Incepand de marti, "Asociatia Bucuresti fara ei" strange semnaturi pentru organizarea unui referendum de demitere a primarilor din Capitala si a consiliilor locale si la statia de metrou Aurel Vlaicu. De la inceputul lunii iunie, voluntarii asociatiei strang semnaturi si in zona Unirii. Primaria Capitalei nu si-a dat acordul pentru amplasarea unui cort.

Cort referendum demitere 1Foto: Hotnews

"Incepand de azi, 20.06.2017, vom avea de luni pana vineri, intre orele 18-20, echipa de strans semnaturi la statia de metrou Aurel Vlaicu. Cei care strang semnaturi vor fi usor de identificat, intrucat vor avea rollup si tricouri cu insemnele "Bucuresti Fara Ei". Cei care au descarcat formulare si au strans semnaturi, le pot preda si echipei de la Aurel Vlaicu. Azi vom fi, tot in intervalul orar 18-20, la Piata Victoriei, in parcul Muzeului de Geologie. Dar daca vrem sa avem acolo echipa permanenta, e nevoie si de ajutorul vostru. Cine vrea sa se inscrie in echipa de la Piata Victoriei sau sa participe la alcatuirea altor echipe, o poate face trimitandu-ne datele de contact", se arata in comunicatul de presa emis de asociatie.

Pentru cei acre doresc sa stranga semnaturi in particular, Asociatia a lansat recent "kitul anti-Firea", alcatuit din :

  • Rollup cu insemnele "Bucuresti Fara Ei"
  • Doua tricouri  "Bucuresti Fara Ei"
  • Formulare pentru strangerea de semnaturi
  • Flyere
  • Instructaj in ce priveste strangerea de semnaturi

Potrivit Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 cu modificarile ulterioare, referendumul de demitere se poate organiza urmare a solicitarii a peste 25% dintre alegatorii inscrisi pe listele electorale.

"In Bucuresti, pentru referendumul de demitere a doamnei Gabriela Firea, vor fi necesare peste 465 000 semnaturi, cu mult peste cele 240 000 de voturi pe care dna Firea si PSD-ul le-au primit la alegerile locale. Realitatea este ca 86% dintre bucurestenii cu drept de vot nu au votat cu Gabriela Firea. Actiunea noastra este un proiect cetatenesc pe baza de voluntariat. Oricine doreste sa se implice este invitat sa ni se alature, descarcand formularele pentru strangerea de semnaturi de pe site-ul nostru. In curand, vom instala in mai multe zone din capitala corturi pentru strangerea de semnaturi", potrivit sursei citate.