Autoritatile judetene din Arad au cumparat printr-un proiect european, in urma cu sase ani, peste 160.000 de pubele din plastic, containere si unitati de compostare pentru a le distribui populatiei, platind aproximativ 24 de milioane de lei, insa acestea nu au mai ajuns la oameni, iar multe s-au deteriorat din cauza conditiilor de depozitare, informeaza News.ro.

Consiliul Judetean (CJ) Arad a beneficiat de o finantare europeana pentru gestionarea deseurilor menajere in judet, iar in 2010 a organizat o licitatie pentru achizitia de unitati de compostare individuala, pubele si containere pentru a le distribui populatiei.

In 2011, cele peste 160.000 de pubele si containere au ajuns in judetul Arad, costul acestora fiind de 23.887.598 lei. Autoritatile au cumparat 50.000 de unitati de compostare individuala, 46.500 euro-pubele de 120 litri, 58.000 de euro-pubele de 240 litri si 8.230 de containere din plastic sau metal pentru colectarea diferentiata a deseurilor.

Programul trebuia incheiat in 2013, insa au fost inregistrate intarzieri la diverse lucrari de amenajare a statiilor de transfer si de compostare din judet. Contractantul lucrarilor, firma Confort SA, a intrat in insolventa, fiind organizata o noua licitatie, astfel ca lucrarile au fost finalizate abia in 2015.

Pe de alta parte, reprezentantii CJ Arad au declarat, de-a lungul anilor, ca au existat si probleme adminstrative, consiliile locale adoptand cu intarziere hotarari legate de implementarea programului de gesitonare a deseurilor.

Astfel, de cand au fost cumparate, containerele au ramas depozitate in diferite locuri din judet, precum in perimetrul Aeroportului Arad, unde exista aproximativ 50.000 de bucati. O parte dintre acestea s-au deteriorat, atat din cauza manipularii, cat si din cauza intemperiilor, pentru ca au stat in spatii deschise sase ani.

Vicepresedintele CJ Arad Sergiu Bilcea a declarat, luni, corespondentului News.ro, ca pubelele nu pot fi distribuite pana cand nu vor fi stabiliti si operatorii din cele cinci zone in care a fost impartit judetul pentru gestionarea deseurilor. Aceste proceduri se deruleaza de aproximativ un an si ar mai putea dura cateva luni.

"In momentul de fata suntem in faza de evaluare a ofertelor depuse. Daca nu vom avea contestatii, contractele cu operatorii vor putea fi semnate in acest an, urmand sa distribuim populatiei pubelele si containerele", a spus Bilcea.

Cel mai devreme, acestea ar urma sa ajunga la populatie la sfarsitul acestui an, adica la aproape sapte ani de la achizitie. Referitor la cele deteriorate, vicepresedintele CJ Arad a spus ca o evaluare a pierderilor va fi facuta in momentul semnarii proceselor verbale de predare-primire.

"Vor fi cumparate pubele noi in locul celor deteriorate", a spus Bilcea.