De ce a fost inchis Oraselul Copiilor din Bucuresti? Roller coaster-ul era vechi de 36 de ani, iar alte echipamente de joaca aveau peste 40 de ani, a declarat pentru HotNews.ro Cristian Zarescu, consilierul primarului din Sectorul 4, Daniel Baluta. Reamintim ca primarul a inchis parcul de distractii pe 13 iulie pe motiv ca unele echipamente nu aveau autorizatie de construire si nu respectau normele de siguranta. Cristian Zarescu spune ca parcul se va redeschide in circa trei saptamani.

Oraselul copiilor, pustiuFoto: Hotnews
  • Intrebat cum parcul de distractii vizitat anual de zeci de mii de parinti si copii a putut functiona cu echipamente invechite si nesigure, Cristian Zarescu spune ca trebuie intrebata vechea conducere a Primariei, respectiv Cristian Popescu Piedone.

Avertisment in Oraselul Copiilor

Avertisment in Oraselul Copiilor / Foto: Hotnews

Acesta spune ca roata din parc si roller coaster-ul vor fi inlocuite, noua roata urmand sa aiba diametrul cu 15 metri mai mare. In plus, firmelor din parc li s-a pus conditia ca aparatele de joaca pentru copii sa nu aiba o vechime mai mare de 10 ani. Totodata, in parc au fost instalati mai multi hidranti si un punct de prim-ajutor, iar 8 echipaje ale Politiei locale vor monitoriza permanent zona.

"Echipamentele vechi aveau autorizatie de la ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat - n. red.), insa nu aveau autorizatie de construire. Noi, cei din Primarie, nu putem verifica autorizatia, insa am verificat daca aveau autorizatie de construire si multi nu aveau. In plus, am pus conditia ca echipamentele sa nu fie mai vechi de zece ani", a declarat Cristian Zarescu.

Acesta spune ca in parc isi desfasoara activitatea 40 de firme care operereaza 65 de locuri de joaca.

Oraselul gol 1

Oraselul gol 1

Foto: Hotnews

Reamintim ca primaria Sectorului 4 a sistat pe 13 iulie temporar functionarea echipamentelor si aparatelor de joaca din Parcul Oraselul Copiilor deoarece acestea fie erau amplasate ilegal, fie nu indeplineau conditiile de siguranta, potrivit unui comunicat emis de autoritatea locala.