Pasajul Piata Sudului urmeaza sa fie inaugurat,duminica, de la ora 12.00, de catre edilul sef Gabriela Firea, a informat Primaria Capitalei.

Pasajul Piata Sudului, deschis circulatiei pe cate un fir pe sensFoto: captura foto

Acesta este unul dintre cele opt proiecte pentru care municipalitatea a obtinut finantare europeana si care trebuia finalizat pana in decembrie 2015, aminteste Agerpres. Avand in vedere ca lucrarile nu au fost incheiate la termenul stabilit, cu o saptamana inainte de sfarsitul lui 2015, CGMB a aprobat prelungirea acestui proiect, alaturi de alte sase, precum si alocarea unor sume de la bugetul local in acest sens.

Desi primarul interimar Razvan Sava s-a declarat in mai multe randuri optimist in ce priveste finalizarea lucrarilor pana pe 30 iunie 2016, acestea nu au fost incheiate in perioada in care el s-a aflat la conducerea PMB.

"Nu este singura investitie, singura lucrare derulata de Primaria Capitalei unde greselile au pornit chiar din faza de proiectare. (La pasajul de la Piata Sudului - n.r.) nu s-au luat in calcul eventualele utilitati care sunt in zona respectiva si aici amintesc apa, canal, gaze, energie electrica", a spus Sava in februarie 2016.

Tot atunci, Primaria Capitalei informa ca s-a realizat 40% din proiect, fata de 20% la inceputul lunii ianuarie.

Pe 10 iunie, in urma unei vizite pe santier, Gabriela Firea declara ca lucrarile sunt realizate in proportie de 60%.

"S-au facut greseli de catre toti cei implicati. Trebuie sa invatam din aceste greseli si sa nu le repetam. Furnizorii de utilitati nu au stiut exact care sunt traseele cablurilor si tevilor, Primaria nu a urmarit indeaproape lucrarile, iar constructorul a asteptat pana s-au deviat toate utilitatile, nu s-a avansat cu alte lucrari", preciza edilul general.

Pe 21 octombrie, Gabriela Firea anunta ca, daca noile planuri vor fi respectate, pasajul ar urma sa fie finalizat in primavara anului 2017.

La sfarsitul lunii martie, primarul Capitalei sublinia ca este decisa sa rezilieze contractul cu constructorul pasajului, Asocierea Astaldi SPA - Euroconstruct Trading 98 SRL - RCV Global Group SRL, daca acesta nu-i transmite in termen de zece zile un grafic accelerat al lucrarilor si un termen "fix" de finalizare a acestora. Ulterior, primarul general aprecia ca "inacceptabil" termenul de 30 octombrie avansat de constructor, adaugand ca 15 iulie ar fi o data "rezonabila".

Pe 6 aprilie, Gabriela Firea a comentat decizia constructorului de la Pasajul Piata Sudului de a merge in instanta, apreciind ca primaria nu poate fi obligata sa plateasca o factura nejustificata si care nu a fost prevazuta in contract.

"Exista o suma, in jur la 25 milioane de euro, 59% plati indirecte pe care dumnealor pretind ca Primaria sa o plateasca. Primaria nu are cum sa plateasca acea suma, pentru ca este nejustificata. Si au mers in instanta. Eu nu pot sa anticipez ce va spune o instanta, dar nu cred ca vreo instanta din Romania va obliga o primarie sa plateasca o factura nejustificata si care nu a fost prevazuta in contract. Si pe urma vine Curtea de Conturi si spune: "Stati putin, domnilor directori, doamna primar, pai de ce ati platit ceva ce este nejustificat?"", a precizat Firea, la momentul respectiv, pentru Antena 3.

Pe 28 aprilie, constructorii anuntau redeschiderea circulatiei pe un fir la pasajul de la Piata Sudului, dupa primirea avizelor de la Brigada de Politie Rutiera si Comisia Tehnica de Circulatie.

Pe 5 mai, PMB preciza ca pasajul rutier de la Piata Sudului va fi terminat si redat integral circulatiei pana la data de 28 iulie, conform asigurarilor oferite de catre reprezentantii asocierii Astaldi-Euroconstruct, intr-o intrevedere cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Pasajul Rutier Piata Sudului este o lucrare care asigura fluidizarea traficului pe directia inelului principal si pe arterele adiacente inelului median al municipiului Bucuresti si presupune realizarea unui pasaj subteran pe directia Calea Vacaresti - str. Nitu Vasile, cu cate doua benzi de circulatie pe sens, a patru pasaje pietonale, refacerea liniei de tramvai, lucrari de modernizare a carosabilului, a utilitatilor etc. Valoarea totala contractului este 127 de milioane de lei.