Parcul Emil Garleanu ar putea fi in sfarsit salvat, dupa 7 ani de promisiuni. Primaria Capitalei a initiat un proiect de hotarare prin care ofera proprietarului parcului un teren la schimb. Este vorba despre un teren de 3324 mp de pe strada Vulcan Judetul nr. 20-26, aflat in proprietatea Primariei, ce va fi dat la schimb lui Constantin Radu Patac pentru terenul pe care se afla parcul, 2914 mp de pe str. Emil Garleanu nr. 5. Proiectul de hotarare va fi supus aprobarii Consiliului General la sedinta de saptamana viitoare.

"In anul 2009 s-a restituit prin Dispozitia nr 11718/09.06.2009 emisa de Primarul General terenul in suprafata de 2914 mp, situat in Str. Emil Garleanu nr. 5. Pe acest teren Primaria Sector 3 a amenajat un spatiu verde si loc de joaca pentru copii anterior retrocedarii. Dupa retrocedare proprietarul terenului situat in Str. Emil Garleanu nr. 5 a solicitat Municipiului Bucuresti efectuarea unui schimb avand in vedere ca terenul era amenajat ca spatiu verde si loc de joaca pentru copii iar asociatiile de proprietari/locatari din zona si mai multe ONG-urilor din Platforma pentru Bucuresti, prin Fundatia Eco-Civica au solicitat sprijin pentru pastrarea acestei destinatii. Terenul solicitat la schimb de catre domnul Patac Radu Constantin este situat in Str. Vulcan Judetul nr. 20-26, sector 3, este proprietatea municipiului Bucuresti. Din rapoartele de evaluare si suplimentul la acestea intocmite in anul 2015, de evaluator ANEVAR Sandu Cristian Andrei, au reiesit valorile pe metru patrat pentru fiecare din cele doua proprietati, calculand paritatea din raporte, respectiv suplimentul la raport, rezulta ca in schimbul suprafetei de 2914 mp, municipiul Bucuresti trebuie sa ofere o suprafata de 3324 mp", se arata in expunerea de motive a proiectului de hotarare.

Istoric parcul Emil Garleanu

Parcul Emil Garleanu, singura oaza de verdeata a bucurestenilor care locuiesc in blocurile din spatele Bulevardului Unirii, din sectorul 3, a fost retrocedat in 2009 de Primaria Capitalei unui cetatean roman cu domiciliul in SUA, Patac Radu Constantin, dispozitia de retrocedare fiind semnata de primarul general Sorin Oprescu, in urma unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, pronuntata de Tribunalul Bucuresti. Pe o alta bucată din spațiul verde a fost construită o biserică.

Primaria sectorului 3 a pus la marginea parcului o pancarta pe care scrie: "Stimati cetateni, prin prezenta va facem cunoscut faptul ca terenul parcului "Emil Garleanu" (S= 2915 mp) a fost retrocedat catre fostul proprietar cf. Dispozitiei Primarului General Sorin Oprescu nr. 11710/ 09.06.2009. Proprietarul a somat Primaria sectorului 3 sa ridice de pe teren locurile de joaca, amenajarile si plantatiile existente, actionand in acest sens in instanta".

Locatarii din zona au protestat in nenumarate randuri impotriva betonarii parcului.

In 2010, primarul Sorin Oprescu a promis ca va expropria terenul ca acesta sa ramana parc.

„Am fost obligat de o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sa retrocedez acest teren. Trebuia sa respect legea. In plus, in 2002 cand terenul a fost notificat pe Legea 10, aici nici nu era parc. Foarte bine ca s-a facut parc. I-am scris domnului primar Negoita, sa incercam impreuna sa gasim un teren echivalent ca sa-i dam proprietarului la schimb. Va promit ca voi face tot posibilul sa ramana parc. Mai putin partea pe care se va construi biserica. Acolo este data deja o autorizatie de construire si nu am ce face”, a declarat Oprescu la vremea respectiva.

Curtea de Apel Bucuresti a anulat, in aprilie 2015, autorizatia de construire emisa de Primaria sectorului 3 in 2011 pentru ridicare bisericii din Parcul Emil Garleanu din Capitala.

Sentinta este definitiva. Actiunea in instanta a fost initiata de asociatia de proprietari a unui bloc de langa parc, de Fundatia Eco-Civica si de Asociatia Salvati Bucurestiul. In prezent, biserica este aproape gata, iar pentru ridicarea ei au fost taiati mai multi arbori.