sa fim mai catolici decat papa, nu vad o posibilitate de obtinere a acestei autorizatii. Am o unitate de invatamant, este aproape perfecta prin proiectare, cum a fost realizata. Daca aproape de un an ma chinui sa obtin autorizatia de securitate la incendiu pentru ea, va dati seama cum o sa obtin autorizatia pentru o cladire realizata in 1900".

In sectorul 5 inca mai exista scoala cu WC in afara

Daniel Florea, primar sector 5:  "La noi este o situatie deosebita. In afara de faptul ca am fost nevoiti sa demolam o scoala, pe care o vom reconstrui in maxim 2 ani, mai avem niste corpuri de cladire la niste unitati de invatamant de pe vremea lui Al I Cuza, iar la scoala 124 abia acum facem grupuri santitare in interiorul scolii. Din cele 67 unitati de invatamant, zero sunt autorizate ISU. In aceasta perioada am facut 25 expertize tehnice sa incepem lucrarile de consolidare, reabilitare. Suntem in procedura pentru inca 20. Am facut la 33 de unitati extinderea sistemelor de supraveghere video si alarmare la efractie, astfel incat  toate unitatile de invatamant  au acest sistem. La 30 de unitati de invamant am instalat sistem de detectie si alarmare la incendiu, astfel incat toate unitatile de invatamant din sector au acest sistem. Suntem in procedura de reabilitare la 11 scoli si extindere la 6, reabilitarea unei gradinite si extindere la alte 4. Ceea ce au spus colegii mei este dureros de adevarat, faptul ca avem impresia ca in ceea ce priveste institutiile statului care ar trebui sa ne dea niste avize, ca de fapt se incearca este o pasare a raspunderii pe umerii administratiei locale. La o estimare a valorilor necsare pentru pentru punerea in siguranta si reabilitarea unitatilor de invatamant am ajuns la 100 milioane lei, bani pe care ii avem, dar asta inseamna ca toate aceste reparatii pe care le-am face sunt absolut necesare. Daca ne incurcam in hartii intre noi vom ajunge la momente cum a fost cel de la Sc. 141".

Gabriel Mutu, primar sector 6: "Categoric, primariile de sector, primarii, suntem interesati ca tot ce inseamna unitati de invatamant sa fie functionale si corect administrate. Din pacate in ultimele luni eforturile pe care le-am depus pentru a intra in normalitate cu unitatile de invatamant pe partea de autorizare, ne lovim de foarte mari obstacole, sunt dispus sa am o discutie cu reprezentantii ISU, astfel incat sa gasim solutiile optime sa depasim acest lucru. Este nepermis ca dosarele pe care le depunem la ISU Bucuresti sa fie analizate de unitati teritoriale din diverse localitati ale Romaniei. Eu cred ca trebuie sa priviti cu maxim interes ce vine din partea autoritatilor locale. Va dau un exemplu, peste 80% din unitatile de invatamant construite cu ani in urma au functionat, nu avut nicio problema si pe motiv ca in decursul ultimilor ani s-a facut o zugraveala, cu autorizatie de construire,  ne arunca in logica obtinerii autorizatiei ISU".

Purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti Ilfov, Daniel Vasile, le-a sugerat, marti, primarilor bucuresteni constituirea unui grup de lucru pentru a formula propuneri in vederea modificarii cadrului legislativ.

"Faptul ca in acest moment acestor institutii de invatamant le lipseste aceasta autorizatie nu inseamna chiar deloc ca in acest moment copiii sunt in pericol. Dar trebuie parcurse aceste etape procedurale. In mandatul institutional pe care l-am primit astazi, va pot propune constituirea unui grup de lucru pentru a formula propuneri in vederea modificarii cadrului legislativ, pentru ca mai mult decat atat un inspectorat judetean sau al Municipiului Bucuresti nu poate face in acest moment.  (...) In ceea ce priveste latura de obtinere a autorizatiilor de securitate la incendiu, din punct de vedere statistic, principalele doua deficiente care duc la neobtinerea acestei autorizatii si returnarea implicita a dosarelor pentru remedierea acestora tin in primul rand de modul de intocmire, respectiv de verificarea pe care o facem in teren pentru a observa daca ceea ce a fost prins in aviz s-a materializat in practica", a subliniat acesta.

Numarul total al elevilor si prescolarilor din Bucuresti este de peste 280.000 elevi si prescolari, din care peste 250.000 in invatamantul de stat, 3.200 in invatamantul de stat special si 29.000  in cel particular.

In Municipiul Bucuresti vor functiona, in anul scolar 2017 - 2018, 420 de unitati de invatamant preuniversitar de stat si 211 unitati de invatamant particular.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

1073 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    paguba'n ciuperci.. (Marţi, 5 septembrie 2017, 17:22)

    pehash [utilizator]

    oricum nici manuale nu au.

    cel mai bine ar fi ca o mana de profesori cu initiativa sa publice pe Youtube lectia zilnic la materiile importante. asa vor afla cu totii cat de inutila este scoala romaneasca.
  • +6 (6 voturi)    
    Un An de Domnie a DUamnei Gabi (Marţi, 5 septembrie 2017, 17:25)

    un domn [utilizator]

    EGAL cu Riscuri de Siguranta Fizica si Psihica a Dascalilor si Copiilor ! Probabil in Voluntari TOTUL este OK, doar nu I asa ca in Principatul Pandele TOTUL merge STRUNA !
    • +4 (4 voturi)    
      Guvernul lu' Papuc (Marţi, 5 septembrie 2017, 21:55)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Da si vine Guvernul repede sa explice ca totul este bine, ca nu intelegm noi, ca e o problema de comunicare, ca este lumea dezinformata si ca manualele nu-s necesare.

