Proiectul privind acordarea unui stimulent financiar de 2.500 de lei pentru nou-nascuti, aprobat de consilierii generali ai Capitalei

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 8 iunie 2017, 15:04 Actualitate | Administratie Locala

Consilierii generali au aprobat, in sedinta de joi, proiectul de hotarare care prevede acordarea unui stimulent financiar in valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-nascuti, cu conditia ca unul dintre parinti, cel putin, sa aiba domiciliul sau resedinta in Bucuresti, iar copilul sa se fi nascut intr-una dintre maternitatile din Capitala, anunta news.ro.

Proiectul a fost aprobat cu 49 de voturi "pentru" si o abtinere.

Acesta a fost primul proiect de hotarare aprobat de consilierii generali dupa reluarea sedintei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), care a fost intrerupta din cauza unui scandal izbucnit dupa ce mai multi cetateni, inclusiv reprezentanti ai societatii civile, au fost impiedicati sa intre la sedinta. Oamenii s-au imbrancit cu politistii locali si cu jandarmii, iar in urma scandalului reprezentantii Primariei au chemat echipaje SMURD, dupa ce trei politisti locali ar fi fost raniti in busculada creata.
                
Potrivit proiectului aprobat de CGMB, suma de 2.500 de lei va fi acordata o singura data pentru fiecare nou-nascut, de catre Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti din cadrul Primariei Capitalei, in baza unui dosar care va contine actul de indentitate al unuia dintre parinti in original si copie, certificatul de nastere al copilului in original si copie, biletul de iesire din spital sau certificatul medical constatator al nasterii si o cerere tip. Dosarul cu documentele doveditoare trebuie depus la sediul Directiei in termen de o luna de la nasterea copilului.

Pentru acordarea stimulentului, cel putin unul dintre parinti trebuie sa aiba domiciliul sau resedinta in Bucuresti, iar copilul sa se fi nascut intr-una dintre maternitatile din Capitala.

In expunerea de motive, municipalitatea arata ca, in recensamantul din 2011 realizat de Eurostat, Romania se afla printre primele cinci state din 28 in care declinul demografic este cauzat de sporul natural negativ si de migratie, astfel ca este necesara crearea unor servicii sociale care sa stimuleze natalitatea, iar conform Institutului National de Statistica, in perioada 2010-2015, numarul nou-nascutilor cu parintii cu domiciliul in Bucuresti a scazut.

Consilierii Generali au aprobat, in sedinta din 18 mai, proiectul de hotarare prin care Primaria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucuresti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecarei familii de tineri care se casatoresc, cu conditia ca cel putin unul dintre soti sa fie la prima casatorie si cel putin unul dintre ei sa aiba domiciliul sau resedinta in Bucuresti.























823 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    acte dosar (Joi, 8 iunie 2017, 15:23)

    ileana-carmen [utilizator]

    Acte originale nu se lasa in nici un dosar, nicaieri. Reveniti va rog cu o precizare, eventual sesizare la primarie si recorectare cerere documente pentru dosar. Poate doar pentru confruntarea cu originalul si atat, deci dosarul trebuie sa contina doar copii ale actelor cerute. Multumesc.
  • 0 (0 voturi)    
    Sa vedeti acum ce exod de gravide va fi! (Joi, 8 iunie 2017, 15:30)

    abisala [utilizator]

    Sa vedeti cum isi vor face mutatie cu 100 de euro, si vor veni sa nasca la Bucuresti! Dupa aceea o vom vedea pe Firea cum plange si va spune ca nu si-a inchipuit o asemenea situatie!
  • +2 (2 voturi)    
    Ah! (Joi, 8 iunie 2017, 16:13)

    alibaba_zeul_meu [utilizator]

    Sa nu uitati: cel putin unul dintre ei sa fie barbat sau cel putin unul dintre ei sa fie femeie. Ca sa fie o lege traditionala! :))


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version