Activitatea Primariei Sectorului 1 a revenit la normal dupa atacul cibernetic de marti, sistemul informatic fiind deblocat dupa mai bine de 24 de ore, anunta reprezentantii institutiei intr-un comunicat de presa.

"Incepand de marti, 13 septembrie 2016, orele 14.00, reteaua informatica a primariei a devenit nefunctionala din cauza unui virus informatic care s-a propagat prin intermediul e-mail-ului. Imediat dupa depistarea virusului, specialistii IT ai Primariei Sectorului 1 au oprit sistemul informatic pentru a izola virusul si a nu pune in pericol securitatea datelor stocate in retea. Mentionam ca documentele primariei nu au fost afectate", se arata intr-un comunicat emis de institutie.