      In curand nici scoala nu va fi. Va deveni o republica bananiera cu oameni care daca stiu sa adune va fi lucru mare.

      Pentru asta ne-am agitat in iernile din 1989 si 2016...
  • +6 (6 voturi)    
    mda (Marţi, 5 septembrie 2017, 17:46)

    Nevermind [utilizator]

    Daca era o scoala privata, trebuie musai sa respecte legea la litera sau pa. Daca este de stat, legea devine optionala.
    Ca legea este facuta pe stil mai catolica decat papa, este o alta discutie. Cine a servit o autorizare isu la o firma privata, stie ce vorbesc.
    • +3 (3 voturi)    
      da ! (Marţi, 5 septembrie 2017, 18:12)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

      de ce sa-si respecte statul propriile legi,cand prostii ca noi tac si chiar nu le pasa?
      Orice e privat suporta o adevarata tortura si e inchis daca nu are aceste autorizatii, insa statul,in ''grija'' caruia lasam copii 4,6,8 ore pe zi nu are nici o obligatie pentru siguranta sau sanatatea lor.nu e nevoie,sunt scutiti,atat timp cat autoritatile GARANTEAZA verbal si asigura parintii ca,copii sunt in deplina siguranta..e de ajuns se pare.
      NU doar atat,majoritatea sunt cu adevarat insalubre si prezinta riscuri mari pentru sanatatea copiilor,dar despre asta nu se mai zice nimic..
      Deci privatii sunt prosti. toti. sa ia exemplu de la stat. Ce drept mai au autoritatile sa inchida cluburi,baruri,cofetarii,atat timp cat nu isi respecta propriile legi?
      ORICUM,DACA,IN 2017 IN CAPITALA ROMANIEI AVEM SCOLI CU WC IN CURU' CURTII..NU MAI E NIMIC DE ZIS !
  • +3 (3 voturi)    
    ... (Marţi, 5 septembrie 2017, 18:04)

    tirolez [utilizator]

    Noi ne ducem sa facem curatenie. Oficial nu e nevoie (ca doar nici fondul clasei nu exista oficial), dar au zugravit si au plecat fara sa faca si curat, adica au aruncat niste lavabil pe pereti si e var peste tot. Daca ne convine sa invete copiii in var, bine, daca nu, putem veni sa stergem pe jos si bancile. La alte scoli am inteles ca nici macar nu au terminat de renovat(=zugravit) si inca vor mai fi schele si muncitori si saptamana viitoare. Sa zica mersi ca nu mai pica vreun tavan.
    • +1 (1 vot)    
      :)) (Marţi, 5 septembrie 2017, 21:21)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      da..OFICIAL ne merge bine
    • +1 (1 vot)    
      ce ziceam (Marţi, 5 septembrie 2017, 21:23)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      a.oficial ne merge bine dar asa ..''in privat'' toti stim ca atunci cand ai copii ,incepand de la camin pana la fac..tot dai..tot felul de fonduri,imprimante,hartie,creta,etc.
      Apropo..unde invata copii mei nici nu au dat perdelele jos cand au varuit :)))
      BATAIE DE JOC
  • 0 (0 voturi)    
    ehe (Miercuri, 6 septembrie 2017, 11:04)

    sorvas [utilizator]

    pana se rezolva situatia, cel mai probabil se va mai intampla un nou Colectiv. si aici poate sa intre si o scoala prabusita peste copii, un tavan cazut peste o clasa si altele de acest tip.

    trist dar Romania.
  • +1 (1 vot)    
    va meritati soarta! (Miercuri, 6 septembrie 2017, 11:07)

    q1953 [utilizator]

    Bucurestenilor! Va meritati soarta!
    L-ati votat pe mincinosul de Oprescu, cu autostrada suspendata! Ereati asa de spalati pe creier ca il votati si daca va spunea ca va face autostrada cosmica!
    Acum ati votat-o pe Firea-prompterista!
    Va tine numai in lozinci!
    In 10 ani orasul vostru s-a degradat continuu!
    Dar o simeritati!
    • 0 (0 voturi)    
      mai nene.. (Miercuri, 6 septembrie 2017, 12:40)

      CRMS [utilizator] i-a raspuns lui q1953

      Mai lasa bucurestenii in pace!
      Ei au alte treburi decat sa mearga la vot: se duc la mall sau pe Valea Prahovei.
      Si pana la urma cine are nevoie de scoala? Numai hipsterii cu barbi si palarii.
      Toata lumea care se uita la TV isi da seama ca cei care umplu Parlamentu' acuma nu au cum sa aiba mai mult de vreo 8 clase la cat sunt de analfabeti. Si uite ca incaseza de la buget cate 7k euro/ luna.
      Aia cu multa scoala ajung profesori sau medici, iar acestea sunt meserii riscante: esti tentat sa iei spaga (ca ai salariu doar de vreo 500 eur/luna) si te inhata DNA-ul.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă