Cei sase primari de sector din Bucuresti au anuntat luni, la Comandamentul de iarna, convocat la sediul Primariei Capitalei, ca utilajele de deszapezire sunt pregatite sa intervina. Comandamentul de iarna a fost convocat dupa ce Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare meteo de intensificari ale vantului, ninsori viscolite mai ales la munte si racire accentuata, valabila pentru intreaga tara, incepand de luni, la ora 16:00, pana marti, la ora 14:00.

Strada secundara sub zapadaFoto: Hotnews

Potrivit Agerpres, reprezentantii operatorilor de salubritate din sectorul 1 au anuntat ca sunt pregatiti sa actioneze cu 68 de utilaje, 2.594 tone de sare, dar si cu 300 de muncitori pe parcursul a 24 de ore, numar care poate fi suplimentat pana la 500 de persoane. Sectorul 2 are pregatite 120 de utilaje, peste 6.000 de tone de material antiderapant, iar pe fiecare schimb sunt gata sa actioneze 120 de salariati. In sectorul 3 exista 52 de utilaje, 2.800 de tone de material antiderapant care urmeaza sa fie suplimentat pana la finele lunii, iar forta de munca este estimata la 200 - 250 de angajati. In sectorul 4, operatorul de salubritate are 118 utilaje, 330 de operatori, 2.500 de tone de sare. Sectorul 5 s-a pregatit pentru perioada de iarna cu 45 de utilaje si peste 2.050 de tone de material antiderapant, asigurand 130 de muncitori pe schimb. Operatorul de salubritate din sectorul 6 anunta ca are 125 de utilaje, 3.300 tone de material antiderapant, activitatea fiind asigurata de 266 de angajati.

Primarul sectorului 3, Liviu Negoita, i-a indemnat pe bucuresteni sa nu mai parcheze masinile neglijent, pentru ca utilajele sa poata realiza deszapezirea inclusiv pe strazile inguste. De asemenea, el le-a recomandat soferilor sa evite deplasarile cu masina atunci cand ninge, deoarece acest lucru poate duce la blocarea utilajelor pentru deszapezire. Ca alternativa, acesta a sugerat folosirea mijloacelor de transport in comun, in special a metroului.

"Cerul va fi noros, mai ales in a doua parte a noptii de luni spre marti. In dimineata zilei de marti, 13 decembrie, temporar vor cadea precipitatii, in jur de sase litri pe metru patrat, iar vantul se va intensifica atingand temporar la rafala viteze de 50-55 km/ora. La inceput, vor fi precipitatii sub forma de ploaie si lapovita, apoi, cel mai probabil intre orele 2,00 si 8,00, va ninge frecvent si viscolit. Estimam ca este posibil sa se depuna un strat de zapada de pana la 3,5 centimetri. Vremea se va raci accentuat in cursul noptii de luni spre marti, temperatura minima se va situa in jurul valorii de zero grade, iar pe parcursul zilei de marti maxima termica va fi de 0 - 2 grade. In noaptea de marti spre miercuri, temperatura va cobori pana la minus 7, minus 5 grade - mai scazut la periferia orasului", a declarat directorul executiv al Directiei Utilitati Publice a PMB, Magdalena Iuga, potrivit Agerpres.

Prefectul Paul Nicolae Petrovan a remarcat ca avertizarea meteo nu anunta cantitati mari de zapada, ci mai degraba intensificari ale vantului si temperaturi scazute, ceea ce ar putea genera probleme cu arborii. In acest sens, el le-a cerut celor de la ISU si ADP sa fie pregatiti sa intervina in cazul blocarii drumurilor, iar celor de la Electrica - sa actioneze in cazul intreruperii curentului electric. Petrovan a atras, de asemenea, atentia Politiei Locale, directiilor generale de asistenta sociala, SMURD si Serviciului de Ambulanta asupra persoanelor fara adapost, care trebuie transportate in caminele special amenajate.

Prefectul a cerut Brigazii Rutiere sa semnaleze autoritatilor locale zonele unde pot aparea probleme din cauza poleiului.